Interpreții serii au fost: violoniștii Mihaela Martin, Erik Schumann, Diana Tishchenko și Elina Vähälä, violiștii György Kovalev și Răzvan Popovici, violonceliștii Justus Grimm și Song-Won Yang, pianiștii Alexander Lonquich, Andrei Vieru și acordeonistul Radu Rățoi.
În timp ce amfitrionii Răzvan Popovici și Diana Ketler au trecut în revistă lucrările ce urmau a fi audiate, privirea îmi era atrasă de decorurile puse pe scenă (Constantin Brâncuși).
Prima lucrare din recital a fost suita Din lumea copiilor, pentru pian solo de Anatol Vieru, interpretată de pianistul Andrei Vieru [1]. În acord cu tematica recitalului - Antologia inocenței - muzica suitei Din lumea copiilor a fascinat prin sonoritățile sale, ce exprimau: candoare, curăție sufletească și naivitate. Titlurile pieselor erau plastic exprimate pe clapele pianului: 1. Dimineața; 2. Chitara mecanică; 3. Iepurașul bun prieten; 4. Ursulețul cu părul creț; 5. Câinele și pisica; 6. Maimuțele; 7. Cântec simplu; 8. Căluțul de lemn; 9. Intrarea la circ; 10. Clovnul; 11. Păsărica chinezească; 12. Vasilache, 13. Sfârleaza; 14. Tabu!; 15. Trenuțul deraiază; 16. Buba...; 17. Mingea în trei culori; 18. Cântecul de leagăn al bunicii; 19. La porțile somnului; 20. Noaptea.
Se putea recunoaște cu ușurință o serie de cântece din folclorul copiilor.
Și alți compozitori români au abordat în creația lor cicluri de piese în care "ludicul capătă o importanță pentru perioada formativă a unui muzician"[2]. Dan Voiculescu, de pildă, a scris Cântece pentru copii (1976). Titluri ale altor piese ale sale sunt elocvente: Ghicitoarea; Inimă de câine; Balada unui greier mic (pe versuri de Tudor Arghezi); Căruță cu caracudă; Baba-Cloanța; Marșul încăpățânaților, Într-un picior, Huța-huța; Când coase bunica; Zece căței ca vai de ei., Trepăduș, Șiruri negre de furnici.
După olandezul Johan Huizinga [3], "jocul este mai vechi decât cultura".
În recitalul SoNoRo, Andrei Vieru a redat în chip minunat esența ludică a acestor miniaturi compuse de tatăl său. În Câinele și pisica, acele sforzando-uri pe acorduri retezate, sugerau sperietura felinei la întâlnirea cu dușmanul. În Maimuțele, muzica pointilistă cu salturi de secunde în duble inducea imaginea de sărituri ale animalelor. Ostinato-ul din Căluțul de lemn înfățișa legănarea rapidă în joaca copilului. În Sfârlează, trilurile sugerau rotirea abundentă a titirezului.
Publicul a răsplătit cu aplauze puternice pe interpretul acestei suite frumoase suite pianistice.
A urmat Trio-ul cu pian nr. 1 în si bemol major, op. 99, D. 898 de Franz Schubert, în interpretarea pianistului Alexander Lonquich, violonistei Mihaela Martin și violoncelistului Sun-Wong Yang.
Trioul op. 99, compus în anul 1827, este o lucrare la scară neobișnuit de mare, pentru un trio cu pian. Lucrarea camerală este supranumită Marele Trio (interpretarea sa necesitând o durată de aproximativ 40 de minute). Cuprinde patru părți: 1. Allegro moderato; 2. Andante un poco mosso; 3. Scherzo. Allegro; 4. Rondo. Allegro vivace.
Ascultam în prima parte tema principală, caracterizată prin ritmuri punctate și lungimi variabile ale frazelor. Mihaela Martin cânta cu un sunet catifelat, intens vibrat și totodată cald-cameral, în timp ce pianistul Alexander Lonquich acompania discret prin game cromatice ascendente care conduceau din nou, la tema întâi a formei de sonată. Splendid a sunat dialogul viorii cu violoncelistul Sun-Wong Yang. Artiștii SoNoRo au evidențiat "construcția echilibrată, plasticitatea facturii instrumentelor și expresivitatea substanței melodice."[4] În Dezvoltare, sesizam faptul că, în loc să desfacă propriu-zis materialul Expoziției în motive, Schubert îi imprima virtualități expresive sporite, prin varierea continuă a planului tonal și a registrelor. Cât de frumos au realizat interpreții în Trio, independența vocilor! În partea a doua, Andante un poco mosso, observam stilul unui cântec de gondolă, cu o melodie și un ritm legănat. Acesta alterna cu o secțiune contrastantă, mai frământată. Se revenea ulterior la un discurs mai calm, ce părea un cântec fără cuvinte, plin de duioșie. Dialogurile dintre instrumente se desfășurau cursiv. Partea a treia, un Scherzo cu contrapunct greu, în care instrumentele se imită constant era intercalat cu un Trio, precum un vals. Coexistau stările de grație cu izbucnirile pasionale. Finalul a pornit cu o melodie veselă. Aceasta a fost urmată de un element incisiv, cu expresie hotărâtă. Imitațiile polifonice se întindeau pe suprafețe întinse (excelent marcate capetele motivelor). Subito piano era convingător realizat. Lanțuri de sincope antrenau fluxul muzical. Dinamica expresia, culoarea și metrica se schimbau la tot pasul. Coda în Presto a încheiat precum un marș concluziv lucrarea amplă, într-un ton optimism. Acest minunat Trio schubertian, în si bemol major, este o continuare a ceea ce Ludwig van Beethoven antamase în genul trio-ului.
Auditoriul a aplaudat cu mult entuziasm interpreții care le oferiseră momente de mare frumusețe și trăire artistică.
După pauză am ascultat Les Roseaux pentru acordeon solo de François Couperin, în interpretarea acordeonistului Radu Rățoi [5]. Lucrarea a fost creată în original pentru clavecin și face parte din Le Troisième livre de pièces de clavecin (Cartea a treia de piese pentru clavecin), Ordinul 13, în si minor, piesa nr. 2 de François Couperin, apărută în anul 1722.
Aranjamentul pentru acordeon realizat de Radu Rățoi este unul deosebit de reușit și fidel textului compozitorului din Barocul francez.
Sunetul acordeonului era unul miraculos. Nu am mai avut ocazia să ascult un caleidoscop sonor atât de variat, cu emisii timbrale imitând flautul, clarinetul și chiar orga. Iar interpretarea lucrării a fost emoționantă.
Solistul spunea despre aranjamentul realizat personal: "am urmărit nu doar să păstrez ornamentația elegantă și liniile grațioase ale lui Couperin, ci și să evidențiez capacitatea acordeonului pentru frazare expresivă, culoare dinamică și mișcare asemănătoare respirației - la fel ca trestiile care se leagănă, cele după care piesa este denumită".
Toate acele mordente superioare și inferioare, ce ornamentau sunetele erau executate impecabil (cele inferioare simple, iar cele superioare, ca tril, început cu o apogiatură superioară). În cadrul sopranului, cele mai mici detalii de expresie erau respectate (legato două câte două șaisprezecimi).
Aplauzele publicului au subliniat frumoasă surpriza făcută de SoNoRo, de a aduce în recital o lucrare de epocă, cântată excepțional de acest muzician.
A urmat Octetul de coarde, op. 7 de George Enescu, în interpretarea violoniștilor Erik Schumann Mihaela Martin, Diana Tishchenko și Elina Vähälä, a violiștilor György Kovalev și Răzvan Popovici, precum și a violonceliștilor Song-Won Yang și Justus Grimm.
Interpreții SoNoRo au relevat pe parcursul acestei ample lucrări enesciene invenția melodică fascinantă, desăvârșita artă contrapunctică, alchimia timbrală și marea putere emoțională a aceste muzici.
Admiram monumentalul prolog Très modéré al primei părți, cu unisonul fantastic, apoi intervențiile solistice ale primei viori și ale primei viole, precum și acele avalanșe sonore cu acorduri ale tonicii lui do major. În partea a doua, predomina o atmosferă dramatică. Auzeam recitative urmate de veritabile torente de sunete.
Din nou unisonul a sunat excelent. Erik Schuman aducea multă strălucire în secțiunea narativă. Minuțios a fost realizată tranziția spre finalul Octetului. Se simțea spiritul dansant de vals. Greu de spus în cuvinte fantastica implicare a acestor muzicieni. Cât de mult iubesc ei muzica lui George Enescu! Finalul Octetului a readus o serie de teme, realizând o sinteză, în ton afirmativ, ce degaja optimism.
Recunosc că așteptam cu mare bucurie și emoție interpretarea Octetului. A constituit într-adevăr apoteoza recitalului SoNoRo din 8 noiembrie 2025, desfășurat la sala mare a Ateneului Român.
Asistența a răsplătit pe muzicieni cu aplauze frenetice prelungite.
Un recital cameral splendid, cântat excelent de elita muzicii de cameră - și am numit astfel, formația SoNoRo.
NOTE
[1] Pianistul și eseistul Andrei Vieru s-a născut în 1958, la București. A absolvit Colegiul Național de Muzică George Enescu și apoi, Universitatea Națională de Muzică, ca discipol al lui Dan Grigore. S-a perfecționat cu Carlo Zecchi la Salzburg și cu Lev Naoumov la Moscova. În anul 1988, s-a stabilit la Paris. A susținut recitaluri pe marile scene europene (Belgia, Marea Britanie, Germania, Italia și Canada) și în cadrul unor festivaluri precum: Angoulème, La Rouque d'Anthéron, Nantes, și Kuhmo. Andrei Vieru a înregistrat pentru casele de discuri Harmonia Mundi, Alpha și INA-Mémoire Viva. A publicat cărțile Ecleziastul vesel, Elogiul vanității, Elogiul frontierelor.
[2] Manoleanu Remus: Muzica sub semnul ludic, Editura Universității Naționale de Muzică din București, 2008, pag. 34.
[3] Huizinga, Johan: Homo ludens, Editura Univers, București, 1977.
[4] Berger, Wilhelm Georg: Ghid pentru muzica instrumentală de cameră, Editura Muzicală, București, 1965, pag. 146, 147.
[5] Acordeonistul Radu Rățoi s-a născut la Chișinău, în 1998. A studiat la Școala de Arte și apoi la Colegiul de Muzică Alexei Starcea. A devenit student al Centrului de Excelență în Educația Artistică Ștefan Neaga. S-a perfecționat la Academia Regală Daneză de Muzică din Copenhaga, sub îndrumarea lui Geir Draugsvoli. Radu Rățoi a câștigat peste 40 de competiții internaționale, printre care: Coupe Mondiale și Trophy (2018). În anul 2022 a fost decorat cu titlul de Maestru în Arte, după ce dobândise Diploma de Excelență din partea Președintelui Republicii Moldova. A concertat în Europa și Asia (Berlin Philharmonic, Radio Concert House Copenhaga, Victoria Concert Hall, Copenhagen Tivoli Hall Erevan, Aram Khachaturian's Concert Hall, Harbin Concert Hall).