Pe neașteptate, părinții se văd prinși tot mai adânc în această după-amiază care îi va schimba ireversibil. Așa se întâmplă când marile adevăruri nerostite ies la iveală, când suntem puși în fața unei întâmplări la limită care ne forțează să acceptăm cine suntem. E momentul când Ana începe să își piardă reperele. Antonia Zegers interpretează cu multă forță această dezumanizare explicată treptat și, până în acest moment, dosită undeva în cotloanele subconștientului.
Titlul filmului regizat de Matías Bize pornește tocmai de la ideea pedepsei, dar de proveniență oarecum divină - e soarta, e destinul pe care oricât l-ai ocoli te ajunge din urmă. În această pădure blestemată și încremenită, care te pune să reflectezi la cine ești, care te scoate din confortul urban, ai șansa marilor adevăruri. E bine sau e rău că s-a întâmplat așa?