"Titlul expoziției - Transilvania | Extravaganza - trimite la universul poetic și simbolic al lui Ștefan Câlția, în care personajele, animalele și peisajele devin martori ai unei relații fragile dintre om și natură. Conceptul curatorial propus de Liviana Dan oferă un parcurs clar și coerent, tradus în design expozițional de către arhitecta Eliza Yokina. De la marginea pădurii și a satului, cu elementele și construcțiile sale specifice, de la plante și animale la lumea teatrului și dimensiunea spirituală, temele din universul artistului se conturează ca povești și ecosisteme distincte în spațiile mănăstirii Ursulinelor", aflăm de pe website-ul FITS 2026.
Pictorul Ștefan Câlția recunoaște că a fost inițial sceptic cu privire la reușita amenajării expoziției, motiv pentru care le este recunoscător celor care au făcut posibil ca aceasta să existe. Când am venit în locul acesta nu am crezut că se poate întâmpla așa ceva. Însă a fost convins de efortul și determinarea celor implicați și de aceea transmite nu doar sibienilor ci tuturor celor care vor vizita expoziția, un mesaj de îndemn la implicare pentru salvarea valorilor noastre aflate în pericol. Vreau să vă spun numai că putem face, că în puterea noastră stă a face. Gunoaiele, perioada comunistă care a călcat în picioare acest loc, au fost date la o parte în câteva luni de către voluntari, de tineri, de asociații si fundații, ca Artep și Ambulanța pentru monumente, și putem vedea podul clădirii construit din brazii și stejarii Transilvaniei. Ce avem aici e făcut de părinții, străbunii noștri, de noi. Ne aparține. Acest bulgăre trebuie rostogolit, împins mai departe.
În prima ei formă, spune curatorul Liviana Dan, expoziția a fost un răspuns practic la o problemă concretă. Arta și arhitectura au devenit un material care a forțat limitele. Arta a putut dicta în termeni proprii. Ideea de a construi rezistență a fost mereu o prezență. Pentru Ștefan Câlția pictura nu este memorie, este un material activ, o infrastructură sensibilă care continua să producă imagini, simboluri și forme împotriva unei contemporaneități accelerate până la epuizare. Totul se compactează, se întoarce, devine teren de negociere între melancolie și luciditate. Spații în care realitatea este încet destabilizată prin tandrețe și fragilitate.
Transilvania este un loc între extravaganță și rezistență. Expoziția încoronează tradiția locului, este o declarație de intenție a recuperării, a reîncoronării. Peisajele, casele (albastre sau în alte culori), animalele fantastice sau personajele sunt cele care alcătuiesc lumea magică a lui Ștefan Câlția. Florile de câmp sunt culorile pictorului, o formă a rezistenței continue, atât înainte de '89 cât și după.
"În expoziția Transilvania | Extravaganza sunt reunite 130 de lucrări. Printre acestea se numără 108 picturi, 5 gravuri și o carte de gravuri, 14 desene și două cărți de desene. Cea mai veche lucrare datează din 1970, iar cea mai recentă a fost semnată în luna aprilie a acestui an, 105 lucrări sunt expuse public pentru prima dată, 10 lucrări provin din colecții private, iar cele mai multe fac parte din colecția artistului și a familiei sale. Detaliile tehnice provin din arhiva artistului, coordonată de Ana Lita", a declarat curatorul Liviana Dan pentru curatorial.ro.
Panotarea este făcută în funcție de specificul fiecărei încăperi, în anumite locuri picturile sunt fixate pe perete la un nivel mai jos față de alte expoziții, ceea ce aduce fiecare imagine mai aproape de privitor, creează parcă mai multă familiaritate, în alte încăperi tablourile sunt suspendate și aranjate conform conceptului de design imaginat de arhitecta Eliza Yokina. Te-ai trezit în fața unei minuni, exclamă maestrul Câlția în fața soluției de expunere gândită pentru lucrarea Ultima călătorie a căutătorului de apă (2011), un triptic suspendat. Tot o lucrare suspendată este și Corabia nebunilor (1994-2007) din sala intitulată Cazanul ardent. Imaginația pictorului Ștefan Câlția este fără îndoială nelimitată. De aceea el nu repetă aceleași picturi, nu reface lucrări de care s-a despărțit. Foarte rar face câte o replică, adică o pictură similară, care se apropie destul de mult de prima lucrare, cum este și această Corabie, a cărei schiță în creion a rămas în atelier și pe care a revăzut-o după câțiva ani, simțind nevoia să o transforme într-o lucrare grafică. Altfel, în esență, desigur - spune jovial autorul - mă repet destul de mult, tot omul ăla, tot dealul ăla, tot Șona mea, tot florile alea.
În ceea ce privește partea formativă a lucrurilor, influența crucială asupra lui Ștefan Câlția a avut-o Julius Podlipny, de la care pictorul a deprins obiceiul de a sta cât mai mult timp în propriul său spațiu de lucru. Asta deoarece inspirația trebuie să te găsească în atelier, pentru că dacă marea ta idee te găsește la cârciumă, până ajungi în atelier, ai uitat cel puțin parțial ce ți-a trecut prin cap. În timpul lucrului, poate că te-ai dat un pas înapoi și instantaneu se întâmplă ceva, vine acel nu-știu-ce și nu e recomandat să te găsească pe stradă. Așa că am căpătat obișnuința și felul de a fi la lucru tot timpul așa cum de fapt erau și bunicii, mărturisește pictorul, bunici care de la 4 dimineața dădeau de mâncare la cai și apoi munceau până seara. Nu aveau sentimentul că erau obosiți, munca era viața. Acum, în societatea contemporană s-a implementat ideea că mergem la job, bifăm activitatea, ne vom lua banii și apoi grație acestora o să facem, o să trăim. Ce să faci?! Timpul tău e de când te-ai sculat până când te-ai culcat, ne atenționează Câlția.
În fața lucrării intitulate Cleopatra și fata cu aripi (2025) avem ocazia să facem o călătorie în timp, în copilăria micului Ștefan (care avea pe atunci 12-13 ani), în spațiul mirific al satului transilvănean. Când s-au făcut instalații de difuzoare în sate, în case și în tot locul, ca partidul să poată spune toată ziua ce a realizat, stătea unchiul pe privată în grădină și tovarășa Aglaia vorbea despre realizările lui, deși în grajd nu mai era nici vaca, nici calul. Dar să nu alunec în povestea asta... dar să revenim, când venea bâlciul în sat, dispăream de acasă, fugeam de acasă. Pe aceste difuzoare la un moment dat s-a auzit că copilul cutare nu a venit acasă 3 zile, dacă îl vedeți aduceți-l. Eu eram băiat de circ și domnul cu rulota cu curiozități, unde era șobolanul cu coadă albastră, broasca cu trei picioare, toate curiozitățile astea acolo, domnul cu trompeta anunța deschiderea, mă vede și zice care ești mă acolo, Ștefane ia vezi după lada aia de acolo, e un borcan cu vopsea. În fața rulotei lui era un sicriu cu niște flori artificiale extraordinare din care ieșea bustul Cleopatrei, din mușama, cu sâni mari, albi, care ținea în mână un fel de mecanism cu un șarpe care se mișca și din când în când, Cleopatra, cu ajutorul unui motoraș inspira și expira. Cu coada ochiului tot timpul la Cleopatra, a luat borcanul. Vezi că e o pensulă acolo, împrospătează-i sângele Cleopatrei. A fost prima data când am folosit o pensulă în viața mea, deci lucrarea de față e o lucrare descriptivă despre cum am început eu să pictez.
O altă lucrare deosebită prin modul de panotare și prezentare este Zbor cu dealul zburătorului (2016), o pictură încastrată într-o cutie de lemn. Datorită ambientului, construcției, lucrarea devine extraordinar de vie. Planurile care există în lucrarea de pictură, cu albul mai în spate și draperiile în prim plan, dintr-o dată dau o volumetrie teribilă iar personajele - oricât de jucăușe și vii, ele sunt niște imagini statice, dar datorită modului de prezentare a lucrării - ele încep să se miște, vin în prim plan, fug în spate. Când mi-am văzut lucrarea aceasta nu îmi venea să cred, cum poți să o pui în valoare așa cum aproape că nici tu nu ai văzut-o. Pe lateral sunt niște desene cu mașinării ciudate, fantastice, specifice mai multor perioade ale pictorului, și sunt urmele mentale ale poveștii bunicului pictorului care și-a făcut aripi să zboare și care mi s-a părut o utopie dar ce a fost frumos în toată povestea asta a fost că o verișoară de a mea a confirmat că le-a văzut undeva în podurile șurii, ascunse, astfel că viața întreagă caut acele aripi.
În ultima cameră a expoziției remarcăm desene care preiau modelul de feronerie a bisericii. Este o anticameră care include detalii despre modul în care s-a lucrat la acest proiect, sponsorii care au fost alături. Există panouri informative, printre care unul despre istoricul clădirii realizat împreună cu Modul 28, un atelier de arhitectură din Sibiu care s-a ocupat de restaurarea bisericii, iar altul despre Ursulina hub al Asociației Bruckental von Studio, care are în grijă clădirea pe mai departe.
În completarea expoziției, în curte există recreată miniatural acea structură specifică Șonei, guruiața. Povestea spune că ea a luat naștere atunci când Uriașul a trecut Oltul și după ce a ieșit din apă și-a curățat picioarele aruncând noroiul de pe acestea. Tot la Mănăstirea Ursulinelor, în șarpanta clădirii, se desfășoară expoziția aniversară a Ambulanței pentru Monumente care propune o călătorie în lumea patrimoniului salvat. Și tot în completare, la Muzeul Brukenthal se desfășoară o expoziție-capsulă Ștefan Câlția, în cadrul Galeriei Europene - Cabinetul de curiozități al Baronului Samuel von Brukenthal, ce include picturi, desene în tuș și exponate obiect.
Toți oamenii au la naștere o pereche de aripi. De aceea, în lucrările lui Ștefan Câlția oamenii au aripi. Aceștia nu sunt îngeri, sunt oameni. Îmi aduc aminte de expoziția din 2014 de la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca, când pictorul spunea că dacă vedem îngeri în picturile domniei sale să știm că nici îngerii nu sunt îngeri. Fiecare are la naștere o pereche de aripi, doar că unii nu știu să le folosească și renunță la ele, iar alții încearcă să zboare cu ele. Reiterează și acum: Oamenii din reprezentările mele nu sunt îngeri. Sunt oameni cu aripi. Toți când venim pe acest pământ venim ca persoane unice și avem și aripi. Unii nu le vedem, altora ni se pare ca n-am avea nevoie de ele, le aruncăm, le găsim că ar fi niște lucruri cu care ne-am putea mândri, dar sunt și oameni care se gândesc și știu că ar putea să zboare. Și le folosesc.
Uneori viața prin care trecem poate părea o ruină. Speranța nu o vedem, și avem impresia că nimic nu ne mai poate salva. Unii parcă nici nu mai văd asta și în consecință nici nu mai caută (nimic), decât poate autosatisfacție și plăcere egoistă care se vor atinse instantaneu, indiferent de preț. Și aici intervine frumosul, cel care se adresează sufletului. Arta vorbește de spiritualitate, și frumosul poate începe restaurarea ruinei unei vieți, mai mult sau mai puțin evidente. Lucrările lui Ștefan Câlția sunt frumoase. Trebuie doar să deschizi ochii, să le privești și să te lași inundat de ele.
"Îmi doresc ca fiecare om care vine la expoziție să plece cu gândurile reașezate, cu senzația că ceva l-a tulburat și l-a făcut să se simtă foarte viu. Te duci, te uiți și simți că gândurile tale, bucuriile tale, tensiunile și dramele tale sunt vii și că, într-un fel, ai vrea să le așezi. Iar apoi, pentru că va fi o expoziție destul de mare, mi-aș dori să dea și o poftă de lucru pentru viața ta, pentru meseria ta. Să pleci de acolo simțind că trebuie să faci ceva." (Ștefan Câlția)
Transilvania | Extravaganza se poate vizita la Mănăstirea Ursulinelor (Strada General Magheru 34-36, Sibiu) - și în capsula de la Muzeul Brukenthal din Piața Mare, etaj 2, în perioada: 19 iunie - 16 august 2026.
Expoziția este organizată de Fundația Ștefan Câlția, Galeria Posibilă și Asociația Galeria Artep, în parteneriat cu Muzeul Național Brukenthal și Festivalul Internațional de Teatru Sibiu, a cărui ediție din acest an este organizată sub tema "Suflet".
Proiect susținut de Rețeaua de Sănătate Regina Maria și CEC Bank, parteneri strategici Transilvania | Extravaganza.