Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici diverse

Drum bun, Cristi şi Oto!


Suplimentul de cultură, septembrie 2006
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Ultima mea amintire cu Cristi Nemescu a fost cînd ne-am întors de la Festivalul Anonimul. Autocarul oprise în faţa Hotelului Marriott, eu o luasem înainte să caut un taxi şi mi-am mai întors capul o dată ca să le fac cu mîna lui Cristi şi iubitei lui, Luiza, care se pregăteau să traverseze. La Anonimul veniseră la mijlocul festivalului şi pînă la sfîrşit am stat la masă cu ei, cu Constantin Popescu şi cu Andi Vasluianu. "Doar o să-l mai vedeţi pe Nemescu", mi-a spus Alex Leo Şerban, care ne ţinuse în ultima seară locuri la masa lor, deja ocupată. Am stat cu toţii pînă la 3 dimineaţa, am băut Campari orange şi ne-am rîs.

Nu eram prietenă cu Cristi, eram cel mult amici. Eu făceam în continuare parte din tabăra adversă, cea a criticilor, tabără cu care Cristi era circumspect. Dar mi-era foarte simpatic, nu numai pentru că era foarte talentat, ci pentru că era o persoană. Nu vorbea mult, nu le avea pe astea cu a face conversaţie, a te purta într-un anumit fel, îi aştepta pe toţi să se înflăcăreze în conversaţie după care spunea: "Bine, acum să vă zic ce cred eu". Şi toţi îl ascultau. Era lucid şi sincer, avea un simţ ascuţit al umorului, ceea ce includea şi faptul că dacă glumeai pe seama lui nu se supăra. Avea un fel special de a rîde.

Era un om foarte curat, lucru care se vede cel mai bine în filmele lui. El a făcut filme despre el şi nu i-a fost ruşine sau teamă să se arate cu toate calităţile şi defectele unui băiat timid. Marilena de la P7, Poveste la Scara C, ultimul său film, lungmetrajul California Dreamin', vorbesc despre el. Băiatul firav, cu ochelari, ciuca glumelor de la şcoală, care iubeşte o fată de care nu ştie cum să se apropie, care nu e învăţat cu antrenamentul vieţii sociale şi nici nu vrea să fie altfel decît ceea ce este. Marilena de la P7 e, cînd îl revezi acum, răvăşitor. E despre puri care trăiesc într-o lume mizerabilă, împuţită, gălăgioasă, o lume pe care o transfigurează cu iubirea lor şi pe care, în final, o părăsesc. Se duc de aici într-o navă spaţială, ca E.T. Am glumit la Anonimul pe seama glugii lui de la tricou, care îl făcea să semene cu Elliott, prietenul lui E.T.

Cristi era un pur şi nu se ferea să umble aşa, dezvelit, prin lume. Pe prietenul lui, Oto (Andrei Toncu), împreună cu care a murit, nu l-am cunoscut. Am auzit că Oto, cel mai bun sunetist din tînăra generaţie, era foarte protector cu Cristi. Poate de asta şi erau împreună în maşină, ca să aibă grijă şi dincolo unul de altul. Au şi fost înmormîntaţi împreună.

Nu mai ştiu ce să scriu. Vestea morţii lor ne-a şocat pe toţi şi ne-a adus în gură tot gustul sălciu al neputinţei noastre - în faţa morţii şi aşa, în general. De ce a trebuit ca ei să fie în maşina aia, în secunda aia, de ce tocmai acum, cînd Cristi era fericit, iubea şi-i mergea bine pe toate planurile? Nu poate nimeni răspunde şi nimic nu consolează. Şi atunci prietenii fac ce pot ca să le arate lui Cristi şi lui Oto că-i iubesc şi ca să se simt poate mai puţin neputincioşi. Încep să strîngă toate fotografiile şi imaginile cu cei doi, se hotărăsc să facă un film documentar, au iniţiativa - cu acordul Mediapro-ului (producătorul) - să termine California Dreamin', film căruia Cristi apucase să-i facă un prim montaj ce-l reducea la trei ore şi jumătate.

Nu e iarnă ca în melodia lui The Mamas and The Papas, nu e cerul gri şi nici frunzele nu sînt brune, dar e tare frig. Să ne rugăm cu dragoste ca cei plecaţi să ajungă liniştiţi în acea Californie caldă, senină, al cărei soare aduce puţin cu un Campari orange.




0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Iulia Blaga


Alte articole

 In memoriam Cristian Nemescu şi Andrei Toncu la ICR, Anda Cadariu
 Seară de film la ICR - Cristian Nemescu şi Andrei Toncu, Comunicat de presă
 California Dreaming PM, Alin Ludu Dumbravă
 O nedreptate, Alex. Leo Şerban


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer