Nu-i nimic, mi-am spus eu, văd filmul cînd mă întorc în ţară, peste zece zile. N-a fost nevoie să aştept atîta. Am văzut Cum mi-am petrecut sfîrşitul lumii la Paris - cîteva ore mai tîrziu - pe Champs Élysées.
Excelent, mi-am zis, dacă o premieră ratată la Bucureşti o pot ratrapa la Paris! Premiera ratată a filmelor cuplate Visul lui Liviu al lui Corneliu Porumboiu şi Tertium non datur care-mi aparţine, se va putea ratrapa în acest sezon la Paris. A fost sau n-a fost? - primul lungmetraj al lui Cornel - va fi şi el ratrapat, tot la Paris, peste cîteva săptămîni am înţeles, de toţi cei care-l ratează aici, în Bucureştiul blocat de vechi reflexe tiranice.
Tot Parisul a fost anul trecut locul de întîlnire, strămutat din Bucureşti, pentru spectatorii întîrziaţi (printre care mă număram şi eu) ai filmului lui Cristi Puiu. E bine, dacă putem spune: "Nu pot vedea, dragă, sîmbătă la Mall filmul tău. Am să-l văd la Paris, la MK2, luni după amiază!" Aceasta este azi - la 48 de ore după intrarea noastră, cam crispată, în Europa - situaţia mondenă a filmului românesc.
Lăsînd bancurile la o parte, există azi un val puternic de regizori tineri, foarte talentaţi, care apare cu o întîrziere de 30-40 de ani. De ce? Pentru că, în timp ce Wajda realiza Canalul sau Cenuşă şi diamant - imaginea tragică a unei ţări sfîşiate - cineaştii români îngenunchiaţi, proslăveau partidul şi rătăceau prin pădurile patriei, împuşcînd partizani imaginari paraşutaţi de americani. În nici un alt stat european prins în capcana istoriei, condamnat la rîndul lui să trăiască experienţa infernală a comunismului, nu a existat o asemenea iresponsabilă exaltare a minciunii, ca în România. Filmul românesc a devenit o pată albă - o absenţă care nici măcar nu a fost remarcată. Cîteva excepţii importante întăreau, bineînţeles, regula.
*
Fireşte c-au existat filme româneşti excepţionale - dar izolate (înainte şi după A fost sau n-a fost? / 12:08 East of Bucharest). Studioul de Creaţie Cinematografică pe care-l conduc a prezentat şapte filme în ultimii 15 ani, numai la Cannes. Veţi regăsi numele lui Nae Caranfil, al lui Daneliuc, al lui Cristi Puiu şi, fireşte, al meu. Dar e prima dată cînd există un val, un grup - habar n-am cît de solidar, dar oricum legat de o pasiune şi de o vîrstă biologică comună. Mai mult decît atîta, nu e vorba numai de filmele recunoscute necondiţionat ca filme importante printre filmele europene, ci de recunoaşterea calităţii de investigatori ai avangardei filmului european, a cel puţin doi regizori români tineri. Mă refer la Cristi Puiu (anul trecut) şi la Corneliu Porumboiu şi la filmul său A fost sau n-a fost? (anul acesta), la a cărui premieră sîntem invitaţi azi.
*
Cîteva cuvinte numai despre istoria celor trei titluri diferite pe care le-a avut filmul lui Corneliu Porumboiu. Istoria ascensiunii în trepte purificatoare spre titlul final (A fost sau n-a fost?) cuprinde - oricîtă rezonanţă parodică ar exista în întrebarea hamletiană - un stăruitor parfum metafizic, spre care se urcă încet şi ferm.
Urmăriţi treptele titlurilor succesive, pe care, prin eliminare, le-a ales Cornel. A fost sau n-a fost revoluţie în oraşul nostru? (Adică Vaslui, completez eu). E primul titlu, prima treaptă, nivelul asumat cel mai de jos, al presei de scandal. Apoi treapta a doua - prima eliminare.
A fost sau nu a fost revoluţie? - care dă o turnură comică, istoric-filozofică, dilemei. Şi în sfîrşit ultima treaptă, care trimite filmul spre oniric şi metafizic jucăuş. A fost sau n-a fost? Dar mai mult decît atît. Prin dilatarea timpului şi suprimarea totală a zgomotelor se ajunge aici, la final, la un moment de vid, de panică şi tristeţe, cum nu am mai văzut încă în filmul românesc. Tot filmul evoluează spre acest moment.
Această schemă este schema întregului film. Minimalismul lui este autoironic. Simplitatea lui este perversă şi provocatoare.
Actul de curaj cinematografic, cel mai provocator, este scena emisiunii de televiziune în direct. În faza în care am văzut eu filmul la montaj, Cornel practica un dans pe sîrmă - acela al planului general - întins în timp într-adevăr pînă la sfidare. Am impresia că aici el a mai lucrat, a mai rafinat, a mai făcut una-două concesii - pentru sporirea farmecului, evident. Oare? El are o încăpăţînare moale, moldovenească, care, cînd se întăreşte, capătă duritatea betonului. Dă din cap şi face cum ştie el.
De-abia am început să articulez cîteva impresii despre film şi am şi depăşit timpul convenit cu domnul Cornel Porumboiu pentru prezentare. Citesc în diagonală, selecţionez fulgerător cîteva note, ultimele, de fapt primele.
De exemplu: Cornel balansează între Cehov şi Beckett. Sau, filmul lui Cornel Porumboiu este ca şi Visul lui Liviu şi, îndrăznesc să prevăd, ca altele care vor urma, atins de aripa visului. Sau, e un film foarte comic - despre nişte oameni-fantome, care rătăcesc, buimac, prin nişte cimitire verticale. Este sau nu este vis? A fost sau n-a fost?
Dar de ce este el comic? Pentru că nimic nu e mai comic decît nefericirea - spune Beckett. Să terminăm repede, frumos şi francofonic, acest text haotic: "Il n'y a rien de plus drôle que le malheur"
(Samuel Beckett)
Vezi şi trailerul acestui film:
Citiţi scenariul filmului A fost sau n-a fost?, un volum publicat de Editura LiterNet.