Ada-Maria Ichim - Jurnal berlinez – Ziua 8 (seara)

Mi-am început vesel după-amiaza cu un film psihotic, Alexandra’s Project, în care o nevastă (Helen Buday), împinsă la limită de atitudinea soţului (Gary Sweet) care o priveşte ca pe un obiect sexual, şi nu ca pe o persoană, decide să îl pedepsească încuindu-l în propria lor casă, silindu-l să privească o explicativă casetă video, în care, între altele, face amor cu vecinul, şi, în final îl părăseşte distrus, dispărând cu cei doi copii şi cu orice fotografie sau imagine care ar putea să-i amintească lui de chipul lor. Construit ca un thriller psihologic, amintind prin explorarea sentimentelor şi a relaţiilor dintr-un cuplu de Sex, lies and videotapes, filmul de debut al lui Steven Soderbergh, regizorul Rolf De Heer menţine un suspans inteligent, claustrându-şi personajele în două cutii diferite: una sufrageria golită de mobilă, în care se află televizorul şi aparatul video, cealaltă, însuşi ecranul de televizor pe care se derulează înregistrarea mesajului nevestei. Cu toate acestea filmul nu m-a convins că merită să distrugi viaţa unui om, să îi furi iubirea propriilor copii, şi, mai mult, amintirea imaginii copiilor, doar pentru că este un amant insensibil.... Oare mă aflu sub influenţa retoricii festivaliere care are ca slogan pentru toleranţă?

Uşor derutată de moralitatea / imoralitatea poveştii australiene, am intrat la pelicula chineză Zhou Yu de huoche (Trenul lui Zhou Yu) a regizorului chinez Sun Zhou, cu Gong Li, Tony Leung Ka-Fai, Sun Hong Lei. O împletire de flash-backuri, unite de zgomotul trenului, absorbite de un peisaj muntos străbătut de viaducte, navigând pe fluxul poetic al memoriei şi al inspiraţiei.

Cum proiecţia de presă, anunţată în ultimul moment, la Gangs of New York era abia la ore târzii din noapte, am luat autobuzul luxos, pe două nivele, care făcea naveta între Talent Campus şi Potzdammer Platz, sediul festivalului.

Nu mă aşteptam la mare lucru, poate doar la un pahar de vin şi o discuţie despre viitorul cinematografiei româneşti, britanice, europene sau mondiale, despre artă şi comercial, cu alţi tineri cineaşti. Dar Talent Campus-ul, şi mai ales Dieter Koslick, directorul festivalului şi iniţiatorul Campusului, aveau alte planuri. Amfiteatrul de la Hause der Kulturen der Welt era plină de studenţi, organizatorii, British Council, Filmboard Berlin-Brandenburg, U.K. Film Council, mulţumindu-şi unii altora. Apariţia lui Dieter Kosslick, directorul Berlinalei şi iniţiatorul programului ideii de campus, a schimbat brusc aerul sălii. Exuberant, glumeţ, Kosslick a folosit şi această ocazie pentru a re-afirma mesajul către toleranţă, cu varianta concretă împotriva războiului din Irak îndemnând guvernele să urmeze exemplul celor din Campus, 500 de participanţi din 82 de ţări, care timp de o săptămână au trăit şi au creat în pace unul cu celălalt..

Spectacolul a continuat cu proiecţia celor patru filme făcute sub auspiciului Campus-ului, patru scurt metraje ce ar merita propriul lor articol, Dangle(Atârnat), în care personajul găseşte atârnând din cer, un fir roşu cu care poate stinge sau aprinde lumina zilei (ca un banal întrerupător), 53, care explorează ocurenţele cifrei 53 în cadrul celei de-a 53-a ediţii a festivalului, descoperind coincidenţe amuzante, cum ar fi că regizorul chinez Zhang Yimou şi cel italian Gabriele Salvatores, sunt de aceeaşi vârstă - 53 de ani, şi două scurte naraţiuni: The Tamming of the Night (Îmblânzirea nopţii) şi Black Mark (Însemnat).

Părăsesc exuberanţa petrecerii de la Haus der Kulturen Der Welt, pentru a intra la mult-lăudatul, mult-aşteptatul Gangs of New York. Ies, după aproape trei ore cu noi şi impresionante cunoştinţe în domeniul armelor de ucidere individuală, şişuri, ghiulele, măciuci, a cantităţii de sânge care poate ţâşni dintr-un corp uman în funcţie de lovitura aplicată şi a conştiinţei vagi că acest film pleacă de la o situaţie istorică puţin cunoscută. Martin Scorsese este un bun regizor, dar oare are el ceva de spus lumii cu acest film? Mă îndoiesc. Poate să îşi dovedească măiestria de coordonator al scenelor de lupte de mase, al unui montaj dinamic, pe o muzică surprinzătoare, dar mesaj???. Cred că din atâta diplomaţie şi dorinţă de a apărea tot timpul fericiţi americanii au şi uitat ce înseamnă acest cuvânt. Totuşi Daniel Day Lewis realizează un rol deosebit, secondat de veşnicul imberb Leonardo... Di Caprio, bineînţeles.