Cine nu are pâine, să mănânce... - Marie Antoinette

Kirsten Dunst pe ecran, şi mai ales în Marie Antoinette, ar putea fi întreruptă de o publicitate la parfumuri fără ca cineva să îşi dea seama... Blondă şi fluidă, ea pare mai degrabă o adolescentă dintr-un colegiu elveţian (care noaptea fuge prin discoteci), cu părinţi care muncesc mereu şi care fac să nu-i lipsească nimic...

Austera Maria Teresa / Marianne Faithfull îi este mamă. Creează alianţe la stânga şi la dreapta, printre care şi mariajul aranjat al fiicei ei de 14 ani cu comicul delfin francez / Jason Schawartzman.

Blondina debarcă la Paris precum la săptămâna modei pariziene. Haine de Milena Canonero, încălţări Manolo Blahnik (ça va sans dire). În privinţa "procreării obligatorii" va face cum va putea; în privinţa "recreării" se spune că l-a avut pe contele suedez Fersen / Jamie Dornan.

Nu vor fi de-ajuns cei doi fii, puţin alcool, o mixtură de droguri exotice şi sex clandestin pentru ca Kirsten Dunst, în cei 19 ani ai domniei, să îşi schimbe modul de a se mişca şi de a surâde...

Regina are o karmă modulată pe butonul "relax!"; în întregul film nu avem nici măcar o explozie de violenţă sau de litigiu, nici măcar un rid. Poporul feroce care asediază Versailles-ul este doar o voce haotică incertă pe fundalul palatului aurit. Ceilalţi par a fi cei care au zis că era "o rea", când de fapt ea era o fetiţă ingenuă care, precum Cindy Lauper, "just want(s) to have fun"...

Sofia Coppola are capacitatea demnă de invidie, totuşi, de a insera bucăţi de naraţiune direct în coloana sonoră. Primele ei două filme au fost cu siguranţă născute primul cu sonorităţile trupei Air, şi celălalt cu ecourile metalice post-punk ale lui Jesus Jones şi Marie Chain. O atitudine posibilă dacă eşti parte a generaţiei crescute cu MTV. De exemplu, conform codului muzical al Sofiei Coppola, încoronarea Mariei Antoinette se citeşte prin intermediul cântecului "Plainsong" al lui Cure, în timp ce funeraliile regelui cu "Ceremony" al lui New Order.

Fericire sau plictis, disperare sau revoltă se exprimă aici prin intermediul unui lux exasperant: haine şi bijuterii la infinit, mâncăruri de toate formele şi culorile. Revoluţia schimbă lumea, însă regina nu va deveni mai adultă decât atât.

Regia este fastuoasă, inundată de încadraturi în culori pastel, de lecţii de anti-istorie, cu toate libertăţile posibile în unica idee de a dărui cât mai multă bucurie reginei! Kirsten Dunst este melancolică şi veselă, Asia Argento este vulgărică în rolul Madame Du Barry - amanta regelui, Marianne Faithfull este doar o matroană de Maria Teresa, Vivaldi este un Rameau la braţ cu technoul şi cu rockul anilor optzeci.

Etichete şi tinereţe, rivalităţi de curte, intrigi şi dorinţe secrete, bucurie şi trădare, energie neînfrânată, nerăbdare şi dorinţa de a se elibera de lanţurile societăţii, toate acestea îi sunt puse în cârcă unei fete căreia se pare că nu-i păsa a fi sau nu regină.

Sofia Coppola şi Marie Antoinette s-au regăsit după câţiva ani şi, neştiind ce să facă, şi-au surâs şi s-au prins într-o învârteală nebună, cât puteau de tare, bucurându-se de jucăria lor.

Voi ce aţi fi făcut?