Un moment de schimbare - mentori, traineri și participanți Ideo Ideis, 2025

I-am întrebat pe mentorii, trainerii și participanții Ideo Ideis 2025 care a fost momentul din festival care i-a schimbat cu adevărat. Ce a ieșit? O serie de revelații personale, povești despre curaj și speranță - pentru un azi și un mâine în care tinerii îndrăznesc să schimbe ceva, să-și recunoască vulnerabilitățile și să înțeleagă că viața e mai mult decât conformism mecanicizat, mai mult decât inerție, șansă, ignoranță sau ipocrizie. Răspunsurile? Aici:
* i-am rugat pe cei care răspund să înceapă cu o scurtă prezentare.

Daria Stan: Ce moment de până acum din festival a modificat ceva la tine, fie intrinsec, fie doar ți-a rămas în gând. Dacă nu poți alege un moment specific pentru ediția #20 (2025), spune-mi unul din edițiile trecute.

Corina Moise: Bună! Sunt Corina Moise, actriță, trainer, și vin pentru prima oară ca mentor la Ideo Ideis. Din fiecare ediție am învățat câte ceva... iar acum, privind în urmă, cred că în inima mea au rămas galele de deschidere din anii în care am fost trainer. Erau momente care ridicau vibrația sus, sus de tot. Aveam emoții mari la întâlnirea cu trupele deși, de fiecare dată, erau o reală inspirație. Am învățat, treptat, să mă apropii, să mă deschid... să mă cunosc mai bine. Cu fiecare ediție, parcă mă descopeream din nou. Nu pot să aleg o amintire punctuală... pentru că, sincer, toată formarea mea ca trainer o datorez acestui festival.

Judith State: Mă numesc Judith State, sunt mentor la Ideo Ideis din 2019, iar anul acesta am fost alături de trupa Atelierul de teatru din Botoșani. Cred că momentul cel mai reprezentativ pentru mine - care răspunde cel mai sincer întrebării tale - e chiar primul spectacol pe care l-am văzut în festival, în calitate de mentor. Era trupa din Brașov și au jucat Avioane de hârtie. Chiar dacă l-am mai văzut ulterior, în altă formulă și cu altă distribuție, reprezentația aceea a fost... perfectă. A fost un moment resimțit la unison de toți mentorii de atunci. A fost șocant. Era pentru prima oară în viața mea când vedeam un spectacol de teatru tânăr - și m-a copleșit. Am plâns aproape de la început până la final. Pentru că adolescenții aceia... copiii aceia... aveau o claritate, o asumare și un curaj (știu că folosim des cuvântul ăsta, dar chiar asta simțeam) cum eu nu mai văzusem. Nu că nu mai văzusem la alți adolescenți... ci pentru că acolo era o energie, o emoție, un fel de adevăr scenic pe care îl găsești foarte rar, inclusiv în spectacole de teatru profesionist. A devenit un moment-reper, o umbrelă sub care se adună tot ce simt aici, la festival: emoția, întâlnirea, transformarea. M-a modificat atunci. Și mă modifică în continuare - prin fiecare întâlnire pe care o am cu participanții. E un soi de punere în oglindă, cu mine la vârsta voastră, dar și cu mine acum. Și, de multe ori, îmi dau seama că nu am nici măcar jumătate din curajul vostru. Curajul ăsta de a fi liberi. Cred că asta căutăm toți, de fapt - să fim liberi. Și la Ideo, libertatea asta o văd, o simt, la mulți dintre voi. Singurul lucru pe care mi-l doresc... e ca libertatea asta să se păstreze. Să nu se dilueze în timp, în contactul cu lumea, cu viața, cu toate lucrurile care ne fac uneori mai "ascuțiți". Sper din inimă să reușiți să ocrotiți și să hrăniți libertatea asta. Iar noi, de cealaltă parte... eu... să o dobândesc. Sau să o redobândesc.

Gabriel Răuță: Salutare! Sunt Gabriel Răuță, actor al Teatrului Nottara. Sunt pentru a treia oară la Ideo Ideis în calitate de mentor, iar anul acesta am avut bucuria să lucrez cu trupa Mircea Albulescu din Câmpina.
Pentru mine, e extrem de valoros atunci când văd un spectacol de teatru de adolescenți, scris de adolescenți. Mi se pare cea mai nemijlocită cale de a spune o poveste - prin propriile voastre universuri, prin capacitatea sinceră și directă de a vă raporta la realitatea în care trăiți.

Paul Ipate: Salut! Sunt Paul Ipate, actor independent și mentor anul acesta pentru trupa A.C.T. din Bacău. Sunt foarte multe momente care mi-au rămas în minte, pentru că voi sunteți niște copii absolut minunați. Dar, dacă ar fi să aleg unul... ar fi, fără îndoială, prima întâlnire cu trupa mea. E un moment mereu important pentru mine, însă anul acesta a fost cu adevărat special. Am făcut un exercițiu împreună și, dintr-odată, s-au deschis. Cu toții. Au devenit vulnerabili, fragili, iar din acel exercițiu s-a născut un moment de o sensibilitate uriașă. Ne-am conectat cu toții. Am râs, am plâns, ne-am bucurat. Și pentru o primă întâlnire... o asemenea deschidere, din partea unor adolescenți, e absolut fabuloasă. De obicei, voi sunteți mai introvertiți, mai atenți la ce oferiți. Numai că, de data asta, totul a fost... perfect. Și mă duc acasă cu asta în suflet.

Ioana Brumar: Bună! Sunt Ioana Brumar. Sunt actriță, am 26 de ani, locuiesc în București, joc în serialul Groapa (Pro TV) și la TNB, în spectacolul Muscă, paie și bătaie, scris și regizat de Lia Bugnar, alături de colegii mei de la master. E un spectacol pe care îl jucăm de vreo trei ani, pe care l-am făcut în cadrul masteratului de actorie de la UNATC. Cred că unul dintre momentele care m-a modificat într-un fel mai pregnant, în ediția asta, a fost spectacolul Club 27, regizat de Alex Bogdan, cu Tudor Istodor, Cătălina Mihai și Ștefan Iancu. Mi-am amintit cât de important era pentru mine, când eram participantă, să văd spectacole bune, de calitate - care să mă emoționeze și să-mi aprindă dorința de a fi și eu pe scenă. A fost unul dintre acele spectacole care reușesc să aducă împreună tot publicul. La final, nu mai conta cine e cine. Toată lumea era cu ochii în lacrimi sau profund emoționată. Și... da, cred că astea sunt momentele din festival care schimbă ceva. Se întâmplă o magie. Și, uneori, deviază drumurile pe care apucasem fiecare.

Andrei Asiminicesei: Eu sunt Andrei Asiminicesei, am 19 ani, vin din Botoșani și fac parte din trupa Atelierul de teatru. Cred că momentul care mi-a rămas cel mai puternic în minte e un exercițiu pe care l-am făcut azi, la workshop, cu Bogdan Tulbure, trainerul nostru. Ne-am legat toți la ochi și el ne-a purtat într-o mică excursie prin jurul școlii. Ce mi s-a părut fascinant a fost că trebuia să avem grijă unii de alții - să ne ghidăm și să ne protejăm, fără să vorbim. Fiecare obstacol, fiecare perete, groapă, denivelare... totul trebuia transmis doar prin atingeri sau semnale subtile, astfel încât nimeni să nu pățească nimic. A fost incredibil cum ne-am calibrat toți... și, la un moment dat, parcă nu mai eram indivizi separați, ci un singur corp care se mișca împreună.

Tania Graur: Mă numesc Tania Graur și fac parte din trupa Atelierul de teatru din Botoșani. Unul dintre cele mai importante momente pentru mine, din tot festivalul, a fost chiar prima zi de workshop la improv. Am fost complet singură, fără trupa mea, și mi-a fost un pic greu la început să socializez. Dar, totuși, am vorbit cu toată lumea, m-am înțeles cu toți și... am ieșit din zona de confort. Și sunt foarte fericită că am făcut asta.

Ana Teodoru: Bună! Eu sunt Ana Teodoru, fac parte din trupa Atelierul de teatru din Botoșani și, în viitor, vreau să dau la UNATC. Anul acesta, la workshopul cu trupa, am făcut un exercițiu în care am fost toți legați la ochi. Și, cumva, cel mai mult mi-a plăcut faptul că mi-am dat seama câtă încredere am în oamenii ăștia. Pur și simplu i-aș urma oriunde. N-aș avea nici cel mai mic stres, știind că sunt acolo, de mână, cu oamenii mei.

Ștefan Amocăniței: Mă numesc Ștefan Amocăniței, am 16 ani și fac parte din trupa de teatru Amprente din Brașov. Mi-a rămas în gând spectacolul Club 27, cel regizat de Alex Bogdan.

Teodor Bucur: Bună! Sunt Teodor Bucur, am 18 ani și fac parte din trupa de teatru Amprente din Brașov. Vreau să continui să fac actorie. Un moment care mi-a rămas în gând a fost petrecerea de la ștrand de la începutul festivalului. Mi s-a părut un moment frumos, pentru că am dansat toți împreună și am avut ocazia să cunosc persoane noi.

Luca Simionescu: Bună! Eu sunt Simionescu Luca, am 16 ani și fac parte din trupa de teatru Amprente din Brașov. Pe viitor, nu știu neapărat dacă o să încerc cu actoria - nu mi se pare un domeniu prea profitabil. Eu sunt mai mult pe partea financiară, pe profit, decât pe bucurie:) Știu că poate nu e un lucru bun, dar... se mai întâmplă. Un moment care chiar mi-a rămas în minte din acest festival a fost workshopul de dans cu domnul Filip Stoica. Chiar m-a scurs de toate energiile negative pe care le aveam și m-a făcut să văd lumea cu alți ochi.

Ioana Savin: Bună! Eu sunt Ioana Savin, din trupa A.C.T. din Bacău. Nu am de gând să continui cu teatrul, dar este o pasiune foarte importantă pentru mine. Cred că, pe parcursul festivalului, au fost foarte multe momente în care am simțit comunitatea și cât de unită e. Și, într-un fel, mi-a oferit o experiență diferită față de alte festivaluri la care am mai fost. Probabil, cel mai mult mi-a rămas în gând momentul dintr-o seară când am stat până foarte târziu - cred că m-am culcat pe la 5 și ceva dimineața. Am reușit să mă conectez cu mai mulți oameni din mai multe trupe și a fost foarte nice.

Paul Nemțanu: Bună! Sunt Paul Nemțanu, din trupa A.C.T. din Bacău, și pe viitor vreau să continui cu teatrul. Un moment care mi-a rămas în minte cu mare plăcere a fost prima întâlnire cu mentorul nostru, Paul Ipate. Ne-a dat niște sfaturi pe care nu le voi uita niciodată și despre care nu credeam că ar putea fi opțiuni în viața mea.

Raluca Sandu: Bună! Eu sunt Raluca Sandu, fac parte din trupa A.C.T. din Bacău și îmi doresc să continui cu teatrul. Ce m-a marcat la festivalul ăsta a fost atmosfera de după spectacolul Club 27 și ceea ce a stârnit în fiecare dintre noi. Am realizat că suntem 100, 200 de oameni care împărtășesc același lucru și trec prin experiențe asemănătoare. Și, nu m-am mai simțit singură. Am simțit că aparțin unui grup.

Maya Apostol: Bună, eu sunt Maya Apostol, din trupa Gong de la Roman. Momentul care mi-a schimbat percepția a fost atelierul de dans. Mi-a deschis ochii în legătură cu mișcarea corporală - am devenit mai fluidă și am învățat să mă conectez mai bine cu oamenii.

Cătălin Hazi: Bună, mă numesc Hazi Cătălin, sunt din trupa Gong de la Roman. Unul dintre momentele care mi-au schimbat percepția la Ideo Ideis 2025 a fost spectacolul Club 27. Acesta m-a făcut să privesc altfel jocul actoricesc și modul în care se desfășoară lucrurile pe scenă. Mi-a deschis o nouă viziune.

Valentin Horvath: Bună, sunt Valentin Horvath și fac parte din trupa Les Dilettantes din Alexandria. În viitor, mi-aș dori să dau la actorie la UNATC. Cred că momentul care a schimbat ceva la mine a fost când am urcat pe scenă să-mi spun monologul și, prin el, i-am mărturisit mamei mele că o iubesc - ceva ce nu-i spun des, din păcate. Chiar am făcut-o să plângă, dar a fost un lucru bun, care ne-a apropiat și mai mult, ca mamă și fiu.

Isabel Zlotea: Bună, numele meu este Isabel Zlotea, am 17 ani și încă nu m-am decis dacă voi face regie de film sau actorie la UNATC. Anul acesta am făcut parte din trupa Les Dilettantes din Alexandria. Pentru mine, momentul memorabil de la Ideo Ideis 2025 a fost la workshopul din ultima zi, cu Corina Moise și Ioana Brumar. La exercițiul "ghemul de frici", prietena mea Delphi (Daria Stan) a spus că îi e frică să-și vadă bunicul pentru ultima oară și atunci m-a bufnit plânsul - a fost prima oară când prietena mea m-a făcut să plâng.

Bianca Roman: Mă numesc Bianca Roman, sunt din trupa Mircea Albulescu din Câmpina și vreau să dau la actorie. Cel mai important moment pentru mine a fost înainte de spectacol, când am rămas afară cu trupa și am jucat toate jocurile pe care le știm. Cred că asta ne-a apropiat foarte mult și va rămâne un "core memory" în mintea mea.

Teodor Crucianu: Mă numesc Crucianu Teodor, dar toată lumea îmi spune Teo. Sunt din trupa Protha, Panciu, am 16 ani și pe viitor mi-aș dori să dau la UBB și să devin actor. Unul dintre momentele mele preferate la Ideo Ideis, 2025 a fost prima întâlnire cu mentorii și trainerii noștri, Andrei Huțuleac și Oana Jipa. Eu o cunosc pe Oana, pentru că e actriță la Sfântu Gheorghe și colegă cu fratele meu, Eduard. A fost un moment foarte fain pentru că ne-au pus pe gânduri, ne-au muncit și ne-au spus lucruri la care nici nu ne gândisem până atunci. Sunt oameni incredibili. Din păcate, nu am apucat să le mulțumim pe scenă așa cum se cuvine, așa că o fac acum, din partea tuturor: vă mulțumim mult că ați fost alături de noi! Pentru mine a fost foarte interesant să ajung să lucrez cu Oana, pentru că, deși o știam de dinainte, nu am avut conversații foarte aprofundate. Iar despre Andrei Huțuleac am aflat abia acum că este un actor și regizor foarte cunoscut, cu premii importante. Sunt foarte bucuros pentru aceste întâlniri. Andrei chiar ne-a spus că abia așteaptă să ne vadă în următorul spectacol. Noi am făcut Wanda, timp de 7 ani, în mai multe distribuții, iar el e curios să vadă ce ar putea face actuala distribuție cu un text diferit.

Andreea Găman: Bună, sunt Andreea Găman, din trupa Protha, Panciu. Pe viitor, mi-ar plăcea să merg ori la arhitectură în București, ori la ASE la contabilitate, ori la UNATC la scenografie. Cel mai important moment din festival pentru mine a fost când am vorbit cu Șteff Chelaru despre scenografie. Mi-a explicat despre scenografie într-un mod foarte frumos și s-a oferit să mă ajute pe această cale. Deși discuția a fost scurtă, cred că o să o port cu mine toată viața.

Maria Oglinzeanu: Bună, eu sunt Maria Oglinzeanu, fac parte din trupa Artwork din Iași și pe viitor vreau să dau la facultatea de actorie, să gestionez proiectele pe care le am și să mă simt bine alături de oamenii cu care lucrez. Momentul care a schimbat ceva la mine în festival a fost la un atelier ținut de Ana Crețu și Maria Obretin, unde am scris pe bilețele, unul pe spatele altuia, fără să știm exact ce scrie fiecare. Ne-am emoționat tare, pentru că ne știm de mult timp și acum realizăm că nu vom mai fi în aceeași formulă, deși vrem foarte mult să rămânem împreună și să păstrăm prietenia asta. A fost un fel de "the end of an era", dar și începutul unui nou capitol pentru fiecare dintre noi. Vom rămâne o echipă și prieteni buni. Acest moment mi-a schimbat mentalitatea despre oamenii din jurul meu. Mi-am dat și mai mult seama că am în jur oameni de calitate și că vreau să îi păstrez în viața mea cât mai mult posibil.

Teona Mălaimare: Bună! Eu sunt Teona Mălaimare, fac parte din trupa Artwork din Iași și sunt bucuroasă că am venit și anul acesta la Ideo. Spre deosebire de colegii mei care dau la teatru, eu vreau să dau la medicină, pentru că simt că pot să-mi canalizez energia mai mult acolo, cu scopul de a ajuta oamenii. Un moment care m-a marcat la Ideo a fost atelierul pe care l-am avut cu trupa, cu trainerul nostru, Ana Crețu. Am făcut multe jocuri, mult mai multe decât anul trecut, iar unul dintre ele a fost să ne scriem bilețele unul pe spatele celuilalt. Când am citit în privirile lui Emi, colegul meu, că îi dau lacrimile pentru că e ultimul nostru an în formula asta, m-a cuprins și pe mine un val de emoție și am început să plâng. A fost ca un "cerc vicios" al emoțiilor.

Astea au fost răspunsurile pe care le-am primit în câteva dintre pauzele dintre mai multe dintre spectacolele din Ideo Ideis. Cât despre mine, îmi pregătesc și eu răspunsul... urmează o prezentare pe scurt și o radiografie aprofundată despre ce, cum, când, unde, cu cine și de ce... la Ideo Ideis, ediția 2025, ediția aniversară cu numărul 20. Vă țin la curent!