Atunci când trecutul nu iartă - Das Verschwinden des Josef Mengele / The Disappearance of Josef Mengele la Les Films de Cannes à Bucarest, 2025

Un film îngrozitor, despre un personaj înfiorător. Atât de super-cinema este această Dispariție... a rusului Kirill Serebrennikov! Pornește de la cazul criminalului fugar - neprins și nepedepsit vreodată - medicul lagărului de la Auschwitz, rămas în istorie sub pseudonimul glorios "Îngerul Morții". Demersul regizorului pornește de la romanul de non-ficțiune al francezului Olivier Guez, care a urmărit și analizat odiseea sud-americană a unui nazist notoriu, cel ce a ales fuga (aia rușinoasă, dar sănătoasă, cum zice românul), spre a scăpa de orice formă de judecată.

Pentru cei ce nu știu: neomul acesta, cinic, sadic, fanatic și - peste toate - complet iresponsabil a fost doar un criminal, deghizat sinistru sub albeața halatului de medic; e drept că și măcelarii poartă aceleași veșminte, de aceeași culoare! Mengele era cel care tria noii sosiți, pe rampa de garare a trenurilor, decizând prompt și ochiometric, cum se spune, cine dintre nefericiți mergeau direct în camerele de gazare și cine era bun de ucis încet și, mai ales rentabil, prin munca extenuantă de sclav care (chiar așa scria acolo, la poarta stabilimentului) "te face liber". În realitate, un ocol chinuitor ce ducea victimele deportărilor pentru muncă forțată în folosul Marelui Reich național-socialist... tot acolo, la crematoriile groazei. Acesta e individul. Nu a putut fi prins, așa că nu a scos nimeni, de la el, nici un fel de mărturisire. Mai mult, fanaticii propagandei naziste îl consideră, și azi, un savant-erou care, prin cercetările sale, ar fi dus, Doamne iartă-mă, știința înainte. La câtă imbecilitate, brutalitate, iresponsabilitate și inconștiență bântuie azi prin lumea tot mai rinocerizată, abjectul personaj trăiește și excită visele "științific-acceleraționiste" ale multor demenți ce se bulucesc, tânjind să preia frâiele omenirii.


Or, romanul teribil al francezului Guez și acest tulburător film al rusului Serebrennikov își propun să dezasambleze presupusul mecanism patologic al lui Mengele, manifestat în "liniște" după ce complicii lui (și ai altor mii de naziști asasini) reușiseră să-l scoată la aer mai curat, pe coclaurile Americii Latine- acolo unde dictatori de mucava, eșuați și ei, între timp, printre gunoaiele istoriei - i-au oferit găzduirea (totuși) imperfectă; căci presiunile internaționale și precedentul capturării colegului Eichmann nu îndemnau la un somn prea liniștit al oricărui El Fugitivo de asemenea speță și calibru. Scriitura documentarist-literară, iar apoi filmul dedicat cazului se concentrează, salutar, pe grandomania jerpelită a lui Mengele, relevându-i convingător și terifiant hidoșenia (i)morală, delirul grandorii opărite prin insecuritatea și umilințele îndurate, frica animalică asezonată, la suprafață, cu ingredientele lașității, ale vanității și orgoliului de cea mai stupidă și jalnică speță. Confruntarea cu fiul îngrozit de monstruozitatea ideilor și a faptelor paterne, sau dependența de o coabitare forțată și umilitoare cu niște neamuri proaste, lașe, lacome și oricând trădătoare, undeva în sălbăticia spațiului sud-american înseamnă, totuși, singurele lovituri serioase, inevitabile, încasate de Diavolul cu halat pe deasupra și cu zvastica încrustată în adâncul ființei sale detestabile. Ca mesaj (filtrat cu subtilitate și, tocmai de aceea, convingător, chiar copleșitor) filmul cu adevărat european izbutește să scoată în evidență atât adevărul istoric cât și implicațiile prin care conectivitatea actuală cu ideologiile extremist-totalitare amenință lumea civilizată.

Sub aspect formal, Serebrennikov face - repet sublinierea, căci merită - un cinema de mare expresivitate și valoare: dens, profund, apăsător, aproape imersiv pentru spectatorul zilelor noastre. Intrat în siajul poveștii, te năpădește o stare de pândă și așteptare, de tresărire involuntară la orice apare în cadru sau doar se aude pe undeva, prin fundal, apăsare incertă, dar reală ce sufocă fiecare bucățică de spațiu. Alb-negrul cu o intensă granulație conferă imaginii senzația sufocantă de paragină endemică, de încropeală gata să se destrame / prăbușească în orice moment... dar și acea patină a distanțării în timp. Paradoxal, culoarea - deliberat spălăcită - animă exclusiv secvențele "glorioase" din parcursul lui Mengele; la vie en rose, cum ar veni. Peste care se reașază capacul opac al unui prezent în care albul e murdar, precar, iar negrul - veșnic amenințător. Planurile detaliu abundă și joacă prin succesiunea savant aglomerată, dublată de o bandă sonoră în care zgomotele cele mai banale (o clanță ce se închide, niște pași pe podea, adierea vântului sau lătratul unor câini) sunt hipertrofiate, contribuind la senzația de instabilitate amenințătoare și de pericol permanent, gata oricând să-l înghită. Teroarea domestică în care trăiește liber (?) Mengele pare a constitui adevărata pedeapsă: difuză, oricând gata să se prăvălească asupra sa, chinuitoare și înnebunitoare. Hăituit, disprețuit, părăsit cam de toți cei (mai mult sau mai puțin) apropiați, fugarul cel laș nu-și poate găsi nicăieri un adevărat refugiu. Vanitatea, infatuarea, disprețul față de cei chinuiți și uciși se compensează, hipnotic și absurd, cu adulația pentru Fuhrerul său și mărețele idealuri de purificare a rasei, ba chiar a întregii omeniri.

Recomand ca, în momentul apariției pe piață (filmul va fi distribuit de Independența Film), să vă încumetați la chinul celor două ore și ceva de proiecție și trăire. Știu... unii vor avea tendința să evite, ca să nu se mai încarce cu probleme din trecut, de-acum depășite (cred ei). Oare...? Ia uitați-vă în jur și vedeți ce vă paște, dacă vă lăsați tăvăliți și anesteziați prin divertismentele edulcorate în formă, dar otrăvitor-mincinoase în fond, menite să pregătească năvala celor ca Hitler, ca prietenul și admiratorul lui, Stalin... și ca alții, de aceeași teapă!