Becali de România, nici burghez, nici gentilom - Burghezul gentilom

Summit-ul Francofoniei a fost cinstit la nivel cultural printre altele de un spectacol al Teatrului Naţional din Bucureşti. Şi aşa cum îi stă bine TNB, s-a făcut o superproducţie pe gustul românului megaloman care crede că fastul, amploarea şi zgomotul = valoare. Uite aşa ne-am ales cu Burghezul gentilom după Molière în regia lui Petrică Ionescu. Spectacolul s-a vrut o variantă mioritică şi modernă a piesei lui Molière, o satiră acidă la nonvaloarea societăţii contemporane de pe malurile Dâmboviţei unde banii cumpără titluri, educaţie, cultură, dragoste şi oameni. Doar că, pînă la urmă, credulitatea unui astfel de crez duce la nebunie. În cămaşă de forţă. Cam asta ar fi la o primă citire ideea regizorală. Ceea ce am văzut însă în Sala Mare a TNB e un pic diferit.

Din textul lui Molière nu a rămas nici virgula, cu atît mai puţin cuvintele. Scenariul prezintă în Jurdănescu (toate numele personajelor au fost românizate pînă la penibilul Costică!) un fel de Gigi Becali, proprietar de echipă de fotbal, plin de bani şi capabil să cumpere orice, de la televiziune la femei, dar avid mai ales după imagine. Textul abundă în glume îndoielnice, vulgare şi desprinse parcă dintr-unul din show-urile aculturale gen La Bloc sau Trăsniţi în NATO (exemplu: "Şi acum suge-o" îi spune profesorul de imagine lui Jurdănescu. "Ce?" întreabă acesta. " Burta"). Cum astfel de divertismente sunt totuşi apanajul televiziunilor particulare care le creează pentru un anumit target este inexplicabilă căderea în vulgaritate grosieră a unui spectacol al Teatrului Naţional din Bucureşti. Cu atât mai mult cu cât el ar trebui să prezinte cum îl înţelege astăzi românul pe Molière (noroc că reprezentanţii francofoni nu au înţeles româneşte...). Probabil nu a fost precizat care român. Publicul ţintă al unor astfel de glume nu poate fi decît alcătuit decât din locuitorii din Ferentari. Din păcate pentru TNB, aceştia nu prea merg la teatru.

Să fim bine înţeleşi. Nu sunt adepta păstrării intacte a textelor clasice. Să facă regizorii ce vor cu Shakespeare, Cehov sau Molière, numai să aibă ceva de spus. Să prezinte o idee. Să aducă argumente pentru o nouă interpretare a acestora. Nu este cazul spectacolului de faţă al cărui nivel nu depăşeşte divertismentul gratuit şi grosier de tip TV. Gândul regizoral în acest sens a fost cel mai bine înţeles şi reprezentat de Maia Morgenstern, care a folosit tot arsenalul de strîmbături de care dispune, combinat cu ţipete, urlete şi dat cu fundul de scenă şi Claudiu Bleonţ în nota de cabotinism ieftin cu care ne-a obişnuit de ceva vreme încoace la care a adăugat o picătură de mitocănism. Respectul şi admiraţia merg însă către ceilalţi actori care au încercat să păstreze decenţa profesională cât s-a putut în acest spectacol. Victor Rebengiuc, Marius Manole şi Vlad Ivanov fac, culmea, chiar personaje credibile, comice cu nuanţă, fără cabotinism, fără îngroşare. Medeea Marinescu, Cecilia Bârbora, Maria Buză şi Costel Constantin preferă să rămână undeva în plan secund decît să cadă într-un comic penibil. Chapeau!

Tot spectacolul este împănat cu momente coregrafice sau de operă realizate de soliştii, corul, orchestra şi baletul Operetei. Ce caută toate acestea în Burghezul gentilom nu se ştie. Introducerea şi folosirea lor excesivă denotă doar o proastă regie de operă. Cam la atât se reduce motivaţia acestor momente şi la atât se ridică şi beneficiul lor în ansamblul spectacolului. Cât despre scenografie, aceasta este un nonsens. Un decor suprarealist la o satiră de gen Vacanţa Mare necenzurată este o formă de masochism artistic de care nu îl credeam în stare pe Dragoş Buhagiar. De ce a irosit grădina lui Dali (e adevărat, destul de kitsch făcută) pentru varianta becaliană a lui Mr. Jourdain e greu de înţeles. Oricum, înghesuit, prea colorat, prea mare, prea mult, decorul este secondat cu brio de costume la fel de colorate, de vii, de complicate fără subtilitate (mai că aş zice lipsite de rafinament...).

Constanta spectacolului este kitsch-ul. Şi lucrul ăsta e cu atât mai grav cu cât kitsch-ul e involuntar. Poate că acest spectacol al TNB va genera ceva bun totuşi. Pentru o vreme ar trebui ca directorii şi regizorii de teatru să renunţe la superproducţii. Să facă spectacole de dimensiuni mici, dar cu idei. Ciorba lungă, chiar dacă e condimentată, nu place nimănui.