Amintiri animate - despre ANIM'EST 2006

Despre filmul de animaţie s-a spus că este a 8-a artă. O artă care a atras atenţia internaţională asupra cinematografiei româneşti într-un moment când filmul de ficţiune abia făcea ochi. Astăzi rolurile s-au inversat: scurt şi lungmetrajul de ficţiune românesc se regăsesc în palmaresul marilor festivaluri ale lumii, animaţia a rămas în amorţire. Festivalul ANIM'EST şi-a propus să o trezească.

La sfârşitul lunii septembrie a avut loc la Bucureşti ANIM'EST, lansat eronat drept "primul festival internaţional de animaţie din România". După cum la fel de neadevărată (şi cu atât mai impardonabilă cu cât venea din partea unui critic pasionat de filmul de animaţie) a fost declaraţia apărută în presă cum că în România n-ar fi existat niciodată o industrie specializată în acest gen de cinema. Poate că e cazul să facem unele precizări.

Animaţia românească are o veche tradiţie. Nu mă refer neapărat la începuturile ei plasate cândva în anii '20 şi legate de numele unor pionieri ca Aurel Petrescu şi Marin Iorda. Să nu uităm însă că în anii '50 Ion Popescu Gopo a inventat Omuleţul cu floarea care i-a deschis porţile festivalului de la Cannes unde, în 1957, a obţinut premiul suprem, Palme d'Or, pentru scurtmetrajul Scurtă istorie. Gopo a fost unul dintre "greii" animaţiei mondiale într-un moment când aceasta lupta din răsputeri să se rupă de concepţia antropomorfă disneyană şi să materializeze abstractul. El a făcut-o cu imaginaţie, umor şi poezie, transmiţând totodată generozitatea şi optimismul caracteristice firii sale. Au urmat alte zeci de premii, precum şi onoarea de a fi vicepreşedintele Asociaţiei Internaţionale a Filmului de Animaţie (ASIFA) la care Asociaţia animatorilor din România era, şi este în continuare, afiliată. Dar Gopo nu a fost un creator izolat venit dintr-o ţară fără industrie cinematografică de animaţie. Studioul Animafilm a numărat câteva zeci de regizori printre care multe nume de prestigiu internaţional: Bob Călinescu, Olimp Vărăşteanu, Nell Cobar, Victor Antonescu, Tatiana Apahideanu, Liana Petruţiu, Luminiţa Cazacu, Zoltan Szilagyi si mulţi, mulţi alţii. Din fericire, proiectata antologie de animaţie românească la care lucrează criticul Dana Duma împreună cu un alt mare animator - Radu Igaszag -, şi care va ieşi pe piaţă de Crăciun, urmează să ne (re)familiarizeze cu operele acestora. De menţionat că filmele animatorilor au fost în anii '70-'80 marfa cea mai căutată la târgurile internaţionale. Ele au făcut planul la export al României Film şi nu lungmetrajele de ficţiune.

Să ne întoarcem la festivaluri. La sfârşitul anilor '60, Mamaia a devenit una dintre capitalele europene ale animaţiei datorită organizării unui festival internaţional la care au participat cei mai importanţi regizori ai momentului. Marele premiu se numea "Pelicanul de aur". Periodicitatea festivalului era bienală pentru că avea loc în alternanţă cu cel de la Annecy. Din păcate manifestarea a cunoscut doar trei ediţii (1967, 1969, 1971), iar locul gol lăsat de ea a fost preluat de Zagreb. Festivalurile de animaţie de la Annecy şi Zagreb continuă şi astăzi.

De aceea spuneam la început că ANIM'EST-ul nu poate fi considerat primul festival internaţional de animaţie din România. Dar asta nu-i diminuează cu nimic meritele. Amploarea şi diversitatea selecţiei demonstrează că organizatorii ANIM'EST-ului şi-au luat în serios menirea autoasumată, aceea de a redeschide gustul spectatorilor pentru cea de a 8-a artă. În ceea ce priveşte revigorarea animaţiei româneşti, astăzi aproape inexistente, lucrurile sunt cu mult mai complicate.