iunie 2003
Phone booth
Orice om ar face la fel. Orice om ar ridica receptorul telefonului public lângă care se află dacă acesta ar suna. Dar probabil că numai în ultimul film regizat de Joel Schumacher omul care răspunde se va vedea nevoit să îşi apere viaţa la telefon, ameninţat cu moartea de o voce şi de sunetul metalic al unei arme.

Phone Booth este un film despre moralitate şi despre justiţiari nechemaţi de nimeni. Este un film de acţiune care sfidează coordonatele spaţio-temporale ale genului. Durează 81 de minute lungi din care mai mult de trei sferturi se petrec într-o cabină telefonică.

Reţeta este simplă. Se ia un om plin de păcate şi se pedepseşte. Dat fiind că ne aflăm în New York, nu este greu de găsit un păcătos. Stu Spencer de exemplu, este un publicist care minte şi păcăleşte pentru a-şi face meseria. Se crede mai tare decât restul oamenilor, se îmbracă în costume italieneşti, insultă gratuit oamenii şi crede că orice se poate rezolva cu bani. Stu este totodată un om căsătorit care foloseşte în fiecare după amiază un telefon public pentru a o suna pe actriţa aspirantă cu care aspiră la momente agreabile.

Aceea fiind însă singura cabină telefonică din Manhattan rămasă în picioare, este lesne de înţeles că ea a atras un ciudat sau altul. Cabina este aşadar atent supravegheată de un om curios. Care doreşte să afle mai multe despre Stu. Putea fi orice alt păcătos oprit să îşi sune amanta.

Timp de 81 de minute, sub ameninţarea armei cu lunetă, Stu îşi analizează, scuză şi justifică viaţa. O cheie de înţelegere a filmului este "cât de departe ai merge". Justiţiarul din Phone Booth merge destul de mult. Omoară un peşte pus pe scandal, atrăgând astfel poliţia care îl consideră pe Stu vinovat. Înconjurat din toate părţile de poliţie, acesta este forţat să îl insulte pe detectiv, să îi spună adevărul soţiei, să îşi mărturisească toate păcatele în faţa unui public numeros şi să asculte râsul călăului său la capătul firului.

Vocea îl provoacă până la limita insuportabilului. Scenaristul Larry Cohen reuşeşte în 81 de minute să critice acid o întreagă societate. Stu este pus de vocea de la capătul firului să folosească arma aflată în cabină. Stu spune că poliţiştii l-ar omorî într-o secundă. Iar replica pe care Cohen o dă vocii este: "Nu o vor face. Îi vezi pe toţi turiştii cu camere de filmat care abia aşteaptă să te vadă împuşcat pentru a vinde apoi caseta posturilor de televiziune? De aceea nu o vor face".

Pe de altă parte, chinuirea lui Stu trebuie să fi fost o reală plăcere atît pentru regizor, cât şi pentru scenarist, care astfel, s-au răzbunat pe toţi publiciştii care mint si păcălesc pentru că aceasta le este profesia. Subtil, în spatele cabinei telefonice în care este prins Stu se află un poster vizibil, inscripţionat "Who do you think you are?".

Inutil de spus că după 81 de minute, Stu se căieşte. Cine nu ar face-o sub ameninţarea armei?! Imposibil de spus deznodământul, care se încadrează totuşi în limitele genului. Inevitabil de spus că Phone Booth merită văzut. Colin Farrel joacă perfect rolul omului a cărui intimitate este analizată într-o cabină telefonică. Kiefer Sutherland este vocea fără de care cabina telefonică nu ar avea farmec, iar Phone Booth este filmul care ridică două probleme serioase. Prima se leagă de intimitate. A doua este dilema: aş mai ridica oare receptorul unui telefon public, ştiindu-mă plin de păcate?!...
Regia: Joel Schumacher Cu: Colin Farrell, Kiefer Sutherland, Forest Whitaker

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus