Burghezul gentilom - Tâmpenistan, domniile voastre...

... este o ţară inventată, în a cărei limbă cuvântul "bu-u" are o importanţă esenţială, la fel ca şi "baclava", "shiva" şi "mahatmagandhi", şi unde se acordă titluri nobiliare, la fel de inventate, la schimb cu o mireasă pentru fiul sultanului. Ţara pe care, în versiunea mult adaptată a Burghezului gentilom de la Naţionalul bucureştean, o născocesc doi băieţi isteţi, dar săraci (Claudiu şi Costică, remodelaţi după cuplul stăpân-servitor din piesa lui Molière), pentru a se putea căsători cu alesele inimii.

Partea dedicată, în spectacolul lui Petrică Ionescu - a cărui premieră a avut loc pe 28 septembrie - poveştii de dragoste dintre (aici) pictorii întreprinzători şi fiica, respectiv servitoarea noului îmbogăţit cu ambiţii de mărire e, trebuie spus, cea mai reuşită din spectacol (şi pentru că Marius Manole, Vlad Ivanov, Medeea Marinescu şi Maria Buză sunt printre singurii cu un joc genuin, care acoperă personajul şi situaţia). Asta cu toate că mare parte din ea e, de fapt, o scenă de dans demnă mai degrabă de un spectacol de operă cu Indiile galante...

Întreg Burghezul gentilom, de altfel, e o beţie de imagine şi culoare, marca Dragoş Buhagiar, beţie care, până la un punct (aşa cum i s-a mai întâmplat lui Buhagiar, scenografia copleşeşte ce se întâmplă pe scenă, devenind o instalaţie în sine), te poate face să nu vezi spectacolul propriu-zis. Un medicament foarte bun, deci, împotriva deprimării care se instalează treptat, în trei ore şi jumătate, urmărind maltratarea la care supune Petrică Ionescu celebrul text al lui Molière.

Devenit Gioni Jurdănescu, "monsieur" Jourdain (Victor Rebengiuc, ca de obicei foarte bun în tot ce face, unul din rarii actori incapabili de vulgaritate scenică) e un mitocan bogat, care vrea să se rafineze prin artă, să cucerească o frumuseţe braziliană şi să-şi mărite fiica cu un politician. O oră şi ceva din spectacol şi o risipă de decoruri şi costume sunt consumate pentru ca regizorul să ne spună cât de mârlan e Jurdănescu şi cum îl păcălesc tot soiul de coregrafi, profesori de muzică, maeştri de karate şi analişti politici, în replici de "sketch" cu Ţociu şi Palade şi într-un stil de şuşă cu nimic deasupra Vacanţei Mari (dar împănat cu aluzii textuale la Caragiale şi Shakespeare). Textul pare scris de oameni cu totul lipsiţi de simţul scenei, de simţul cuvântului în general. Principiul "less is more" îi e total străin lui Petrică Ionescu, iar montarea abundă în inutil şi timpi morţi mai rău decât un examen de şcoală.

Dincolo de caricaturizarea împinsă la aberant a ceea ce regizorul crede că sunt personaje ale vieţii româneşti de zi cu zi, structura dramatică a spectacolului - povestea pe care o spune - e dezlânată şi dezechilibrată: o treime din el introduce spectatorul în universul lui Jurdănescu, după care încearcă să recupereze trama propriu-zisă şi toarnă informaţie de-a valma, expediază mult-anunţata cină de cucerire a frumuseţii sud-americane (Maia Morgenstern, debordând de energie ca întotdeauna) şi se întoarce, în final, la farsa jucată de îndrăgostiţi credulului Jurdănescu, trăgând şi de aceasta până la limitele plictiselii. Personajele nu au (şi nici n-au de unde căpăta) carne, sunt crochiuri satirizate grosier ale unor tipologii generice, iar majoritatea actorilor, într-o disperată încercare de a le da o raţiune existenţială, plusează până la limita vulgarului (Claudiu Bleonţ, în rolul profesorului de arte marţiale, pare căzut direct dintr-o emisiune de divertisment pentru mase, iar Cecilia Bârbora, doamna Jurdănescu, altminteri corectă şi argumentată în ce joacă, ţipă tot timpul).

Spectacolul de la Naţional e o remarcabilă mostră de teatru de Tâmpenistan, dusă la capăt cu un efort şi o implicare impresionante. E un păcat uriaş pentru capacitatea de dedicare a actorilor şi tehnicienilor de la Naţional şi a dansatorilor de la Operetă să fie supuşi unui asemenea chin inutil (toată admiraţia pentru ei). E nedrept să-l vezi pe Victor Rebengiuc (dar nu numai pe el) forţat să renunţe la Burghezul gentilom care-ar fi putut să fie pentru fantoşa unui personaj care nu există.

Să ne-aducem aminte cât de tare s-a ultragiat lumea artistică românească la adaptarea făcută de Alexandru Tocilescu Scrisorii pierdute - şi încă acela era un act artistic. Dacă a contemporaneiza un text clasic se traduce prin ce face Petrică Ionescu din Burghezul gentilom, nu mai bine rămânem noi la esopismul "Iară prin ţigani se înţeleg şi alţii" cu care ne-am obişnuit de 30 de ani?

---

Teatrul Naţional Bucureşti (Sala Mare)
Burghezul gentilom după Molière
Traducere şi adaptare de Iustina Croitoru
Regia: Petrică Ionescu
Scenografia: Dragoş Buhagiar, Muzica: Adrian Enescu, Mişcarea scenică: Răzvan Mazilu
Cu: Victor Rebengiuc, Cecilia Bârbora, Claudiu Bleonţ, Medeea Marinescu, Maria Buză, Marius Manole, Vlad Ivanov, Ansamblul Teatrului Naţional de Operetă