Lost and found - The Lost City

Seria de filme legate de Cuba (Soy Cuba de Kalatazov, Scarface de Brian De Palma, Havana de Sydney Pollack, capitolul cuban din Naşul 2, Cuba de Richard Lester, Buena Vista Social Club şi ruda lui de-caf Habana Blues, escapada din Miami Vice), e acum completată de The Lost City / Oraşul pierdut, proiectul de suflet al cubanezului Andy Garcia.

Filmul l-am văzut într-o copie abjectă, de parcă ar fi fost torturată de zbirii lui Batista, proiectată incorect de aparatele obosite de la mall. De ce n-am aşteptat DVD-ul care a ieşit deja în America? Pentru că Lost City e un poem epic dedicat unei ţări şi unui oraş pierdut în timp, ca o placă de tango într-un Vectrola care ţăcăne în mijlocul unui plantaţii de tutun. Naaah, poetic, dar nu ăsta e motivul. Pentru că am vrut să văd pe ecran mare mai ales ansamblul actoricesc al unui film clasic, iremediabil romantic, nostalgic.

Toţi actorii sunt cubanezi, de la Garcia la Steven Bauer, la Tony Plana, Elisabeth Pena şi Tomas Milian, veteran legendar în filmul italian, de la westernuri spaghetti la policieruri violente, cu revenire în filmul american de A (Revenge, The Yards, Traffic), un rol minunat, de patriarh, gen Burt Lancaster în Ghepardul.

Pentru cei cu simţ estetic dezvoltat, castelana Inés Sastre poate fi motivul de vizionare, pe lângă că e frumoasă, nu e decorativă ca în filmele anterioare (Vidocq, Torrente 2). Legătura de iubire, tragică, imposibilă, între ea şi Fico Fellove, personajul lui Garcia, poate fi o metaforă a Cubei noi, pe care Fico trebuie o părăsească.

Un actor de roluri secundare dominican, Juan Fernández (Salvador), îl interpretează cu aplomb reptilian pe dictatorul Batista. Şi acum, los gringos. Richard Bradford (care e prieten bun cu Andy G., au jucat într-o grămadă de filme împreună), are un rol de compoziţie dramatic, pe măsura gabaritului său, Dustin Hoffman e gangsterul Meyer Lansky (într-un cameo-favoare pentru prietenul lui, cu care a jucat în 1992 în Hero), iar Bill Murray este excelent în rolul comicului fără nume, raisonneur-ul întregii poveşti. El apare creditat pe generic "scriitorul" şi reprezintă conştiinţa autorului scenariului, Infante Cabrera.

Garcia putea să facă filmul la Paramount la începutul anilor '90, dacă ar fi acceptat regizorul impus de studiouri şi s-ar fi mulţumit să joace. Aşa s-a încăpăţînat să pornească o cruciadă care a durat 16 ani. Scriitorul cubanez exilat Cabrera Infante (care a murit în februarie 2005, cu şase luni înaintea premierei), a scris un scenariu fluviu, care, la început, avea peste 300 de pagini. Finanţarea s-a obţinut cu greu, şi deşi pare incredibil, filmul a costat doar 9,6 milioane de dolari şi a fost filmat în 35 de zile în Republica Dominicană. N-o fi el Garcia regizor de talia lui sir Ridley (apropos de epice şi Black Rain), dar e bun ca producător. În plus a scris şi muzica. Şi e pătimaş. De exemplu, o scenă montată în trei timpi (ambuscada la Palat), are trei momente coregrafiate, care mi-au adus aminte de relanti-ul de la Brian De Palma din Incoruptibilii şi structura din actul III din Naşul 3. În fine, filmul ne-a făcut şi poftă de mojito. La lucha continua!