Marea confuzie - Hârtia va fi albastră

La patru ani de la debutul său cu Furia, Radu Muntean revine pe marele ecran cu Hârtia va fi albastră, un film în cheie minoră despre evenimente cu consecinţe majore, care, privite după 16 ani, nu mai sunt deloc ce păreau a fi.

Din ecourile de presă cu care s-a soldat trecerea filmului lui Radu Muntean prin competiţia festivalului de la Locarno, ziarele româneşti au reţinut fără excepţie fraza cronicarului de la Le Temps care concluziona că România e o ţară de urmărit. Nici o noutate, aş spune eu, pentru că de ani buni ne-am obişnuit cu ideea că suntem monitorizaţi, adică urmăriţi, ca să se vadă dacă ne-am făcut lecţiile ca să trecem şi noi clasa şi să intrăm la colegiul de lux numit Uniunea Europeană. Cu deosebirea că, fiind vorba despre cinema, lucrurile capătă o conotaţie specială pentru că nu mai derivă din suspiciunea că n-am fi capabili să facem faţă noilor cerinţe, ci din surpriza plăcută pe care a avut-o respectivul cronicar văzând filmul Hârtia va fi albastră. Dar, dacă pentru el a fost într-adevăr o surpriză, înseamnă că de data asta el a venit cu lecţiile nefăcute şi că nu văzuse filmele mai scurte sau mai lungi realizate de Cristi Puiu, Cristian Mungiu, Cătălin Mitulescu, Cristian Nemescu sau Corneliu Porumboiu. Acestea fiind zise, cred că, la ora actuală, cinematograful românesc aşa cum îl practică tânăra generaţie de regizori nu mai este o surpriză, ci se constituie într-o voce, de la caz la caz mai firavă sau mai puternică, în cadrul producţiei cinematografice europene. Cu fiecare film realizat de ei, această realitate se confirmă.

Cum se prezintă Radu Muntean în acest grup? În primul rând ca un regizor care, ca şi Cristian Mungiu mai mult, Cristi Puiu mai puţin, se împarte între film şi publicitate. E de înţeles nu numai pentru că orice artist trebuie să mai şi mănânce, dar şi pentru că, făcut cu profesionalism, filmul publicitar este şi el un gen cinematografic. Această dublă dedicare are consecinţe directe asupra cadenţei în care se succed lungmetrajele de ficţiune pentru marele ecran. Radu Muntean a aşteptat patru ani ca să facă al doilea film (Mungiu mai aşteaptă încă) deşi de tot atâta timp se gândea la o poveste despre întâmplările din decembrie '89. Apoi asupra modului de lucru atunci când filmul este în producţie: Radu Muntean (ca şi Cristi Puiu) se mişcă foarte repede - Hârtia va fi albastră a intrat în producţie spre sfârşitul lunii februarie, iar la începutul lunii iunie a putut fi prezentat la TIFF, iar filmările propriu-zise au durat 28 de nopţi.

Din punct de vedere al limbajului cinematografic, experienţa lui Radu Muntean ca realizator de clipuri publicitare a fost evidentă în filmul său de debut, Furia. În Hârtia va fi albastră, regizorul vrea să ne arate că poate să facă şi un fel de cinematograf, mai aşezat, mai liniştit, cu planuri lungi, cu aparatul adeseori fix privind protagoniştii de la distanţă. De fapt, după ce vezi filmul nu rămâi în minte nici cu vreun moment dramatic, nici cu vreun personaj puternic construit, nici cu vreo interpretare actoricească de excepţie. Ceea ce persistă e confuzia şi detaşarea. Prima referitoare la evenimentele care au inspirat povestea filmului, cea de a doua a artistului care numai detaşându-se de evenimente şi prezentându-le într-o cheie minoră poate să sugereze adevărata dimensiune a confuziei. Cred că Hârtia va fi albastră e mai degrabă un film necesar.

---

Vezi trailerul acestui film: