Aluatul frământat în pizzeria commedia dell' arte dă pe dinafară (la propriu) în constructul scenic Gâlcevile din Chioggia / Le baruffe chiozzotte, în limba maghiară Chioggiai csetepaté, în spectacolul implementat la Déryné Társulat Budapest și adus la Baia Mare în cadrul Atelierului 32. Nu este câtuși de puțin o metaforă. Nu! Plămădeala e prezență efectivă pe scenă, în proporții și distribuții considerabile, ca în Cumnata lui Pantagruel a lui Purcărete. Dar nu poartă marca unui ritual simbolic, ci devine "armă" folosită în busculada iscată între personajele piesei. Sau semn vizual pregnant al discordiei, modelat după necesitățile sublinierii conflictului. Extrapolare vizuală de evident efect comic. Dacă cele două familii rivale din Romeo și Julieta pot fi membrii din două case de modă în concurență acerbă, ca în montarea lui Tudor Lucanu de la Naționalul clujean din 2016, de ce n-ar fi și acțiunea din piesa lui Goldoni plasată într-o bucătărie italienească? Din regiunea Veneto sau de altundeva? Din Ungaria, de pildă.
Din 1762 până azi, din Teatro San Luca din Veneția până la compania de teatru din Budapesta, piesa lui Carlo Goldoni, maestrul comediei, numit de Voltaire "Molière al Italiei", a cunoscut, desigur, numeroase montări. Cea propusă de Tapasztó Ernö este una eminamente energizantă, spumoasă, îngroșat caricaturală, după cum e lesne de presupus. Regizorul reconstituie atmosfera din teatrul secolului al XVIII-lea, agrementată suplimentar cu suculente infuzii de comic recent, trimiteri, gesturi și parodieri comportamentale de tot hazul, aduse din bazarul contemporan de comicării și aluzii hazoase. Alături de actori, regizorul aduce pe scenă muzicanții într-o piazzetta unde este amplasată pizzeria din orășelul de pescari de la malul mării. Instrumentiștii intervin în acțiune cu amuzante partituri melodice, animația (dacă mai era nevoie!) e ridicată pe ritmuri antrenante, constant optimizante. Femeile pregătesc aluatul, bârfesc, se ceartă. Pe gura cuptorului din fundal ies produsele gastronomice și... personajele prinse în gâlceava rotativă a subiectului. Dar și feliile de pizza servite de actori spectatorilor din primele rânduri. Veselia introdusă de la bun început nu se sfârșește nici la sfârșit, întrucât spectatorii au inhalat o important cantitate de bună dispoziție cu care se întorc acasă, transmisă generos de pe scenă.
Subiectul e dezarmant de simplu. Ornamentația scenică în jurul lui ajunge să fie explozivă. În mijlocul clevetirilor nimerește Lucietta (Ladács Fanni), logodnica lui Toni (Ivaskovics Viktor). Tânărul pescar Toffolo (Sütő András), timid și fâstâcit, oferă fetei o bucată de "dovleac" (vizualizată ca înghețată "de dovleac") și asta declanșează intriga. Conotațiile în limba maghiară a cuvântului tök (dovleac) trimit și spre penis, ceea ce aduce un comic în plus. Nu neapărat vulgar, dar acceptat colocvial și conjunctural. Acest gest provoacă numaidecât scandalul. Cele cinci femei puse pe ceartă declanșează lupta, se angajează într-o bătălie verbală, dar și vizuală, aruncând cu "ghiulele" de aluat în adversare și adversari. Buluceala e totală. Femeile se plâng că bărbații stau cu lunile pe mare. Ei sunt în minoritate. Dorința de măritiș fierbe în ele la temperaturi înalte. Comicăriile abundă. Coordonarea mișcărilor în secvențele colective sunt fără fisură. Titta-Nane (Vajda Zoltán Richárd) și Beppe (Janka Barnabás) sunt nervoși și geloși. Confruntările provoacă scântei. Aruncă unul în altul cu ghemotoace de aluat. Orice bărăbat liber este vânat pentru căsătorie. Gelozia dintre femei se acutizează, dar când sosesc bărbații, lupta încetează. Intervine justiția, reprezentată de un cojocar / fante de cartier pe nume Isidoro, dispus să analizeze faptele și să sancționeze. Dar pe cine să sancționezi? Impulsurile vitale ale personajelor? Dorința de viață nefraudată de convenții? Finalul copiat din comediile shakespeariene și aplicat fără rezerve și aici rezolvă totul. Totul e bine când...
Cuplete comice de mare rafinament interpretativ izbutesc "bărbatul limbut" și "femeia fatală". Titirezi învârtiți printre femei expansive, apetisante, arogante și țâfnoase, actorii exprimă psihologii clar definite, puternice. E limpede că accentul pus de celebrul dramaturg italian pe natura și structura caracteriologică a personajelor este preluată și etalată corect, cu asupra de măsură, de regizorul Tapasztó Ernö în spectacolul său. Adăugând din abundență propriile fantezii perfect amplasate în jocul alert al actorilor. La fel și femeile. Ele descind dintr-un album clasic al tipologiilor feminine. O adevărată "școală a femeilor" perpetuată extravagant de-a lungul secolelor. Prin anvergura și orientarea spre publicul țintă, spectacolul budapestan adus la Baia Mare se pune declarant în serviciul formulei "un teatru pentru toți", în orice împrejurare și de oriunde. Acum și pentru deliciul publicului băimărean.
(foto: Déryné Társulat Budapest)
Chioggiai csetepaté / Gâlcevile din Chioggia
după Carlo Goldoni
Regia: Tapasztó Ernö
Dramaturgie și adaptare text: Fanni Sényi
Decor și păpuși: Tyler Szonja / Costume: Janó Papp
Conducere muzicală: Balázs Unger / Coregrafie: Csaba Györfi
Distribuția: Ivaskovics Viktor, Tarpai Viktória, Ladács Fanni, Janka Barnabás, Vajda Zoltán Richárd, Kaszás Mihály, Losonczi Kata, Kertész Nóra, Ábrahám Kíra, Sütő András, Hostyinszki Máté, Dányi Krisztián.






