februarie 2007
Pe 8 februarie 2007 s-a deschis la Berlin cea de-a 57-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film, alintat de locuitorii oraşului şi de lumea filmului drept Berlinala 57.

Festivalul, care se desfăşoară pe durata a zece zile, aduce în faţa publicului şi a sutelor de jurnalişti, fotografi, critici de film o multitudine de secţiuni: Panorama, Forum, Filmul pentru copii, Retrospectiva, acoperind întreaga cinematografie mondială, dar este cel mai bine cunoscut prin secţiunea sa competitivă. Douăzeci şi şase de filme sunt selecţionate, iar un juriu compus din personalităţi pregnante ale lumii contemporane a filmului acordă Urşii de Aur şi de Argint ce răsplătesc cel mai bun film, cel mai bun regizor, sau cel mai bun, cea mai bună actriţă.

După cum remarcă Dieter Köslick, directorul efervescent al festivalului, "Multe dintre producţiile alese în acest an în Competiţie leagă istoria modernă de povestiri personale, intime şi extrem de emoţionale." Într-adevăr, fie că aparţin unor regizori consacraţi, fie unor cineaşti aflaţi la începutul carierei, dramele umane pe care aceştia şi le apropie au ca motor sau fundal evenimente istorice:

În The Good German, George Clooney se întoarce, sub regia lui Steven Soderbergh, la epoca Războiului Rece, şi adoptă estetica cinematografului alb-negru pentru a unifica vizual materiale de arhivă cu materiale nou filmate. Din distribuţie mai fac parte Tobey Maguire şi Cate Blanchett.

Câştigătorul a două Oscaruri, Bille August, participă cu ultima sa producţie: Goodbye Bafana despre paznicul de închisoare alb a cărui viaţă, în 1980, se va schimba profund după întâlnirea cu prizonierul său - Nelson Mandela. Plasat în acelaşi spaţiu temporal al anilor optzeci se află filmul lui André Téchiné Les Témoins care explorează prin intermediul unei relaţii dramatice, cu o distribuţie din care fac parte Emmanuelle Béart, Michel Blanc şi Julie Depardieu, izbucnirea epidemiei de SIDA şi reacţiile oamenilor la virusul ucigaş.

America de Sud e prezentă în Competiţie cu două filme, unul dintre ele cel al brazilianului Cao Hamburger O ano em que meus pais saíram de férias (The years My Parents Went On Vacation) - povestea băiatului de 12 ani, Mauro, care creşte în Brazilia după instaurarea dictaturii militare din anii '70.

Din Asia, filmul coreean Hyazgar (Desert Dream) al regizorului Zhang Lu se desfăşoară într-un sătuc la graniţa dintre China şi Mongolia, loc de refugiu pentru o femeie din Coreea de nord, un fermier şi un soldat, stă alături de cele două drame contemporane chineze, Tu ya de hun shi (Tuya's marriage) al regizorului Wang Quan'an, şi Ping Guo (Lost in Beijing) o colecţie de portrete ale locuitorilor metropolei aflată în rapidă schimbare.

Fundalul jurnalistic dat de o poveste adevărată, în care o serie de muncitoare mexicane sunt omorâte, îi dă ocazia lui Jennifer Lopez să joace rolul unei ziariste gata să îşi rişte viaţa în căutarea adevărului în filmul lui Gregory Nava - Bordertown. Sharon Stone atacă o dramă intimă, în regia lui Ryan Eislinger A Man Falls in the Forest, şi avându-l ca partener pe Timothy Hutton. Iar Jamie Bell (protagonistul lui Billy Elliot) este eroul unei explorări psihologice despre un tânăr căruia îi e dificil să accepte moartea mamei sale Hallam, în regia lui David Mackenzie.

Acestea sunt doar câteva din cele 26 de filme, incluzând 19 premiere mondiale, care vor fi centrul atenţiei juriului condus de regizorul Paul Schrader (American Gigolo, The Comfort of Strangers), şi compus din actorul Gael Garcia Bernal (Diarios de motocicleta, La mala educacion, Babel), actorul german Mario Adorf, actriţa palestiniană Hiam Abbass (Paradise Now, "Munchen), producătorul de film din Hong Kong Nansun Shi, actorul american William Dafoe (Spider-Man, Platoon) şi editoarea de film daneză Molly Marlene Stensgaard, colaboratoarea fidelă a lui Lars von Trier.

Ada-Maria Ichim
Berlin 7 februarie 2007

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus