Dulce-amar - Little Miss Sunshine

Little Miss Sunshine este poate emblema comediei americane independente, triumfătoare la Sundance. Puţin minimalist, începând cu distribuţia, filmul oferă un divertisment dulce-amar. El creează însă un microunivers personal şi vivace faţă de care ne trezim realmente ataşaţi sentimental...

Poveste corală şi "on the road", filmul realizează cu mare lejeritate o satiră aprigă la adresa Americii, absurdă în cotidianul său obsedat de normalitate. Într-atât încât cu uşurinţă poţi deveni un alien, un neadaptat sau un suferind... Preţul pentru a rămâne tu-însuţi pare a fi unul enorm...

Pelicula urmăreşte fiecare personaj în acea America în care este constrâns să trăiască, agăţat de propriul vis. Un vis care în fapt este un pretext, o raţiune de a fi, un semn implicit de distincţie faţă de o societate care nu place şi care produce teamă...

Little Miss Sunshine ne arată cât de greu este să fii adolescent, cât de greu este să ţii o familie unită, cât de dificil este să te afirmi în faţa unui angajator susţinându-ţi propriile idei, cât este de greu să trăieşti cu amarul bătrâneţii, cât este de greu să fii diferit, în toate sensurile posibile.

Călătoria lor va declina toate temele Visului American: succesul, identitatea, propriul rol în societate, raportul privat / public, dar şi tema toleranţei faţă de ceilalţi.

Personajele noastre vor întâlni multe obstacole, printre care şi moartea. Însă traiectul lor compensează pierderea a ceva (sau cineva) prin câştigarea a altceva...

Imaginile sunt atent lucrate, cadru cu cadru, poate şi datorită faptului că cei doi regizori sunt veterani ai regiei de video-clipuri, de la Smashing Pumpkins, la Oasis, Weezer sau Ramones.

Jucând mult cartea grotescului, filmul ne oferă autentice momente de râs extrem, de emoţie extremă, dar şi pasaje de reflecţie... Şi în faţa cerinţei implacabile de succes a societăţii contemporane, filmul sugerează o altă variantă: succesul înseamnă să reuşeşti a rămâne tu-însuţi, să supravieţuieşti cu tenacitate şi să poţi conta pe cineva, aşa cum o demonstrează micuţa Olive. În minoritate şi bizară printre monştrii de fetiţe machiate strident, contaminată de nevoia de a-şi urmări visul (chiar dacă unul departe de adevărata ei natură), ea este uneori bătuta de vântul dubiilor şi al nesiguranţei. Însă la final va ieşi eliberată şi revitalizată prin expresia personalităţii ei spontane, care va îmbarca şi reuni întreaga familie.

În cuvintele bunicului stă concentrat micul mesaj al filmului:"Un adevărat loser nu este unul care nu învinge. Un adevărat loser este unul căruia îi este atât de teamă că nu va câştiga încât nici nu încearcă..." Cei doi regizori dovedesc că ştiu să pună în scenă o familie de loseri, şi o fac cu atât de mult gust şi delicateţe încât ies învingători, dăruindu-ne o perlă strălucitoare în această întunecată mare de producţii triste şi inutile...