Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Festivalul de film Berlin 2003

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Ada-Maria Ichim - Jurnal berlinez - Zilele 7 (seara) şi 8


februarie 2003
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Scufundată în peliculele din Competiţia festivalieră, nu am ajuns la cele , multe aflate în secţiunile paralele, necompetiţionale: Panorama şi Forum. Aşa că am profitat de un respiro în valul de proiecţii, oferit de după-amiaza de ieri, nu ca să mă plimb, nu ca să văd oraşul, ci ca să mă scufund din nou în întunericul sălii de cinema pentru încă alte filme.

Am ales, la recomandarea colegei mele, care citise mai temeinic programul, un film făcut în Hong-Kong, Hui Jia (Întoarcerea acasă) o parte a unei intenţionate trilogii, după cum ne spune în deschidere însuşi autorul, Peter Ho-Sun Chan. Hong-Kong-ul este o imensă aglomeraţie urbană, mai ales pe înălţime, dar autorul îşi alege o poveste în trei personaje, din jurul cărora întreaga omenire a dispărut. Paliere lungi de bloc, cu uşile deschise, către pustiul camerelor golite, în care mai zăbovesc rătăcite fotografii vechi şi mobile inutile, într-o lumină spectrală, albastră, de parcă ziua nu e zi, ci o continuă lumină de neon, sau verde, în interiorul apartamentul, de parcă teritoriul subpământean al vegetalului a luat în primire spaţiul locuit odinioară de oameni. Cei care mai populează încă această lume de beton sunt un poliţist cu fiul său şi un doctor a cărui soţie este plimbată, inertă într-un cărucior. O figură minusculă, citat, omagiu sau pur şi simplu coincidenţă la filmul lui Steven Spielberg Lista lui Schindler, o fetiţă de trei ani, într-o rochiţă roşie se plimbă pe coridoarele pustii, făcând ca locul încă şi mai straniu, şi mai apăsător. Treptat înţelegem că de fapt soţia doctorului este moartă de trei ani, îngrijită zilnic cu devotament de soţul ei convins că poate învinge moartea şi cancerul cu ajutorul medicinei tradiţionale chineze. Căutându-şi fiul, poliţistul descoperă trupul marmorean scufundat într-o cadă de zinc, în apartamentul doctorului, loc auster şi sumbru, cu mobilă puţină şi obiecte servind îngrijirii (cazane de fiert şi ghilotină de tăiat rădăcini) sau amintirii (ecranul video pe care se derulează continuu, mută imaginea ei) celei ‘adormiteNULL, în care lumina pătrunde printr-o perdea de plastic gros, pătat de fierturile de rădăcini cu care acesta a reuşit să împiedice descompunerea trupului. Ca un fruct straniu se naşte din atmosfera apăsătoare şi sinistră a peliculei o puternică iubire de oameni şi credinţa în forţa dragostei de a învinge moartea, amintind pe plan metaforic de romanul lui Boris Vian L'Ecume des jours (Spuma zilelor).

Am revenit brutal al realitatea şi ura terestră cu un film rusesc, Kavkazkaja rouletka (Ruleta caucaziană), în regia lui Fiodor Popov, una dintre rarele ocazii în care se atinge subiectul războiului din Cecenia. Două mame, rusoaice, frumoasa Tatiana Mescerkina şi veterana ecranului Nina Usatova, călătoresc prin Cecenia bântuită de război către Moscova. Fiul Usativei este ostatec la grupul cecen condus de soţul Mescerkinei, care, la rândul ei, pentru a-şi proteja bebeluşul trimis cu o ziaristă pe căi ocolite înainte, fuge din zona de război. Târgul impus de ceceni e simplu: fiu pentru fiu. Cu aşa premisă dramatică e greu să păstrezi o măsură, să îţi opreşti eroii să alunece în patetic. Dar regizorul Popov reuşeşte chiar mai mult şi contrapunctează tensiunea constantă, presiunea evenimentelor cu un al treilea personaj, conductor pe vagonul de marfă, un chiţibuşar care joacă pe mai multe fronturi, interpretat de Anatoli Goriacev şi care revine agasant cu glume răsuflate şi povestiri despre sexul opus. Decorul este simplu, claustrant, un vagon al unui tren în noapte, care poate duce către salvare, către o ieşire. Dar aşa ceva nu mai există. Ziua piere şi în noapte cele două mame fug peste şine, fără să aibă soluţie pentru salvarea pruncilor lor, purtându-şi doar disperarea împreună.

Ultima zi de proiecţii competiţionale începe devreme, căci încercăm să obţinem nişte bilete pentru gazda noastră şi iubitul lui. Coada de jurnalişti se întinde pe întreg palierul centrului de presă de la luxosul hotel Hyatt.

După atâtea drame reale, iată că e rândul cinematografiei germane să ne confrunte cu Der Alte Affe Angst (Angoasa), o peliculă în care criza este interioară, născută în intr-un unui cuplu, ea medic, el artist, pentru care sexul nu mai funcţionează. Filmul lui Oskar Roehler ar fi putut fi interesant pus alături de producţii ale lui Eric Rohmer sau Pascal Bonitzer, dar aşa, după ce pe imensul ecran al Berlinalei ai văzut cum oamenii mor de foame, de cancer, de mâna prietenilor, rămâne pierdut în zone intelectuale înalte, pe care nu mai doreşti să le accesezi.

Am decis să mă reped până la un cinematograf paralel unde, într-o proiecţie specială pentru presă, se dădea Il Commandante, un documentar al lui Oliver Stone despre Fidel Castro. Numai un american îl putea întreba pe un alt om, în acest caz preşedinte dictator comunist, cum îşi împarte ziua, cât la sută dedică administrativului, cât la sută creativului şi cât la sută exerciţiului fizic. Mi-am dat seama curând că Stone îl manipulează frumos pe preşedintele cubanez, ajungând, pe acelaşi ton direct şi de conversaţie amicală, să discute despre necesitatea consultării unui psihiatru, cultul personalităţii, posibilitatea sinuciderii în cazul unei înfrângeri, asasinarea lui Kennedy, avort, torturarea soldaţilor americani în Vietnam de către ‘consultanţi' cubanezi, dictatură şi filme favorite. Curând montajul alternativ de jurnale de ştiri, filmări în oraş, gros-planuri ale lui Castro, detalii ale mâinilor lui, devine obositor şi redundant. Poţi ignora imaginile, căci ceea ce se spune este mult mai interesant, concentrând aproape o jumătate de secol de istorie conflictuală, în conversaţia a doi oameni inteligenţi, conştienţi de manipularea reciprocă.



 Toate articolele despre Festivalul de film Berlin 2003


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Ada-Maria Ichim


Alte articole

 Ada-Maria Ichim - Jurnal berlinez – Ziua 8 (seara), Ada-Maria Ichim
 Ada-Maria Ichim - Jurnal berlinez - Ultima zi (9) de Berlinală, Ada-Maria Ichim
 Ada-Maria Ichim - Jurnal berlinez - Zilele 6 şi 7, Ada-Maria Ichim
 Ada-Maria Ichim - Jurnal berlinez - Ziua 5, Ada-Maria Ichim
 Ada-Maria Ichim - Jurnal berlinez - Ziua 4, Ada-Maria Ichim
 Toate articolele despre Festivalul de film Berlin 2003


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer