Noaptea generaţiilor - Hîrtia va fi albastră

- "E nou... E fals!"
- "Nu-i fals, dom'ne, e nou!"

Dintre cele trei premiere româneşti esenţiale din acest an, numai unul, acest al doilea lung metraj semnat Radu Muntean (după debutul exploziv cu Furia) are legătură cu revoluţia din 1989, fără a fi, atenţie, un film despre revoluţie per se. Presupun că ştiţi subiectul (iar dacă nu, cu atît mai bine), dar mi-aş dori ca drumul vostru către cinema să n-aibă nici o legătură cu faptul că totul se întîmplă (în aproximativ patru ore) în noaptea de 22 spre 23 decembrie. Îndrăznesc însă să spun că filmul este the ultimate experience în materie de revoluţie - nu neapărat ca eveniment istoric (isteric?), ci ca stare... de fapt - şi nu văd cum ar putea cineva, nu să depăşească, ci să egaleze intensitatea acestui moment (asta e!) năucitor de cinema.

Hîrtia va fi albastră (titlul vine de la una din zecile de parole schimbate şi răs-schimbate în acea noapte) nu este inspirat doar de incidentul real cutremurător care deschide şi închide (inteligent şi crîncen) filmul, ci de o seamă de momente, mai mici sau mai mari, pe care le-am cam trăit cu toţii în acea noapte, unii în priză directă (sic!), alţii lipiţi de ecranul televizorului. Că veni vorba, dincolo de (prea)tinerii eroi, televizorul este un personaj esenţial şi omniprezent în film - de altminteri, cei trei scenarişti (Răzvan Radulescu, Alexandru Baciu şi Muntean himself) au petrecut ore în şir în compania înregistrărilor de atunci. Unele, mai mult sau mai puţin inedite, şi-au găsit locul în film, fie redate pe micile ecrane (niciodată în prim-plan, ci luminînd discret într-un colţ al cadrului), fie "re-enacted" de personajele principale sau secundare.

Grija obsedant de meticuloasă pentru detalii aparent nesemnificative (loţiunea Faun din baia vilei din Dorobanţi, cartierul general din Televiziune, localizat la "Scenografie" etc.), unitatea formidabilă de timp şi spaţiu (înspăimîntător de veridică), precizia filmărilor (distante, dar nu reci), tonul gri-verzui reuşit cu un curaj nebun de un director de imagine (Tudor Lucaciu) care s-a ambiţionat să filmeze aproape doar cu "lumini şi umbre", sound-design-ul formidabil (care l-ar umple de mîndrie pe un Altman, de exemplu), şi interpretarea furios de vie (ies în evidenţă un Andi Vasluianu savuros şi un Ion Sapdaru într-un contre-emploi fabulos), completează portretul robot (re-sic!) al unui film, aşa cum spuneam şi mai sus, irepetabil.

S-a rîs în hohote, şi la avanpremieră şi la premieră. Am rîs şi eu - imposibil să te abţii cînd (re)vezi confuziile ("Bă, ăla nu era soldat?"), demenţa ("Ceauşescu a fost văzut într-o Dacie cu număr de Ilfov!") sau psihoza teroriştilor arabi ("Sînt ţigan, bă boule!") - dar nu vă lăsaţi înşelaţi, hohotele finale vor fi de lacrimi.

Altfel spus, citatele de mai sus sînt aproximative, emoţia este (va fi?) veritabilă.