Între pierdere și memorie (II) - În Seara de Moș Nicolae la Premiile Gopo, 2026

E o zi de iarnă. Ieși în stradă și zărești un bărbat căzut în zăpadă. Nu tresari, imaginea îți este prea familiară, o recunoști din copilărie. Emy-Mirel Ivașcă propune, în scurtmetrajul În Noaptea de Moș Nicolae, nominalizat la Premiile Gopo 2026, o privire intimă asupra adicției de alcool și a modului în care aceasta fisurează relația dintre un tată și fiul său. Filmul nu acuză și nu antagonizează consumatorul, ci încearcă să-l înțeleagă. De aici și importanța secvențelor de început: tatăl își ia copilul de la grădiniță, îi pregătește cadoul pentru Moș Nicolae, îl plimbă cu sania, construiesc împreună un om de zăpadă. Sunt gesturi simple, dar suficiente pentru a contura o afecțiune reală. Tocmai această căldură face ca degradarea ulterioară să fie mai apăsătoare: copilul ajunge să-l caute pe străzi, într-un proces de maturizare forțată. Momentul în care tatăl se împiedică de ghetele așezate conștiincios și cade, risipindu-și lucrurile, marchează ruptura. Figurina promisă lipsește. Nu e un detaliu întâmplător, ci semnul unei distanțe deja instalate: copilul nu mai este doar copil, ci devine, în tăcere, cel care trebuie să aibă grijă de părinte.

Secvența onirică a zborului deschide pentru copil un spațiu fragil de desprindere, în care realitatea pare suspendată. Imaginea tatălui, cu cămașa strânsă în brațe și corpul cuprins de flăcări, rupe însă această plutire, aducând în cadru aceeași neliniște care îl urmărește și în starea de veghe. Trezirea survine brusc, fără tranziție, ca și cum visul nu ar fi fost decât o variație scurtă a aceleiași realități din care nu se poate ieși. Lipsit aproape în totalitate de dialog, filmul își construiește tensiunea din pauze și din felul în care tăcerea se instalează între personaje. Absența cuvintelor devine vizibilă mai ales în relația dintre tată și fiu, unde întrebările nu mai sunt necesare: copilul nu se grăbește să reacționeze la lipsa părintelui, știind deja traseul repetat al absenței. Din aceste repetiții cotidiene se conturează o memorie a copilăriei, alcătuită mai puțin din evenimente excepționale și mai mult din gesturi previzibile. În prezentul adultului, aceste fragmente nu apar ca explicații, ci ca reflexe care revin fără a fi invocate explicit. Relația dintre trecut și prezent nu este formulată, ci trăită în suprapuneri discrete, în care aceeași logică a grijii se păstrează, deși rolurile s-au inversat.

Prin ceea ce realizează În Noaptea de Moș Nicolae, Emy-Mirel Ivașcă pare să deschidă o ușă către un dialog real despre o problemă adesea tratată superficial și împinsă în zona prejudecăților. Transpunerea subiectului în mediul animat oferă o mai mare libertate de exprimare, iar aspectele greu de articulat își găsesc aici un spațiu potrivit pentru a fi abordate într-o manieră personală și sigură. Stilul regizorului se potrivește direcției tematice, deoarece, prin simplitatea liniilor și prin detaliile minimale, se conturează senzația unei rutine care ajunge să definească relația dintre cele două personaje în jurul consumului de alcool. Totul este tratat într-o cheie umană, în care coexistă atât îngăduința, cât și remușcarea.

Citiți prima parte a acestui articol (Bunicu doarme) aici și partea a treia (Kobza) aici.