Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Marie Antoinette

Marie Antoinette: Lost in Versailles


Şapte Seri, decembrie 2006
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Prezentat cu surle şi trompete la Cannes, cu un foc de artificii cu adevărat de Versailles, filmul a fost buuu hu hu. Fanii au zis, lasă că vedeţi voi la Oscaruri. Deocamdată Globurile au zis pas, iar Oscarurile sunt parol. De box office să nu mai vorbim. Per total filmul s-a dovedit la fel de revoluţionar, pe cât sunt post-it-urile pentru analfabeţi. Ok, nu vreau să fiu rău cu fata lui Coppola, nu pentru că mi-ar da tatăl ei vreun vin produs de el, ci pentru că aşa am fost şi cu Lost in Translation / Rătăciţi printre cuvinte (2003, în care e vorba şi despre relaţia cu fostul ei soţ, regizorul Spike Jonze). Ciudat, mi-a plăcut primul ei film, care e cel mai feminin, The Virgin Suicides / Sinuciderea fecioarelor (1999). Prin biografia revizionistă a Mariei Antoaneta, împărăteasa-copil, decapitată de eşafodul Revoluţiei franceze, Sofia Coppola îşi revede copilăria ei, copilăria unui copil-star sau star-copil, Hollywood-ul fiind un fel de Versailles al secolului XX. Trilogia feminină, de la adolescenţă la maturitate, s-a încheiat şi mă aştept ca viitorul film să fie despre maternitate (pentru că de acum Sofia este şi mamă).

Marie Antoinette este un film fastuos, o combinaţie de Amadeus şi Lisztomania, bazat pe biografia scrisă de Antonia Fraser, care se pare că e lipsită de adevăruri istorice. Dar nu asta e problema, nu e documentar pe History Channel. E mai mult un film personal ascuns sub capa unei super-producţii în costume, filmate chiar la Versailles, cu acordul francezilor entuziasmaţi de prezenţa genei geniale Coppola dornice să facă un film despre un personaj controversat, care de-a lungul timpului s-a transformat într-o victimă inocentă, un simbol istoric de malentendu. Temele filmului sunt singurătatea şi consumul de dulciuri ca sublimare de sex, glamour-ul ca imagine a sterilităţii. Orice top-model sau star adolescent (întrebaţi-o pe Drew Barrymore), poate înţelege. La Versailles era party all the time, la fel cum au băgat Warhol şi the factory sau Kate Moss pe nas, nenumărate variante de staruri-starlete-beautiful people. Istoric vorbind, o orgie romană le-o dă lejer peste ochi la toţi.

Coppola vede din afiş contextul punk, cu literele de scris de pe afiş, a la Sex Pistols, de parcă i-ar fi avut consultanţi pe Vivianne Westwood şi Malcolm McLaren. Un plus de post-modernism şi rebeliune adolescentină, regizoarea pune un soundtrack în contrapunct, pop, new wave, post-punk. Anume Bow Wow Wow, Gang of Four, Siouxie & the Banshees, The Cure, New Order, Adam Ant, grupurile franţuzeşti, Phoenix (unde cântă iubitul Sofiei, Thomas Mars), Air (cu care lucrat la Virgin Suicides), Aphex Twin, The Strokes. Dar de ce şi muzica epocii de atunci (Jean-Philippe Rameau)? Dacă te hotărăşti să fii non-conformist, fii până la capăt. Să nu uităm că asta a făcut Ken Russell acum 30 de ani, în toate biografiile sale scandaloase şi mai ales Lisztomania (1975, unde solistul vocal de la The Who, Roger Daltrey, era Franz Liszt). Sofia a luat-o pe Marianne Faithfull să fie Maria Tereza, iar Rip Torn este Ludovic al cinsprezecelea (rolul i-a fost propus lui Alain Delon, Jack Cardiff ştie de ce).

Poate făcut la sfârşitul anilor '60, cu Mariane Faithfull şi Mick Jagger şi restul de la Rolling Stones, într-o orgie non-romană, atunci Marie Antoinette ar fi fost eventful, cu Sympathy for the Devil în scena eşafodului şi cu trip-uri pe ciuperci şi lumini stroboscopice...

Idei a avut Coppoliţa, dar de trivia cinematografică şi muzicală, a bricolat genul de film care se crede foarte hip, mă întreb ce s-a întâmplat cu sensibilitatea primului ei film (daddy's little helper?), degeaba o laudă pater Coppola şi zice că filmul e o operă de artă, artă-artă, dar e cam sterilă. Aş fi preferat să facă grafitti (pardon, stencils), pe pereţii de la Versailles. Dar ea a pus mai întâi plastic pe ei, să nu-i păteze. Sunt rebel, hai să-mi fac un tatuaj temporar. Prefer episodul revoluţiei franceze din Istoria Lumii de Mel Brooks...



 Toate articolele despre Marie Antoinette


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Alin Ludu Dumbravă


Alte articole

 Filme de (re)văzut: Cozonac - Marie Antoinette, Alex. Leo Şerban
 Coridor spre eşafod - Marie Antoinette, Andreea Chiriac Hentea
 Încapsulată fără voie în istorie - Marie Antoinette, Iulia David
 Reverie regală - Marie Antoinette, Andrei Gorzo
 Cine nu are pâine, să mănânce... - Marie Antoinette, Giulia Ghica Dobre
 Toate articolele despre Marie Antoinette


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer