Cu totul off-stage este încercarea de insinuare în textul shakespearian printr-un demers artistic extrem de îndrăzneț, sugerat doar prin câteva majuscule, H de la A la Z, prezentat în Parcul Central (locul numit La băncuțe) de Universitatea de Arte Târgu Mureș. Patru tinere vlăstare ale Thaliei, ce vor deveni în viitor părți, frunze, ramuri și rămurele ale secularului Copac frunzos, admirat de o lume întreagă, fete atinse de vântul creației s-au învrednicit să ne arate cum se repetă și cum sunt problematizate temele majore din Hamlet. Chiar dacă nu e vorba de ceva exhaustiv, cum anunță titlul - nici nu poate fi o dezbatere de la a la z în 100 de minute, cât ține spectacolul în aerul serii invadat de gâze nocturne - Maria Grif, Nuami Marin, Iulia Bulza și Lara Nagy trasează cu dezinvoltură linii de aprofundare și recunoaștere a subiectului de pe poziții detașat nonconformiste. Ele întruchipează spontan, fugitiv și fragmentar diferite personaje, rostogolesc textul dinspre înțelesuri universal valabile spre alte sau aceleași înțelesuri universal valabile, săltate ingenios din replici cunoscute și reîmbrăcate în veșminte hamletiene, provocând asistența la dialog și reflecție.
Spectacolul are o dinamică proprie, un aranjament ce desfide orice scenografie convențională. Spre a fi tușat comprehensibil, mesajul textual este implementat vizual sub forma unor înscrisuri pe cartoane de tipul TATA MORT DE NICI DOUĂ LUNI. Regizorul Ștefan Roman simplifică până la schematic subiectul tragediei, înlocuind cu aranjamente muzicale elocvente și compliniri de ecleraj dirijate de Raul Blaga. Aparența de repetiție nu impietează accesul la cunoașterea tragediei, dar zgândărirea la sensurile replicilor ca adăugiri spontane ale actorilor reușește să aducă noi conotații în spiritul textului, nicidecum străine sau neavenite. Răsuciri de sens de tipul A fi sau a nu fi nu e întrebarea, ci... se înscriu în registrul unei dezbateri pe tema Hamlet. Pare ceva similar, până la un punct, cu dezbaterea de la Naționalul clujean din 2018 inițiată de Ionuț Caras sub titlul Procese la teatru: Hamlet. Personajele supuse unor analize severe. În spectacolul studentelor târg-mureșene se pune mai mult accent pe ilustrarea sintetică a textului și pe sugestii cu care poți fi de acord sau nu. Alergătura tinerelor actrițe prin spațiul de joc, contorsionările corpului, replicile țipate transmit câte ceva din tensiunea tragediei, altfel decât în montările clasice, atinse de convenționalism structural. E rezultatul unei alegeri de familiarizare cu fantomele teatrului shakespearian, căci actrițele îmbrăcate predominant în negru sunt, fără îndoială, niște fantome ce tulbură noaptea arădeană.






