Trei şi sfinţenia - Insula de Pavel Lunghin - Festivalul de Film Times BFI 2006

O siluetă neagră, cocârjată sub dulama groasă, traversează pe un ponton lung şi strâmb spaţiul de peste ape, care desparte o mânăstire de lemn de casa boilerului. Silueta îi aparţine călugărului Anatoly, o partitură actoricească de care starul rock Piotr Mamonov o atacă în forţă, cu brio.

Construit în sketchuri ce descriu interacţiunea dintre călugăr şi cei care îl caută pentru a primi, fie că vor, fie că nu vor, sfat, îmbărbătare sau iertare, filmul lui Pavel Lunghin (Taxi Blues) vorbeşte despre har, sfinţenie, credinţă, înţelepciune şi iertare cu un umor şugubăţ de pildă populară, şi o inimă generoasă ca mama Rusia.

Bântuit de remuşcări, convins că şi-a împuşcat prietenul, Tihon, într-o înfruntare din timpul celui de-al doilea război mondial, călugărul Anatoly îşi duce viaţa într-un peisaj sterp, aflat în insulele stâncoase, acoperite aproape continuu de o pojghiţă albă îngheţată, şi este considerat de către comunitate ca un om sfânt, iar de către ceilalţi călugări, doar un Păcală.

Vitalitatea suculentă a personajelor: o fată însărcinată pe care Anatoly o încurajează să păstreze copilul care va fi "un băiet cu părul de aur", o văduvă care şi-a pierdut bărbatul în timpul celui de-al doilea război mondial şi pe care călugărul o trimite în Franţa pe urmele lui, pierdute în urmă cu 40 de ani, consolidează acest film de o poezie şi un lirism profund creştin. Interacţiunea plină de umor dintre călugăr şi cei din jur, nu diminuează cu nimic propria lui disperare şi credinţă. Momentele de rugăciune, stăpânite de o adâncă evlavie, se petrec în propria lui chilie, într-un altar simplu, cu o icoană, iar cele de puternică remuşcare pe o insulă pustie, aflată în apropiere, stâncă binecuvântată, în care martori tăcuţi sunt valurile mărunte, stâncile goale, cerul şi frigul albastru atotcuprinzător.

Pavel Lunghin ne duce pe noi, spectatorii stresaţi şi fugăriţi de deadline-uri, într-un spaţiu din afara vremurilor noastre, în care timpul îşi recuperează dreptul de a curge în tăcere, între pământ şi cer, marcând şi schimbând viaţa oamenilor, îngăduindu-le răgazul de a-şi găsi rostul şi iertarea.