Météors / Stele căzătoare ne propune să reflectăm totuși la acest dezechilibru între voințe și caractere, la cât de mult se poate merge în direcția demonstrării valabilității sau, dimpotrivă, a inutilității altruismului față de aproapele care nu este la înălțimea societății, acest super-ego instituționalizat și internalizat pe care îl înzestrăm cu puterea de a judeca binele și răul.
Stelele căzătoare despre care vorbește titlul sunt doi prieteni. Locuiesc împreună, sunt foarte apropiați și visează inocent să se mute într-un ținut cald și exotic. Speră, chiar dacă nu rațional, că acolo vor găsi un loc mai bun pentru ei decât zona industrială și săracă în care au crescut. Dar, pentru asta, trebuie să facă rost de niște bani. Așa că, fără se a gândi prea mult, când unul dintre ei vede un motan magnific într-o curte, noaptea, decide că poate să îl ia fără probleme și să-l vândă mai departe. Lucrurile merg apoi din ce în ce în mai rău și cei doi fârtați ajung în fața judecătorilor sub acuzații grave. Totuși, un sistem de asistență socială funcțional le schițează un traseu de transformare personală prin care să se elibereze din prăpastia în care se aruncaseră singuri.
Din acest moment, personalitățile lor diferite încep să se vadă mult mai clar. Primul, Mika (Paul Kircher), este cel responsabil: renunță la droguri și la alcool, caută de muncă și chiar își ia ca hobby croșetatul, pentru "a-și ocupa creierul și mâinile". Dan (Idir Azougli), celălalt ștrengar, este copilul etern, care mimează doar toate aceste angajamente. Bea pe ascuns, deși este suferind de ciroză. Face tot felul de trăznăi la locul de muncă, ceea ce îl duce într-o zonă care îi pune în pericol chiar viața.
Un prieten de-al lor (Salif Cissé), singurul adult din toată povestea, acceptă să-i ajute oferindu-le o slujbă în construcții la propria sa mică firmă. Dar nu orice fel de construcții, ci deja ceva controversat: construirea de buncăre de beton peste deșeuri radioactive. Așa că cei doi prieteni se trezesc ca în parabola lui Marin Sorescu despre Iona: ies dintr-o burtă de balenă doar pentru a se trezi prinși într-una și mai mare, și mai complicată.
Salvarea vine în momentul în care cei doi primesc o ofertă de conciliere în bani pentru mușamalizarea în fața inspectoratului de muncă, a accidentului grav în care aproape că au fost implicați. Mika primește oferta de 10.000 de euro, pe când Dan, partenerul mai slab și mai impulsiv, doar 2.000. Raportul de 5:1 îl îndeamnă pe cel mai bine "cotat" să îi reproșeze prietenului său tot ceea ce un discurs paternalist, fals responsabil, deși autentic altruist, ar arunca drept în față persoanei percepute drept inferioare. Cum adesea în viață tot răul este spre bine, confruntarea face ca apele să se despartă și fiecare dintre ei să meargă pe drumul propriu așa cum personalitatea și responsabilitatea nou descoperită le arată.
Interpretarea lui Mika este remarcabilă pentru că acesta pune în scenă și dezvoltă un echilibru între o privire pierdută, plângătoare a celui care se percepe drept slab și, pe de altă parte, sclipiri de conștiință, care se confirmă în accese de protest conștient. Mika este defavorizat, însă regăsește resursele de voință pentru a ieși din această situație. Preia critic, atent, din ceea ce îi oferă societatea pentru a se reabilita, fără însă a fi recunoscător și nici slugarnic pentru asta. Dimpotrivă, Dan este un copil perpetuu, simțindu-se în elementul său alături de copii și de animale.
Toată această tapiserie a alegerilor personale este susținută excelent prin elemente cinematografice. Casa în care stau cei doi este dezordonată și destul de sărăcăcioasă, oglindind perfect soarta și statutul lor social. Furtul pisicii se petrece în întuneric, o imagine perfectă de "noaptea minții" pentru absurdul și lipsa completă a planificării. Povestea decăderii lui Dan se petrece pe fondul întunecării sezonului rece, culminând cu o posibilă dispariție în miezul iernii. Iarăși, multe dintre scene se petrec noaptea pentru a indica tocmai lipsa de lumină, de rațiune și viziune din viețile eroilor noștri.
În ansamblu, Météors / Stele căzătoare spune bine și duios o poveste despre prietenie veritabilă și dezechilibre de caracter, fără accente puternice, dar cu multă empatie și profunzime. Nu dorește să smulgă lacrimi, ci doar să ne deschidă ochii la înțelegerea nuanțată și altruistă a sorții celuilalt, chiar și, sau mai ales când, acesta se scufundă inexorabil în propriile alegeri dezastruoase. Iar pentru toate astea se constituie nu doar într-o lecție de viață, ci într-o lecție despre cum cinema-ul ne poate face să vedem mai bine spectrele invizibile care ne structurează propriile alegeri și cele care ne susțin propriile caractere.