În Phone booth, de vorbă cu Dumnezeu

Probabil că se apropie într-adevăr sfîrşitul lumii, de vreme ce şi filmele ne trag tot mai mult de mînecă. Adică e vremea să ne revedem vieţile, pentru că am ajuns (fiecare şi luaţi împreună) într-un punct aflat undeva pe marginea prăpastiei. Phone booth începe ca Teoria conspiraţiei. Nu într-o notă neasemuit de originală. Normal, trăim în era comunicării (poate de aceea nu ne mai înţelegem între noi). Stuart este un newyorkez tipic. Îmbrăcat elegant, mergînd nonşalant prin Manhattan şi vorbind la două telefoane celulare cu siguranţa celui care vinde acţiuni la bursa iluziei. Intrat în singura cabină telefonică închisă din New York, cineva îl sună. Tot ce urmează, adică aproape 80 de minute, este o lungă conversaţie cu cineva care îi cere lui Stuart socoteală pentru greşelile lui, cineva care îi ştie toate secretele şi care îi vede toate mişcările, cineva care îi ameninţă soţia, odată ajunsă la locul respectiv, după ce în prealabil îl împuşcase mortal pe protectorul unor prostituate care încercase să elibereze cabina. Normal, te gîndeşti din prima clipă că vocea e a lui Dumnezeu, oricît de neverosimil ar părea (de aceea suntem într-un film), dar la sfîrşit nu ai certitudinea că aşa s-au întîmplat lucrurile. "Vocea" capătă o faţă umană şi faţa umană scapă nevătămată din cercul strîns de lunetişti, dar oare nu e Dumnezeu capabil de orice?

Filmul te ţine însă în tensiune, fără să scape nici o secundă andrelele din mînă. Aproape că uiţi că 83 de minute le petreci în acelaşi loc, privind un acelaşi foarte bun actor (Colin Farrell) trecînd prin toate iadurile posibile pentru a evita o tragedie, livrîndu-se pînă la urmă "vocii", cerîndu-i să-l omoare pe el. Joel Schumacher face un tur de forţă şi îşi poartă spectatorul printr-un purgatoriu simulat, sugerîndu-i pe după cortină că ar fi timpul să vadă şi singur ce a greşit, pentru că telefonul poate suna pentru oricine. De altfel, în Cădere liberă / Falling Down, film prin care s-a cam trecut ca prin brînză, el punea oglinda pe societatea contemporană mîncată de nevroză ca de molii şi arăta cît de uşoară a devenit azi graniţa care ne desparte de nebunie. Sunt suficiente un ambuteiaj şi o zi toridă. Izolîndu-şi eroul ca pe o insectă ce se zbate sub un ac de gămălie, Joel Schumacher face cu Phone booth şi un bun film de acţiune, cu poliţişti eficienţi şi comandanţi care fac planuri de bătaie, neirosind nici un minut cu palma-n falcă, dar izbuteşte să aplice şi un scurt duş rece spectatorilor care nu-şi irosesc timpul numai cu filme facile, dar care-şi irosesc timpul în general.