Am fost de la prima vizionare un fan al filmului pentru că mi s-a părut, în ciuda începutului mai greu şi a cîtorva îngroşări, un film adevărat, ba chiar unul foarte puternic. Am avut impresia că cineastul are un simţ cinematografic foarte acut, nu ştiu dacă mai puternic sau la fel de puternic ca simţul replicii. Prima dovadă din desfăşurarea filmului: scurta secvenţă în care profesorul Mănescu intră în cîrciuma pe lîngă care trece un buflea cîntînd la un instrument dezacordat. Un apropo la recitalul fanfarei din studio, dar mai ales la simfonia strîmbă din emisiunea despre misterele Revoluţiei. Dacă teoria spune că toate lucrurile importante iradiază de la centru spre periferie, e la fel de adevărat că periferia tinde tot timpul să copieze centrul. Deci dacă la Bucureşti, unde e bătaia peştelui, a fost revoluţie, de ce n-ar fi fost revoluţie şi la Vaslui? Ideea e simplă, hilară şi genială. E un amănunt cu valoare, care mă face să cred, laolaltă cu încrengătura de glume instant, dar deloc superficiale, că filmul i-ar fi plăcut lui Caragiale.
A fost sau n-a fost? pleacă de la o emisiune TV reală, petrecută acum şase ani chiar la Vaslui, în cadrul căreia moderatorul şi cei doi invitaţi încercau să decidă o dată pentru totdeauna, cu pixul în mînă, cu calcule pe ceas, dacă a avut sau n-a avut loc o revoluţie la Vaslui. Pînă la urmă, totul se reduce la o chestie clară, verificabilă: înainte de 12.08 - revoluţie, după 12.08 - ciuciu. Porumboiu face astfel ca din amănunte matematice ridicole şi dintr-un umor care apasă pedala pînă la final să iasă, de fapt, un film trist despre oamenii trişti care sîntem, neputincioşi în a înţelege ce ni se întîmplă. A fost sau n-a fost? poate distra spectatorul care se opreşte la primul nivel, dar poate în acelaşi timp să-l trimită şi mai departe - la o radiografie a României la aproape 17 ani de la revoluţie. Una ironică, dar lipsită de răutate. Autorul spune modest că n-a vrut decît să prezinte trei istorii personale, dar eu sînt convinsă că şi-a propus mai mult de-atît.
O generaţie care poate judeca obiectiv
Poate că sînt planetele în aşa fel aliniate ca în acest an trei filme semnate de trei tineri cineaşti să trateze momentul decembrie 1989. Fireşte, nimeni nu-şi imaginează că Radu Muntean, Cătălin Mitulescu şi Corneliu Porumboiu s-ar fi vorbit, dar probabil că revoluţia şi-a epuizat timpul necesar digerării nu numai pentru tinerii cineaşti, ci şi pentru generaţia întreagă din care fac parte, adică generaţia care poate judeca obiectiv. N-a trăit revoluţia în scutece, are amintirile vii, dar nu era suficient de mare pentru a fi aptă să facă compromisuri.
Felul în care Porumboiu se apropie de această temă a revoluţiei - atît de tocită, plictisitoare aproape, cu atît mai mult cu cît n-a fost clarificată - mi se pare inteligent, subtil şi de o tandreţe esenţială la care nu m-aş fi aşteptat. Mă refer la copertele filmului, mai ales la finalul lui, la cadrele statice cu felinarele care se aprind pe rînd în vecinătatea unor blocuri dezolante. Plus comentariul din off al operatorului de televiziune care preia mesajul autorului: "Tot ce-mi amintesc eu de la revoluţie este că era linişte şi frumos". Asta ne propune Corneliu Porumboiu, ceea nu înseamnă că ar trebui să uităm, să idealizăm, să edulcorăm revoluţia (trecutul). Doar să o punem în ramele corecte. De aceea introducerea telefonului de la femeia al cărei fiu a murit la revoluţie - o necesară corectare de direcţie. A fost sau n-a fost? e un film care te face să rîzi şi să plîngi în acelaşi timp.
A fost sau n-a fost? - 2006, scenariul şi regia: Corneliu Porumboiu. Cu: Mircea Andreescu, Ion Sapdaru, Teodor Corban. Imaginea Marius Panduru. Film 100% independent.
Vezi şi trailerul filmului A fost sau n-a fost?:
Citiţi scenariul filmului A fost sau n-a fost?, un volum publicat de Editura LiterNet.