Piesa Burghezul gentilom începe calm. Un Becali înconjurat de profesori fanfaroni şi de slugi ce îi fură banii. Prima scenă, repetiţiile unor papagali din balet şi operă pentru un spectacol menit să-i ia maul şi banul acestui Gigi Becali. Scenă jucată prost, balet interesant. Intră Gigi, alias Victor Rebengiuc. Bun suflul, dar, pe alocuri, cu slabe replici. Vine scena reprezentaţiei, lungă-lungă-lungă şi searbădă. Intră în scenă profesorul de karate al lui Gigi Becali. Bună scena, bun dialogul, bun Bleonţ. Intră profesorul de imagine al lui Gigi, un fel de Dan Pavel. Bunicică scena. Intră nevasta lui Gigi Becali. Slabă, era Cecilia Bîrbora. Slabă şi ea, şi scena, şi replicile. Vine scena cu tineretul becalist, fii-sa şi iubiţelul ei idealist, groaznic de lipsită de vînă. Vine pauza. Plictisitor foaierul. Vine Actul doi. Bun Becali, bună farsa ce i se joacă, merge coregrafia, nu te plictisesc decorurile.
Pe scurt, băieţii de la Burghezul gentilom au gîndit scenă cu scenă, dar au uitat că e o piesă întreagă de compus. Or, cînd s-a jucat acţiune, piesa, simpatică, s-a rîs. Cînd s-a jucat staticul, bălteşte spiritul. E bun Victor Rebengiuc, asta-i sigur. A, intră şi Maia Morgenstern. Merge şi ea. E bun şi ambasadorul Tîmpistanului. E bună şi coregrafia, deşi jumătate e inutilă. Chiciul ce se vrea expus, chiciul ce-ar trebui să spună multe despre acest Becali, chiciul nestăpînit, năpădeşte şi strică piesa. Ce să-i faci, te pui cu intelectualii, cu intelectualii noştri ce au darul, pe Scena Mare a Teatrului Naţional, să-l strice şi pe Molière, şi pe fudulul de Becali?