Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  A fost sau n-a fost?

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Perfecţiunea derizoriului - A fost sau n-a fost


octombrie 2006
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Inteligent.
Inspirat.
De bun gust.

Acestea sunt, poate, principalele trei atribute ale filmului lui Corneliu Porumboiu - încă o producţie care, venind în succesiunea strânsă Furia, Moartea domnului Lăzărescu, Legături bolnăvicioase (plus umplutura cam ezitantă Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii), ne îndreptăţeşte să răsuflăm uşuraţi: în sfârşit, începe să existe film românesc!

A fost sau n-a fost surprinde în primul rând prin curajul regizorului de a-şi impune o personalitate proprie extrem de puternică şi sigură pe sine, lipsindu-se aproape ostentativ de orice cârje şi artificii. Căci filmul îşi ia, ca punct de pornire, o nulitate aproape absolută a tuturor mizelor. Este un film despre nimic, realizat cu mijloace de nimic. Un film despre substratul omenirii de rutină, despre lipsa oricăror valori şi repere posibile (pozitive sau negative), despre deplina futilitate a existenţei, proprie unor efective demografice de proporţii de-a dreptul endemice. Aceeaşi lume din E pericoloso sporgersi al lui Nae Caranfil, dar fără micile sclipiciuri pitoreşti de-acolo. Lumea din filmele Şcolii Cehoslovace a anilor şaizeci, fără duioşia şi căldura lui Forman şi ale lui Menzel... Lumea din jurul domnului Lăzărescu al lui Cristi Puiu, lipsită aici până şi de tragicul acelei morţi anunţate. Lumea oamenilor existenţi şi existaţi pe bandă rulantă.

Un fost inginer textilist care, cum necum, s-a-nvârtit să-şi facă post privat de televiziune în orăşel. De ce? Ca s-apară la costum, cu trei citate din Heraclit, pe post de talk show host, lider de opinie într-o comunitate fără opinii şi dătător de animate pentru puradei. Are o nevastă gospodină (Luminiţa Gheorghiu) care-i vorbeşte cu "Tata", şi o amantă hot-provincială căreia i se cam rupe de el. Şi un Mercedes dărăpănat. Îl cheamă Virgil Jderescu şi e jucat cu aplomb plictisit de Teo Corban, un actor de mare talent pe care, din 1985 când a terminat facultatea în serie cu Dan Puric şi Maia Morgenstern, l-a uitat lumea, c-aşa are ea obiceiul.

Şi un bătrân văduv, specialist în jucat Moşi Gerilă (acum Crăciuni) pentru copiii diverşilor din orăşel. Un bătrân prostănac şi cumsecade, cu aere de sfătoşenie care nu fac nici două parale. Spectaculos cât să nu plictisească. Plin de sine cât să nu se piardă-n peisaj. Numit Pişcoci Emanoil (nu Emil!) şi interpretat pe o paletă de ample disponibilităţi, cu umor zglobiu şi luciri tâmpe, de Mircea Andreescu.

Şi un prof de istorie la liceu, cu veleităţi intelectuale destrămate de mult, o cumsecădenie funciară eşuată în trecut corijenţii cu teze formale din Revoluţia Franceză, şi orice speranţe îngropate în alcoolism cronic. Personajul nu apare niciodată beat, dar sarabanda suveicilor prin care tot salariul i se duce pe datorii pentru băutură, cu dialogurile de rigoare, schiţează cutremurător portretul naufragiului total în provincialism şi alcool. Singurul reper de care se mai poate agăţa bietul Tiberiu Mănescu e iluzoria lui participare la "revoluţie" - iar Ion Sapdaru mânuieşte cu discreţie resorturile personajului, oferindu-i efemera clipă de glorie spulberată în derizoriu.

Căci Derizoriul, cu D mare, este cuvântul de ordine al esteticii lui Porumboiu în acest film. Cele trei nulităţi de mai sus se reunesc complet aiuristic, doar pentru că se cunosc, doar pentru că e de umplut o oră de emisie TV seara, doar pentru că, încă o dată, se împlinesc nişte ani de la revoluţie. Un talk-show degeaba, la o televiziune de pomană, într-o localitate de nimic. Înşiruiri şchioape de vorbe goale, nici măcar încercând să simuleze logica. Lipsă totală a motivaţiilor, existenţe fixate în ticuri: nea Pişcoci, în stânga, nu poate fără să facă bărcuţe de hârtie - şi, din când în când, mâna asistentului intră în cadru şi i le smulge; Mănescu, în dreapta, tot cu hârtiile - le rupe încontinuu în bucăţele, iar Jderescu încearcă mereu, zadarnic, să-l oprească; trei automate învârtindu-se într-un carusel ruginit al existenţei.

Ca şi cum această frescă a subumanităţii n-ar fi fost de ajuns, Porumboiu, cu un curaj nebun, supralicitează: secvenţa principală a filmului, emisiunea TV mai lungă decât jumătate din proiecţie, e construită în timp real şi decupată în ax: nimic altceva decât cadre frontale cu cei trei papugii în studio, parţial suprapuse peste montajul de emisie, împrumutând destul şi din bâlbele camerei din platou, pentru a ne oferi strict talk-show-ul de la mama lui, cu oarece sugestii de culise. Atât şi nimic mai mult - şi... se urmăreşte cu sufletul la gură! Cineastul reuşeşte să construiască un adevărat "suspense al umorului" - permanent aşteptăm următoarea perlă, următoarea gafă, următorul clişeu taxat prompt şi necruţător, şi cu nici o ocazie nu suntem dezamăgiţi. Cel puţin prin această secvenţă (dar, în fond, prin întregul film), Corneliu Porumboiu dovedeşte atât o capacitate unică de observator fin al materialului uman din realitate, cât şi o măiestrie cu totul personală de a povesti, exprima şi accentua cinematografic.

Deloc întâmplător, parşivul cineast pune la baza acestei construcţii o temelie la fel de neortodoxă - prima parte a filmului urmăreşte cele trei personaje în paralel, din zori şi până la intrarea în emisie. Aproape toate aceste episoade, aproximativ egale ca durată, conţinut şi pondere, sunt filmate în plan-secvenţe fixe (prevestind deliberat imobilitatea din partea secundă), care surprind bucăţi de viaţă reconstituite în stilul smuls şi oprite exact la limita plictiselii. O bună parte din film, te întrebi: de ce? Iar dacă ai avut înţelepciunea de a descifra semnalele subtile ale regizorului şi a nu ieşi din sală, în partea a doua îţi primeşti răsplata. Ba mai mult, simţi nevoia să revezi curând tot filmul, abia acum ştiind ce joc de puzzle se întregeşte din acele secvenţe aparent disparate, de o mortificare herzogiană, ale introducerii.

În jurul celor trei protagonişti evoluează un număr de personaje la fel de convenţionale şi false - stereotipuri ale colegilor, ale vecinilor, ale puştilor din cartier, al chinezului cu magazin etc. Figuraţie nu există virtualmente deloc. Străzile sunt pustii şi oricum nu prea apar în film. Universul sumbru al localităţii e compus doar din câteva linii - care duc spre nicăieri.

De asemenea, în partea a doua, galeria orăşenilor se completează cu vocile apelanţilor în emisie - o continuare a seriei de poncife umane: caţa de la bloc, securistul ajuns businessman local, tăntălăul bătrân care începe cu "vă felicit pentru ideea acestei emisiuni" şi încheie cu "tot pe vremea lui Ceauşescu era mai bine, 'r-aţi ai dreacu' să fiţi", şi încă vreo doi, trei. Simetria dintre cele două jumătăţi ale filmului funcţionează ireproşabil, pe toate planurile.

Devine evident, destul de curând, că în film numai despre Revoluţia din Decembrie nu este vorba (la fel cum, în fond, nici în respectivul talk-show nu e vorba despre ea). Emisiunea TV a lui Jderescu, umplutură de seară, nu e decât o bârfă împrăştiată despre ce-au făcut cei doi în 22 Decembrie, despre improbabilele bastoane trase pe spinare de nişte securişti şi despre trei gladiole furate dintr-o seră. Pornind de-aici, se însăilează un joc de-a reconstituirea detectivicească, un duel de acuzaţii şi contestări inutile în cel mai pur stil românesc, şi un crochiu de "analiză politico-istorică" obsedată să atârne de ora 12:08 revoluţia care a fost sau n-a fost... Asemenea, filmul glisează şi el la fel de lin peste pretextul revoluţiei, pentru a vorbi fără patimă şi încrâncenare despre nimicnicia omenească. Nu acuză, nu condamnă, nu face decât să arate, să pătrundă, să ironizeze cu un mic zâmbet trist în colţul gurii. Parcă ar spune tot timpul, Porumboiu, ridicând dintr-un umăr: Ce poţi să le faci...? Ăştia-s oamenii...

Un semn de întrebare, cu privire la momentul care ar fi dorit să spargă puţin inerţia, poate să ne pună cât de cât pe gânduri: telefonul final al mamei soldatului mort la Otopeni, care temperează controversele din studio anunţând că afară "ninge frumos - numai acum, mâine va fi iar noroi"... Secvenţa e împlinită doar parţial: în lipsa unei inflamări autentice a pasiunilor în studio, intervenţia e insuficient potenţată, apoi distorsionarea sonoră voită a vocii o depersonalizează, reacţiile personajelor rămân incerte, şi nu putem decât să ne întrebăm cât de voit a fost, din partea lui Porumboiu, didacticismul ostentativ al unei asemenea încheieri. Înclin să cred, reamintindu-mi tot filmul, că regizorul nu ia în serios nici acest ultim clişeu de atitudine "poetizantă" şi "umanizantă", încercând să-şi închidă cercul tot cu o ironie - din păcate, insuficient de percutantă.

Noroc cu finalul propriu-zis, care restabileşte întregul echilibru. Într-una din filosofările sale năroade, nea Pişcoci explicase revoluţia printr-o comparaţie cu aprinderea luminilor seara pe străzi. La sfârşitul filmului, fără nici o legătură decât cea temporală cu restul acţiunii, felinarele oraşului se aprind unul câte unul pe străzile complet pustii, sub ninsoarea inutilă şi incapabilă să înfrumuseţeze omniprezentele degradeuri cenuşii. Lumini chioare, palide, într-un peisaj căruia nu-i folosesc la nimic.

Şi filmul se termină, şi te lasă cu dorinţa cam tulbure de a-l pune în cutie şi a-l lua acasă, pentru a te mai uita din când în când la el, mai cu seamă când simţi nevoia să te întrebi şi tu, despre tine însuţi: "Am fost sau n-am fost?"

(13 octombrie, 2006, h. 04:15-05:09
Bucureşti, România
)




Sageata Vezi şi trailerul filmului A fost sau n-a fost?:


Citiţi scenariul filmului A fost sau n-a fost?, un volum publicat de Editura LiterNet.




 Toate articolele despre A fost sau n-a fost?


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Mihnea Columbeanu


Alte articole

 10 ani cu filmul românesc. Episodul 6 - Anul 2006, Iulia Blaga
 Less (revolution) is more (fun) - A fost sau n-a fost?, Alex. Leo Şerban
 Cel mai bun film românesc din 2006: A fost sau n-a fost?, Carmen Mezincescu
 A fost sau n-a fost?, primit elogios de presa americană, Iulia Blaga
 Am făcut şi noi revoluţie cum am putut - A fost sau n-a fost?, Cristina Zaharia
 Toate articolele despre A fost sau n-a fost?


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer