Şapte Seri / iunie 2006
A fost şi am fost. Şi a fost un alt TIFF în care premiile au fost româneşti, după Moartea domnului Lăzărescu de anul trecut. Le-a primit lung-metrajul de debut al lui Corneliu Porumboiu, intitulat A fost sau n-a fost? (dar pentru vestici 12:08 la est de Bucureşti), prezentat la Cannes în Quinzaine des realisateurs şi premiat cu Camera d'Or, cea mai mare distincţie pentru un prim film. Care a plecat de la TIFF cu trei premii, trofeul Transilvania, premiul publicului şi cel la Zilelor Filmului Românesc pentru lung metraj.

A mai fost Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii de Cătălin Mitulescu, care, la Cannes în secţiunea Un Certain Regard, a primit premiul de interpretare feminin (Dorotheea Petre). Şi tot de la Cannes (din secţiunea Semaine de la critique), mediu-metrajul Marilena de la P7, de Cristian Nemescu, premiat aici cu premiul zilelor filmului românesc secţiunea... scurt-metraj.

Ediţia a cincea a TIFF-ului a adus aproape 100 de lung-metraje, 12 filme în competiţie, o selecţie cu adevărat internaţională. În afara de cele două prezenţe româneşti (Mitulescu, Porumboiu), au fost filme din Mexic (Historias del Desencantado), Egipt (Clădirea iacubină), Franţa (Duş rece), Italia (Viva Zapatero); Argentina (El Aura), Spania (Aislados, un Clerks iberic), Polonia (tripticul Odă bucuriei). Plus laureatele 13-Tzameti - Géla Babluan, Franţa-Georgia (via Sundance şi Veneţia), premiul de imagine, Taxidermia - Gyorgy Palfi, Ungaria (via Berlin, Cannes), premiul de regie şi Soap - Pernille Fischer Christensen, Danemarca (tot via Berlin), premiul pentru cea mai bună interpretare (David Dencik).

Mămăliga a fost logo-ul de anul acesta, cu două urme de mâini pe ea. Şi poştaşul a sunat de mai mult de două ori (cine a văzut spotul ştie de ce).

A plouat, s-a filmat digital (un workshop pentru tineri care fac un filmuleţ în timpul festivalului), s-a petrecut, Ştefan Iordache a primit premiul de excelenţă, fiind aplaudat de premianţii anteriori, Dorel Vişan şi Gheorghe Dinică. Radu Mihăilenu a fost şeful juriului, "diavolul" cel mai simpatic (Udo Kier alias Aage Krüger) a fost prezent pe 6 a şasea 06. la proiecţia-maraton Kingdom / Riget şi nu numai. Doamna desăvârşită a ecranului, Vanessa Redgrave, acest Peter O'Toole feminin, a primit premiul pentru întreaga carieră şi a vorbit despre cauze umanitare şi salvarea Roşiei Montana, iar Tony Gatlif a prezentat în încheierea festivalului filmul lui, Transilvania (filmat în... Transilvania), acelaşi film care a închis Festivalul de la Cannes.

Proiecţii speciale, de la Tideland (cel mai atipic Terry Gilliam) la The Piano Tuner of Earthquakes (fraţii Quay, produs de Gilliam), filmul în scheciuri Paris je t'aime, şi un sneak peak (pe beta) la aşteptatul film al lui Radu Muntean, Hârtia va fi albastră. La mulţi ani TIFF anul cinci, aşteptăm anul şase!

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus