Black De Palma / Dahlia Noir - The Black Dahlia

Busy week. Hîrtia va fi albastră despre revoluţia din 1989 sau Oliver Stone despre 11 septembrie 2001 în World Trade Center? Am ales pentru comentarii un film deja malign, infam, la critica şi box office-ul mondial, The Black Dahlia, cu titlul românesc Sărutul dulce al Daliei, de la ce, de la Sărutul dulce al răzbunării sau de la Dulcea saună a morţii?

The Black Dahlia e un film noir clasic, regizat de Brian De Palma, dar mai clasic e că niciodată criticii nu se mulţumesc cu ceea ce face De Palma, iar spectatorii sunt mai mult decât descumpăniţi. Filmat în Bulgaria (!) şi dacă cineva se prinde, eu îmi mănânc pantofii la fel ca Werner Herzog, filmul se petrece la Los Angeles în 1946-7. Este povestea celui mai celebru caz neelucidat din istoria criminalistică americană, asasinarea tinerei actriţe aspirante Elisabeth Short, găsită tăiată în două, pe 15 ianuarie1947. Ea a fost poreclită Dalia neagră datorită filmului The Blue Dahlia (cu Veronica Lake), care rula atunci în cinematografe.

Obsesia presei şi fascinaţia publicului, morbidă şi tabloidă, nu a fost până acum exploatată direct pe ecran. Mai întâi a fost o carte de James Ellroy, maestrul de neo-noir contemporan (adaptat pe ecran în Cop şi L.A. Confidential), apărută în 1986. Filmul ajunge pe ecran douăzeci de ani mai târziu, cu trecere pe la toate studiourile, care l-au refuzat, cu probleme de finanţare. Iniţial trebuia să fie regizat de David Fincher, dar acesta a renunţat şi producătorul Art Linson (Fight Club), l-a contactat pe De Palma cu care a colaborat la Incoruptibilii şi Casualties of War. Şi iată potrivirea perfectă, un split screen, între cei doi corbi negri, Ellroy şi De Palma, fiecare cu o viziune cinică şi morbidă asupra unui univers corupt şi trădător (Los Angeles-ul din film este o coborâre în infern, v. Body Double şi toată opera lui Ellroy în care "oraşul îngerilor" este şi Sodoma şi Gomora). Cuvinte cheie: corupţie, trădare, minciună, decadenţă, obsesie, crimă, incest, necrofilie. Ellroy are umor negru, de Palma are un simţ satiric ascuţit ca un bisturiu, plus o viziune operatică, barocă. Este un virtuos vizual şi opera sa are mai multe layere / straturi, reproduse aici cu ajutorul editorului său Bill Pankow, al lui Vilmos Zsigmond, legendar director de imagine cu care a mai făcut trei filme, al scenografului lui Fellini, Dante Ferretti şi al compozitorului şi trompetistului Marc Isahm (cu rapeluri Bernard Herrmann, Jerry Goldmith şi Miles Davis).

Protagoniştii dramei noir sunt trei dintre cele mai promiţătore talente / vedete de la Hollywood, Scarlett Johansson, Hillary Swank, Josh Hartnett, plus Aaron Eckhart, un triunghi fatidic care devine un pătrat ale cărui colţuri taie fatal (şi se încheie cu două linii întrerupte). În roluri secundare şi episodice apar actori obişnuiţi din repertoriul lui De Palma, Mike Starr, Kevin Dunn, Gregg Henry şi, esenţial, William Finley (Fantoma Paradisului). Dar starul propriu zis este Dalia, Mia Kirshner, care apare în flashbackuri filmice, şi un screen test, condus din off de vocea neîndurătoare a lui De Palma.

Există schimbări faţă de cartea lui Ellroy şi reduceri masive de conţinut, dar filmul e ultra plin de plot şi citate auto-referenţiale regizorale. E un film mult mai noir şi abstract ca L.A.. Confidential , mai aproape de Chinatown. Mai mult decât o comandă regizorală, e un clasic De Palma, un puzzle fals ornamental, înşelător şi controversat. Şi care va rezista celei mai grele dar reale probe, aceea a timpului.