Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Black Dahlia

Dark Noir - Black Dahlia


Re:publik, decembrie 2006
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Dat fiindcă pe generic scrie "directed by Brian De Palma", acest re:view nu are, practic, nici un rost. Cei care jură pe filmografia americanului ca pe Biblie l-au văzut deja, ceilalţi nici măcar nu-şi bat capul. Dar cronicarul trebuie să dea un verdict - şi mai mult decît atît, trebuie să explice şi de ce. Am spus explicaţii, nu justificări.

Obiectiv vorbind, Black Dahlia are probleme cu structura (actul 1 e prea confuz, actul 2 prea letargic, actul 3 prea precipitat), cu distribuţia (actorii principali, veniţi de la grupa mică - la propriu şi la figurat - sînt în cel mai bun caz inconsecvenţi, uneori în spaţiul aceleiaşi scene; singura nulitate constantă este juna blondă, rătăcită printre imagini, pe care n-aş lăsa-o să joace nici măcar în filme dentare), iar scenografia superlativă (semnată Dante Ferreti, localizată, o să rîdeţi, în Bulgaria şi mîngîiată strălucitor de camera veteranului Vilmos Szigmond) pare să ceară (şi să primească) toată atenţia, în detrimentul subiectului, cel puţin aparent, complex şi complicat.

Subiectiv vorbind, Black Dahlia, distilat la sînge dintr-un roman fluviu (scris de James Ellroy cu gîndul la asasinarea misterioasă şi neelucidată a mamei sale) care folosea (un cuvînt care doare, pentru că trebuie) uciderea&mutilarea starletei în devenire Elizabeth Short (ianuarie 1947) drept pretext pentru o disecţie usturătoare a poliţiei şi moravurilor din Los Angeles-ul postbelic, este un noir clasic, în ambele sensuri ale cuvîntului, echivalentul modern al capodoperei Chinatown (în materie de mizerie sufletească, violenţă, corupţie şi boală), la mare distanţă de mai luminosul (şi mai titratul) L.A. Confidential, ieşit din pana aceluiaşi scriitor.

Practic vorbind, Black Dahlia a fost decimat de critici (pe frontul de vest) şi la box-office (nimic nou), ceea ce confirmă concluzia iniţială a cronicarului - De Palma a transformat ceea ce trebuia să fie o comandă onorabilă într-un eseu (nesperat de) personal, cu ajutorul vechilor prieteni, distribuiţi fugitiv (Gregg Henry, William Finley), mizanscenei (shootout-ul în plan-secvenţă care dezvăluie în trecere scena crimei merită citat în orice antologie de cinema), deconstructivismului pervers (screen-test-urile alb-negru & trist / muşcătoare cu fantomatica Mia Kirshner dirijată de un regizor nevăzut - "a bon entendeur...") sau motivelor trademark (prietenia, trădarea, demenţa, necrofilia, voyeurismul). Mai mult, encore-ul elegant / visceral al scărilor în penumbră, dineul grotesc filmat subiectiv şi climax-ul operatic (sic!), ca să număr doar set pieces-urile esenţiale, devin aşadar (şi definitiv) mărturia idiosincratică a întîlnirii dintre doi autori în egală măsură obsedaţi, talentaţi, adulaţi şi detestaţi, poate singurii capabili (şi îndreptăţiţi) să pună pe hîrtie / ecran o sentinţă la fel de crîncen-valabilă, ieri şi azi: "Hollywood will fuck you when no one else will."



 Toate articolele despre Black Dahlia


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Andrei Creţulescu


Alte articole

 Ochiul malefic - The Black Dahlia, Andrei Gorzo
 Un exerciţiu de stil - The Black Dahlia, Alin Ludu Dumbravă
 Black De Palma / Dahlia Noir - The Black Dahlia, Alin Ludu Dumbravă
 Palma de mahorca - The Black Dahlia, Alex. Leo Şerban


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer