După un drum lung și obositor până în Alexandria, în sfârșit ajunsesem. Eram foarte entuziasmată și curioasă de toate experiențele noi prin care urma să trec, însă și foarte obosită, deci am fost fericită când am văzut că prima zi nu era foarte încărcată, ci mai mult introductivă pentru zilele următoare. La gala de deschidere încă aveam emoții. Stăteam nemișcată în locul meu, și priveam tot ce se întâmpla în jurul meu, fețe necunoscute, zâmbete largi și o energie bună. Deși mă simțeam nesigură, atmosfera aia caldă m-a făcut să am încredere că totul o să fie bine.
În a doua zi am avut primul atelier cu trainer-ul nostru, Bogdan Tulbure. Nu știam la ce să mă aștept, așa că mă pregătisem pentru orice. Totuși, am fost complet surprinsă. Atmosfera relaxată în care ne aflam a făcut ca orice zid dintre noi să cadă în câteva minute, și parcă dintr-odată totul avea logică. M-am simțit bine, și nu în sensul de "a fost ok" ci bine în sensul de "nu mai trebuie să mă ascund". Am făcut niște joculețe de improvizație și am fost complet surprinsă de cât de mult ne-am distrat și cât de natural ne veneau ideile, având în vedere că nu avusesem ocazia să facem prea multe activități din zona asta până atunci. Acele exerciții mi-au arătat încă odată cât de multă încredere avem unul față de celălalt și cât de important este să accepți propunerile celorlalți, fără rețineri.
În a treia zi, am întâlnit-o pentru prima oară pe mentora noastră, Judith State. A fost una dintre cele mai frumoase experiențe din timpul festivalului. Am avut de adus fiecare câte trei obiecte care înseamnă mult pentru noi, apoi a trebuit să explicăm de ce sunt așa importante. Astfel fiecare a împărtășit bucăți din viața sa, amintiri, persoane, emoții, și asta cred că ne-a apropiat și mai mult.
Pe parcursul celor trei zile am participat și la ateliere de actorie de film, susținute de Julien Javions, un actor, regizor și profesor de actorie francez. Acolo am fost complet fascinată de aparatura folosită pentru a crea ceva care poate părea mic din afară, și câtă muncă e depusă până și pentru un videoclip de doar două minute. De asemenea, până atunci credeam că actoria de film și cea de teatru sunt destul de similare, însă acest workshop m-a făcut să-mi dau seama că sunt total diferite.
După cele trei zile de ateliere, am realizat că urma să jucăm pe scena Ideo Ideis, gând care-mi zburase din cap până atunci, fiind preocupată cu alte activități din festival. Pentru a scăpa de griji și de emoțiile dinaintea spectacolului, am decis să mă culc. M-am trezit în culise, am privit cum se stinge lumina din sală și se deschide cortina. Mă uitam la colegii mei, unii mai emoționați decât alții, dar eram împreună. Dintr-odată totul avea sens, și toate fricile mele au dispărut. După spectacol m-am simțit eliberată, și am folosit timpul rămas să socializez cu persoane din alte trupe, să văd restul spectacolelor trupelor și să apreciez din plin celelalte experiențe oferite de festival.
Un spectacol care m-a atins profund a fost Club 27, scris de Cătălina Mihai - care joacă și rolul principal - și regizat de Alex Bogdan. M-am dus la acest spectacol nepregătită de ce urma, și am ieșit din sală absolut devastată, ca atunci când te lovește ceva fix unde nu te aștepți. În timpul spectacolului, pur și simplu nu-mi puteam lua ochii de la scenă și de la actori (Cătălina Mihai, Ștefan Iancu și Tudor Aaron Istodor), și parcă totul dispăruse din jurul meu. N-am mai experimentat asta vreodată, am râs, am plâns, m-am recunoscut în replici și m-am pierdut în altele. Era ceva foarte sincer, ceva ce nu încerca să impresioneze neapărat, ci să-ți arate o oglindă, una în care poate n-ai curajul să te uiți prea des.
În ultima zi de festival, nu știam cum să mă simt. Mă gândeam la toate experiențele și stările prin care trecusem în acele zilele. Frustrările, râsetele, fricile, oboseala, și mi-am dat seama că, de fapt, despre asta e vorba. N-aș fi ajuns acolo dacă nu erau oamenii din jurul meu care m-au ajutat să nu-mi pierd niciodată speranța că orice ar fi, totul o să fie bine. Sunt complet recunoscătoare pentru toată experiența Ideo Ideis, 2025, și că, pentru șase zile, am simțit că fac parte și eu din această comunitate unită, la bine și la greu.