Astfel, conform celor mărturisite în rândurile anterioare, nu aveam cum să ratez spectacolul lui Alexandru Mâzgăreanu - Mândrie și prejudecată (un fel de). Eram curioasă de acel un fel de. Da, auzisem că este cu o distribuție exclusiv feminină, că este un musical, dar voiam să văd, să aud, să mă conving de semnificația acelui un fel de.
Și m-am convins. Mi s-a părut interesantă această idee de redare a narațiunii din perspectiva slujnicelor, care erau doar niște apariții fulgurante (asta în ecranizări; din romane nu îmi amintesc deloc de ele). Martore tăcute, la tot ce se petrece în casa unuia sau altuia, mai mult sau mai puțin bogat, văd tot, știu tot, și, ca la o petrecere în pijamale, se dau în spectacol (de ce nu?), implicându-te și pe tine, spectator, un spectator pitit, care este nevoit să urmărească pe furiș cele ce se petrec în intimitatea lor. Și de aici începe show-ul. Personajele apar, rând pe rând, fără a se abate de la firul narativ al romanului.
Tot acest party se petrece într-un cadru simplu: niște paravane cu o tentă vintage, care culisează pe o turnantă, unindu-se sau depărtându-se, pentru a forma ziduri sau pentru a permite intrări-ieșiri, dar care să te ducă într-o anumită măsură cu gândul la acele timpuri, lăsând la vedere momentele de respiro, de băut apă, costume așezate pe umerașe. Tinerele slujnicuțe, care robotesc mereu și mereu: curăță și lustruiesc podeaua, șterg praful de peste tot, lustruiesc obiecte fel de fel, devin ceea ce nu vor putea fi niciodată: stăpâne / stăpâni.
Povestea de iubire care se înfiripă între domnișoara Elizabeth Bennet (o fată atrăgătoare, inteligentă, pasionată de cărți, mândră de felul ei, în ciuda lipsei de avere, care vrea să fie stăpână pe propriile gânduri și sentimente, într-o lume în care bărbatul era stăpân pe tot și pe toate) și domnul Fitzwilliam Darcy (atrăgător, foarte bogat, aparent insensibil și cu multe prejudecăți) rămâne centrală, în jurul ei brodindu-se evenimentele care îi aduc împreună sau care îi separă, la un moment dat. Și, rând pe rând, neobositele slujnicuțe iau chipul și asemănarea personajelor de roman, arătându-ne cum sunt, ce fac, ce gândesc, ce-și doresc. Doamna Bennet, care se dă mereu de ceasul morții ca să-și mărite fetele și să scape de sărăcie, simțind că nu-l are deloc alături pe soțul său în gândurile și uneltirile sale (dovadă este absența fizică a acestui personaj, reprezentat doar printr-un scaun). Jane Bennet, sora mai mare, frumoasa din familie, care visează, iubește și speră să își găsească alesul pe măsura dorințelor și a inimii sale. Charles Bingley, vecinul extrem de bogat al familiei Bennet, un tânăr râvnit de multe fete pentru poziția și avuția sa, timidul îndrăgostit de Jane, influențabil în deciziile sale, este opusul surorii sale, lipsită de afectivitate, cu aere de superioritate și extrem de infatuată. Charlotte, buna prietenă a Elizabethei Bennet, e o fată modestă, care-și cunoaște bine condiția, acceptând puținul, bun de altfel, pe care soarta și refuzul prietenei sale i le oferă: domnul Collins, rudă a familiei Bennet, succesorul avuției lor, conform normelor vremii, vicar într-un ținut guvernat de faimoasa și extrem de bogata Lady Catherine de Bourgh (poziția extrem de înaltă din societate este subliniată, la propriu, de punerea în scenă a fetelor). Le avem și pe surorile cele mici ale Elizabethei: două foarte agitate, iubitoare de baluri și de ofițeri, și una, introvertită, iubitoare de muzică într-o măsură mult prea mare, invers proporțională cu talentul și abilitățile ei muzicale. Îl vom întâlni, evident, și pe plicticosul domn Collins, care trebuie să își găsească o nevastă, ascultătoare, supusă, umilă, care să împartă cu el traiul oarecum modest și extrem de monoton, dar sigur. O mai avem și pe doamna Gardiner, mătușa surorilor Bennet, care încearcă să ajute familia, în momente de criză, cum știe și cum poate. Și să nu-l uităm pe tânărul ofițeraș - George Wickham, depravat și șmecher, care nu dorește decât să se înavuțească cu orice preț.
O poveste de demult adusă în contemporaneitate prin limbajul simplu al slujnicuțelor, prin microfoanele care stau bine pitite în buzunarele costumelor, la îndemână pentru susținerea muzicală, și ea una a zilelor noastre, a gândurilor, trăirilor, emoțiilor personajelor. E teatru în teatru, e show, disco show, karaoke... un spectacol muzical complet și complex.
Am revăzut povestea lui Jane Austen, cu toate detaliile suficiente și necesare înțelegerii, transpusă pe scenă de Alexandru Mâzgăreanu într-un spectacol atât de ludic, de comic, dar sensibil și emoționant. Nu exista parcă un timp de respiro, curgerea scenelor fiind firească, cuprinzându-te și pe tine, spectator, în vârtejul de evenimente. Improvizația anumitor scene este atât de ștrengărească, exact cum ar face copiii când se joacă și caută prin casă diferite obiecte care să țină locul unor ființe sau altor obiecte.
Am privit acest spectacol cu o imensă bucurie, pentru că am simțit efectiv bucuria jocului. Toate actrițele au fost pline de energie, cu voci bine definite, cu o versatilitate a jocului care se impunea din start. Actrița care prezintă un singur personaj în toată această șaradă este Oana Predescu, a cărei voce m-a frapat, m-a surprins extrem de plăcut: stăpână pe toate notele, puternică, dar plină de sensibilitate și de grație. Iar partenera ei directă - Camelia Pintilie, dovedește acea versatilitate despre care vorbeam, interpretând două personaje contrastante, total opuse într-o anumită măsură: nestăpânita doamnă Bennet, exagerată în atitudini, de exuberanță sau de disperare, o femeie care transformă permanent țânțarul în armăsar, respectiv domnul Darcy: stăpân pe el, cu privire pătrunzătoare, aparent insensibil, dar atât de șarmant în cele din urmă. Ana Udroiu îmbracă, rând pe rând, haina de ofițeraș teribil, care se crede irezistibil și bine dotat din punct de vedere fizic, apoi pe cea a doamnei din foarte înalta societate, prestând cocoțată pe catalige, ca extrem de ușor să devină Jane, sora cea mare, frumoasă și sensibilă, timidă și liniștită, a Elizabethei Bennet. Lucrează cu umor, dar cu finețe, fiecare personaj, trezind uimire și zâmbet cu fiecare apariție. Maria Alexievici se joacă pur și simplu, cu un firesc specific ei, cu bucuria unui copil de personajele pe care le ia în stăpânire: pe cele trei fete mai mici din familia Bennet, pe "sensibilul" și caraghiosul domn Collins, dar și pe simpla și drăguța doamnă Gardiner. Iar Dana Marineci îi interpretează când pe sfiosul și nehotărâtul domn Bingley, când pe nesuferita de soră a sa, respectiv pe timida, dar realista, Charlotte, surprinzând și redând cu candoare, dar și cu forță, caracterul fiecăruia.
Fiecare personaj a îmbrăcat haina care i se cuvine, amintind de stilul acelor timpuri, pornind de la ținuta simplă și imaculată a slujnicuțelor, trecând prin tonuri pastelate, delicate, frumos croite, până la sobrietatea și eleganța negrului pentru domnul Darcy (evident, cu mai puțină eleganță, și pentru domnul Collins) respectiv roșu strident pentru ofițerașul "cel viteaz" și "prea-înalta" Lady Catherine de Bourgh.
Mândrie și prejudecată (un fel de) este un spectacol fermecător, în care descoperi că prin muzică se poate spune o poveste cu mult umor, cu ironie, cu candoare, cu pasiunea pentru scenă și cu emoție.
(foto: Mihaela Marin)