De ce scriu cronică de teatru? (răspuns Cristinei Bazavan)

De ce scriu cronică de teatru? Simplu. Pentru că îmi place. Pentru că aşa cum alţii se duc la schi, eu mă duc la teatru. E o necesitate. Şi cum nu cred că sunt anormală am tupeul de a crede că vor mai fi fiind şi alţii care au aceleaşi nevoi. Pentru ei scriu. Şi mai scriu pentru cei care nu se duc la teatru. Că poate aşa se duc. Dacă nu am convins pe mulţi să meargă din cauza limbajului prea complicat e posibil să nu fi convins pe alţii din cauza unui limbaj prea simplist. Teatrul nu este o artă simplă. E păcat de Dumnezeu dacă eu, spectator profesionist de teatru (asta e un cronicar, nu?) văd trei nivele într-un spectacol să nu le arăt şi spectatorului amator. Că pentru asta sunt plătită, să înţeleg şi să le spun şi altora ce am înţeles (de ceva vreme nici măcar nu mai sunt plătită...).

Cît priveşte cronicile pe prietenii, nu ştiu alţii cum fac, dar mie nu mi s-a întîmplat să nu scriu ce cred din cauză că am băut o cafea cu regizorul. Asta poate pentru că prieteniile implică şi o afinitate artistică (adică o prietenie se naşte de cele mai multe ori din admiraţia mea profesională pentru cel în cauză). Şi mai e ceva. Cînd vezi cu ochii tăi cît de greu se naşte un spectacol poate te gîndeşti de două ori înainte de a da cu piatra. Sper că m-am făcut înţeleasă.

A, la masa de după premieră eu nu mănînc. Prefer să folosesc prilejul ca să îi spun regizorului ce cred despre spectacol.


Notă: Scrie-ne părerea ta privitoare la modul în care sînt scrise cronicile de teatru, la cît sînt ele de folositoare şi la cît de mult contribuie la alegerea unui spectacol pe care mergi să îl vezi. Trimite un e-mail la [email protected]. Poţi să ne spui şi cum alegi în general piesele, filmele, concertele la care mergi şi cît de des te regăseşti în părerile cronicarilor de specialitate.