noiembrie 2025
Sopro - Suttogás a sötétben / Sopro - Șoapte din umbră
Un spectacol exclusiv pentru cei care nu pot fără teatru, care se hrănesc cu teatru și trăiesc teatrul ca pe o experiență de viață personală, continuă, nesfârșită. Pentru cei care vor să cunoască nu numai strălucirile rampei, ci și culisele. Succesele și rateurile, experimentele, noutățile, munca la repetiții... dar și intrigile, șușotelile și cancanurile din spatele scenei. Adică tot ce se mișcă sub spectrul ocult al magiei în arta spectacolului. Și din această organigramă a instituției face parte și... sufleorul, până la urmă, cel mai neînsemnat pion al angrenajului. Mai exact, unul dintre ei, alături de mașiniști, recuzitori, tâmplari etc. Cel mai puțin observat, ignorat, cel din umbră, rămas în umbră pentru totdeauna. Iată că un om de teatru portughez s-a gândit la făptura umilă a acestuia (acesteia, pentru că de obicei este o femeie) și a urcat-o pe scenă în postură de personaj principal! Este Tiago Rodrigues, actor, regizor, dramaturg și producător portughez care a prezentat la Festivalul de la Avignon din 2017 Souffle / Sopro, scenariu construit pe amintiri și anecdote teatrale culese de la Cristina Vidal, care timp de 39 de ani a fost sufleor la Teatro Nacional din Lisabona. Năstrușnică răsucire și focusare spre interioritățile teatrului, spre șoaptele și sufletul Thaliei.


Un act de curaj și înalt rafinament artistic înfăptuiește Teatrul de Nord din Satu Mare, Trupa Harag György, prin implementarea în stagiunea 2025 - 2026 a proiectului numit Sopro - Suttogás a sötétben / Sopro - Șoapte din umbră, întrucât acesta are ca țintă un public avizat, receptiv la un limbaj de o subtilitate aparte. Pe textul scris de Tiago Rodrigues, tradus în maghiară de Király Szabolcs și Dálnoky Réka, a lucrat regizorul Bocsárdi László, invitat de directorul artistic la Teatrului de Nord, Bessenyei Gedő István, să lucreze la Satu Mare, împreună cu echipa, la acest produs teatral de 2 ore și 20 de minute. Abordare scenică inedită ca subiect, de o evidentă prospețime și anduranță din partea publicului. M-am convins: publicul sătmărean e receptiv la acest gen de spectacol-surpriză, spectacol-mărturisire, întrucât știe să-și cultive actorii și are curiozitatea și plăcerea de a interacționa cu ei. Mai puțin cei care formulează prețiozitatea că sprijină teatrul plătind abonament, dar lipsesc din sala de spectacol. Ca oriunde în provincia culturală, fără să știe că o asemenea montare înseamnă o conectare la actualitatea teatrală europeană.


Pregnant evocativ, actul teatral propus de Bocsárdi László se întemeiază pe reconstituirea în răspăr a unor secvențe din piese clasice trecute prin filtrul sensibilității "Doamnei sufleor", apariție discretă și calină, echilibrată și modestă, demnă și responsabilă, provocată de un regizor tânăr și entuziast la rememorări subiective. Dezordinea ostentativă a obiectelor răspândite la întâmplare pe scena "aranjată" astfel de Bartha József trimite la ceea ce s-ar putea numi "agonia" teatrului vechi, trezit la viață de impactul cu un prezent al amintirilor. De unde impresia de teatru viu, neconvențional, produs chiar sub ochii spectatorilor. Nu e evidențiată o cușcă a sufleorului, (păcat, am și eu nostalgii desuete) în schimb sunt vizibile trape de unde ies actorii, fantome ale trecutului, sau dispar în spațiul de sub scândura scenei, în neagră uitare, acolo unde era mai demult și locul rezervat sufleorului. Oricum, orizontala scenei are neregularități în stare să obstrucționeze mișcarea actorilor, în totală convergență cu fluxul aleatoriu al amintirilor, întrerupt brusc, reluat, pritocit și restructurat. Firește, discursul are o structură mozaicată, din care se împletește biografia personajului mărturisitor, martor al memoriei teatrului.


Marele beneficiu al acestei montări este prestația impecabilă a doamnei Méhes Kati. Fără ținuta fizică și intelectuală, fără demnitatea și distincția conferite personajului în interpretarea sa spectacolul ar păli. Deși în aparență monoton și egal, timbrul vocii ei întreține senzația unui murmur venit să ne vorbească despre sufletul teatrului. Méhes Kati, îmbrăcată în negrul unei sobrietăți firești, consimțite ca atare, aplică o justă și constantă echivalență temperamentală personajului. Simplitatea replicilor, rostite natural, fără emfază, dezvăluie sinceritatea și candoarea unui suflet binevoitor, ce știe empatiza cu actorii. Mesagerul ideilor regizorale novatoare și incitatorul depănării amintirilor este tânărul Szabó János Szilárd, deghizat în Director de teatru aiurit, excentric ca orice artist, care face dovada înțelegerii profunde a rolului teatrului în monologul lui din final când cere imperios Nu trebuie să murim. Pentru noi înșine, optimizant, dar și pentru întreținerea senzației de viu, de viață autentică intermediată prin vraja teatrului. Sunt frânturi dintr-un virtual eseu sau crez, derulat ca manifest artistic autentic. Sau care mizează pe autenticitate.


Fetița de cinci ani dusă de mătușa ei în cușca sufleorului a ajuns să ia locul mătușii la maturitate și acum își amintește de primele emoții, când, de acolo, a pus vârful degetelor pe scenă. I s-a spus imediat ce a fost angajată și impunerea i-a modelat personalitatea: "Discreția sufleorului trebuie să fie proporțională cu indiscreția actorilor." A trăit printre actori, i-a cunoscut, i-a ajutat și poveștile ei se îmbină cu scene din câteva piese clastice, recreate pe moment, jucate parodic, precum secvențe din Dinis și Isabel de António Patricio, din Avarul de Molière, din Trei surori de Cehov, din Antigona de Sofocle și din Bérénice de Jean Racine. Unele observații sunt amuzante. De jos, vedea nasurile și fesele actorilor extrem de expresive. Amintește cu umor de urechea șută a unui actor, fără să-l discrediteze, rămâne impresionată (și noi împreună cu ea), de cazul fostei directoare, bolnavă de cancer, care lasă un gol imens, stânjenitor în sufletul colegilor și în viața teatrului.


Se fac treceri succesive de la personajele întruchipate pe scenă și viața reală într-un fel de apoteoză a vieții. Peste drama din ficțiunile teatrale cunoscute se suprapune drama reală a actanților. De la Antigona la Moldován Blanka, interpreta ei, nu e decât o schimbare de paradigmă. Știm din Antichitate că "sufletul e daimonul omului", scânteia divină care-i călăuzește destinul; soartă prezisă de profetul orb Tiresias. În actualitate, diagnosticul pus de medic fostei directoare e în stare să bulverseze cuplul și să-l chinuie ca în fața implacabilului când e vorba de necruțătoarea boală care face victime și azi. Moldován Blanka și Nagy Csongor creează o tulburătoare atmosferă în reluarea repetată, sfâșietoare a dialogului dintre ei (pacientă și medic, parteneri în cuplu); moment de intensă tensiune dramatică susținută la cote de profund tragism. Te întrebi: există diferențieri între intensitatea sentimentului tragic din Antichitate până azi? Teatrul te ajută să cunoști adevărul despre misterul acestei translații axate sub incidență presentimentului morții. Dar Moldován Blanka are remarcabile creații în Izabel, Olga, Berenice, precum și un ritmat moment de dans tradițional portughez. Excelent este Nagy Csongor mai ales în Harpagon și Verșinin. Pasiunea dezlănțuită a Mașei din Trei surori (alături de Ismena, Slujitoare) dă măsura talentului tinerei actrițe Budizsa Evelyn, aflată la începutul unei promițătoare cariere artistice.


Impresionantă este masca realizată de Szabó János Szilárd; un Corifeu solemn și un Nebun jucăuș schițează Orbán Zsolt. Venind din antichitate și din teatrul realist, Diószegi Attila desenează fin pe Kulâghin și Creon în intervenții fugare. În ciuda impedimentelor descrise, reflectoare răsturnate, scaune, preșuri, prezente pe scândura scenei, mișcarea actorilor, dirijată de Szabó Franciska, e în întregime fulgurantă, asumată responsabil de actori. Componentele susținute de echipa tehnică sunt funcționale, și-au dovedit eficacitatea. Era să uit. Într-un spectacol omagial închinat unui sufleor, adus în rol principal pe scenă, era să uit pe sufleorul efectiv al spectacolului: Simionas Varga Anna. Alte șoapte din umbră.

Și alte persoane din spatele scenei au ajuns personaje în lumina rampei. Amintesc Mașiniștii din 2024 de la Teatrul Național Cluj pe un scenariu de scurtă respirație scris de George Lungoci.


Culisele teatrului ajung să fie tot mai cunoscute prin reprezentanți onești și modești. În oameni de o asemenea calitate morală ajunge să trăiască ascuns sufletul teatrului.

(foto: pagina de Facebook a trupei Harag György Társulat)

Sopro - Suttogás a sötétben / Sopro - Șoapte din umbră
de Tiago Rodrigues
Scenariu de Bocsárdi László și Dálnoky Réka după traducerea realizată de Király Szabolcs
Traducător: Király Szabolcs
Distribuție: Doamna sufleor: Méhes Kati / Directorul: Szabó János Szilárd / Directoarea: Moldován Blanka / Izabel: Moldován Blanka / Olga: Moldován Blanka / Antigona: Moldován Blanka / Berenice: Moldován Blanka / Dinis: Nagy Csongor Zsolt / Verșinin: Nagy Csongor Zsolt / Harpagon: Nagy Csongor Zsolt / Doctorul: Nagy Csongor Zsolt / Nebunul: Orbán Zsolt / Corifeul: Orbán Zsolt / Kulâghin: Diószegi Attila / Creon: Diószegi Attila / Mașa: Budizsa Evelyn / Ismena: Budizsa Evelyn / Szolgálólány: Budizsa Evelyn
Regizor: Bocsárdi László
Scenograf: Bartha József / Costumele: Szőke Zsuzsi
Dramaturg: Dálnoky Réka / Traducător: Király Szabolcs; Dálnoky Réka / Traducerea citatelor: Illyés Gyula; Stuber Andrea; Mészöly Dezső; Vas István
Compozitor: Bakk-Dávid László / Coregrafia: Szabó Franciska / Light designer: Bányai Tamás / Măști: Szabó János Szilárd / Proiecție: Geng Alfonz / Sunet: Geszti István / Lumini: Kecskés Lénárd, Fleisz Patrik / Sufleor: Simionaș Varga Anna / Regizor tehnic: Fábry Zoltán.
De: Tiago Rodrigues Regia: Bocsárdi László Cu: Méhes Kati, Szabó János Szilárd, Moldován Blanka, Nagy Csongor Zsolt, Orbán Zsolt, Diószegi Attila, Budizsa Evelyn

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus