Volver - întoarcerea

Volver înseamnă "a se întoarce". Volver pare, la o primă vedere, în filmul lui Almodóvar definit ca "a se întoarce din morţi".

Este povestea a patru femei din aceeaşi familie şi a încă două femei ale căror destine sunt legate şi ele în această poveste. Un film care vorbeşte despre sentimentele lui Almodóvar pentru Femeie şi care se deschide printr-o imagine despre care atât eu, cât şi alţii (am auzit-o şi pe Oana Pellea în această dimineaţă vorbind la superlativ despre scenă) credem că este cea mai frumoasă imagine a filmului şi reprezentativă pentru întreaga desfăşurare a evenimentelor: curăţarea mormintelor într-o zi cu soare, transformată în zi de sărbătoare. Mormântul trebuie să strălucească, e un respect ancestral faţă de cei care odihnesc acolo, iar munca, din aceasta perspectivă, devine creatoare de energie, nu istovitoare. Munca este plenară, dăruirea celui care o face arată că fără îndoială îi dă ce are mai bun, iar scena devine vie, solară, ca într-o poezie de Coşbuc.

Aflăm ulterior că era mormântul mamei a două femei, două surori, al caror caracter Almodóvar îl trasează complet diferit: sora mai mică - coafeză, instabilă psihic, al cărei apropiat divorţ a contribuit şi el la această labilitate, iar cea mare - bucătăreasă, având un set de valori şi de reguli proprii. Adoraţia pe care Almodóvar i-o poartă uneia dintre actriţele sale preferate reiese şi din machiajul şi vestimentaţia diferite de ale celorlalte femei din film. Culorile în care o îmbracă sunt menite să ascundă durerile şi frământările refulate pe care le intuim încă din primele secvenţe. Raimunda (aşa se numeşte personajul interpretat de Penelope Cruz) este mamă a unei adolescente şi, intr-un moment menit să îi schimbe destinul fiicei sale, acţionează prin prisma unui instinct matern mai puternic decât propriul instinct de conservare. Momentul este una dintre intrigile acţiunii filmului. Mai exista o intrigă, în planul non-acţiunii, al reflecţiilor, marcat de întoarcerea mamei moarte a celor două surori. Acest al doilea plan dezvăluie, din nou în contrast, atitudinea femeilor faţă de apariţia unui personaj iubit, dar mort.

Temerilor celei mai tinere dintre cele două surori i se opune neîncrederea celeilalte. Amândurora Almodóvar le contrapunctează naturaleţea adolescentei bucuroase să îşi vadă bunica pe care nu o cunoscuse niciodată.

Filmul trebuie văzut pentru fiecare dintre atributele sale: pentru deznodământul la care te aşteptai, dar care sperai să întârzie pentru a lăsa locul cugetărilor pe care non-acţiunea le-a prilejuit; pentru lecţiile de viaţă oferite de personajul Penelopei Cruz, redate în culori vii, cu forţă şi optimism; pentru redarea unor atitudini fireşti în care ne regăsim adesea; pentru portretizarea unui ideal de frumuseţe, hotărâre şi mândrie, sau pentru redarea sentimentelor umane care ne fac adesea să ne regretăm acţiunile.

Almodóvar îşi adoră personajele, iar idealizarea greşelilor, absolvirea de orice vină a personajelor pentru că au avut deopotrivă fericirea şi nenorocul de a se naşte femei determină o rezervă din partea spectatorului din mine. Deşi regizorul trăieşte cu aceeaşi senzaţie pe care o are un părinte care îşi iubeşte copiii mai mult decât i-ar putea iubi altcineva, filmul merită văzut şi personajele măcar îndrăgite, dacă nu admirate.

---