La zi la Berlinala 2007

Pe aici, după ziua de ieri când ieşise soarele, a început să ningă. Aud că la Bucureşti e de tricou. Mă rog, nu le poţi avea pe toate. De când am venit, adică de vineri după-amiaza, am apucat să văd ceva, dar nu mi-a plăcut tot. The Good German al lui Steven Soderbergh e cu plus, eu am încredere în Soderbergh şi nimic din ce face, oricât de frivol în aparenţă, nu mi se pare fără sens. Aici totul te trimite la filmele anilor '40 - alb-negru, cadrajele, jocul actorilor etc. etc. Filmul e plasat în Berlinul din 1945. Imaginile de arhiva mie mi-au amintit şi de Germania, anul zero al lui Rossellini, iar filmul ca poveste m-a făcut să mă gândesc mult la Casablanca. Oricum, Soderbergh a venit la festival plin de speranţe. Filmul a avut cronici foarte proaste în America, şi să-l vândă bine în Europa e singura şansă.

Sinceră să fiu, vin deja de vreo patru ani la Berlinală şi începe să mi se pară că mulţi fac filme special pentru Berlin, filme cu temă, "adînc ancorate" în realitate, sau "încărcate de istorie". Sophie Scholl - Ultimele zile, de acum doi ani parcă, nu mi-a plăcut deloc. Dar se pare că nu e ediţie fără un film despre anii celui de-al doilea război mondial, fără un film despre Holocaust, fără un film în care germanii să pună din nou în chestiune problema vinovăţiei lor, sau mai nou să caute acele cazuri de rezistenţă, care să le mai şteargă probabil din sentimentul de vinovăţie. Din această acoladă face parte filmul pe care l-am văzut ieri, Die Faelscher / Falsificatorul de bani, semnat de Stefan Ruzowitzky. Mi s-a părut atât de plin de stereotipiile filmelor despre viaţa din lagăr încât orice urmă de emoţie dispărea. Chiar dacă e inspirat din evenimentele reale despre un grup de falsificatori evrei germani ce au produs bani pentru nazişti. Parcă acum 3 ani am văzut un film de Lajos Koltai, tot despre Holocaust, acela mi s-a părut mult mai închegat şi mai credibil...

În fine, la categoria minus mai adaug I am a Cyborg, but that's OK de Park Chan-wook, un love-story încropit într-un spital de nebuni incredibil de artificial şi de slab jucat. În prima jumătate de ora nu se întâmplă nimic. La categoria aşa şi aşa trec The Good Shepherd de Robert De Niro, film pe care trebuia să-l regizeze Coppola (care a rămas coproducător). Mi s-a părut absolut OK pentru un actor să se arunce într-un proiect de asemenea amplitudine, cu mai multe planuri temporale, cu mai multe sub-intrigi. Dar filmul e prea lung şi nu are ritm, nerv, zvâc. Nu l-aş lua cu mine acasă, dar nici n-aş adormi.

Cel mai mult mi-a plăcut până acum filmul chinezesc Tuya's Wedding de Wang Quan'an, filmat înspre Mongolia, o poveste foarte mişto, credibilă, umană, cu umor, cu simplitate, despre o femeie mongolă care trebuie să se despartă de soţul ei paralizat care nu o poate ajuta la treabă, dar care nu-i dă cu şutul în fund pentru că vrea să se mărite cu un soţ care să întreţină pe toată lumea, inclusiv pe fostul soţ. Vă spun, ăsta e un film la care ţi-e hazna, cum se zice la Sibiu, să te uiţi, e filmat în buza documentarului (şi de când există Astra Film Fest am tot văzut filme din zonă asta), dar are o prospeţime şi o discreţie a temelor mari care vin probabil din sinceritatea autorului.

În altă ordine de idei, ieri seara am reuşit de m-am văzut cu Sergiu Matei, operatorul Pro TV care anul trecut a filmat tibetanii împuşcaţi de grănicerii chinezi. El participă luni la gala Cinema for Peace, unde s-au mai anunţat tot felul de vedete din altă lume, ca George Clooney, Martin Scorsese, Milla Jovovich, iar filmul de 17 minute pe care l-a făcut Sergiu va fi prezentat de Richard Gere. În holul hotelului Vivaldi din centrul Berlinului, Sergiu Matei - care mi s-a părut un băiat absolut mişto, mi-a povestit cum era să fie el însuşi împuşcat, cum a reuşit să filmeze şi să aducă caseta până la Bucureşti, în fine, chestii pe care le imaginezi mai degrabă în filme. Dar totuşi, spune Sergiu Matei, 2-3.000 de tibetani sunt împuşcaţi anual de chinezi. Ce a filmat el nu s-a filmat în 50 de ani, de aici interesul tuturor pentru el, de aici - se speră -, o altă abordare internaţională, a tragicei existenţe a Tibetului şi a tibetanilor. Am făcut cu Sergiu Matei un interviu pentru România liberă, mai multe citiţi acolo.

Ah, să nu uit, chestie mişto. Stăteam la recepţie la Vivaldi şi îl sun pe Sergiu să coboare din cameră. "Vorbiţi româneşte!!!", spune un tip în spatele meu. Pe bune, am crezut că e venit o dată cu Sergiu. Da' de unde, există un târg de legume şi fructe care se ţine acum la Berlin. Ca să vezi, e şi un festival al legumelor şi fructelor! Mişto. Acum plec, sunt nişte probleme cu parola pentru pozele pe care le pot descărca de pe site-ul festivalului.