La vie en rose sau La Môme, de Olivier Dahan, care a deschis a 57-a ediţie a Berlinalei n-a adus mai multă căldură în aer. La Berlin e frig, ca în fiecare an. S-ar părea că bugetul festivalului s-a mai rărit. Jurnaliştii nu mai primesc apă pe gratis, dar şi materialele de specialitate s-au împuţinat. Măcar filmele să fie bune. Şi veştile. Astă-seară, Sergiu Matei îşi arată la gala "Cinema for Peace" raportul Dangerous Crossing, despre refugiaţii tibetani ucişi de chinezi. Introducerea va fi făcută de Richard Gere. Iar actorul german Moritz Bleibtreu va filma în România, Germania şi Israel pentru filmul lui Paul Schrader Adam Ressurected, alături de Jeff Goldblum şi Willem Dafoe. Schrader prezidează juriul Berlinalei, Dafoe e simplu membru. Lucrurile se leagă.
"The Good German is bad", m-a avertizat un jurnalist german înainte să intru la spectacolul de gală cu filmul lui Steven Soderbergh, prezentat în competiţia oficială şi în premieră internaţională. Filmul a stîrnit aici reacţii amestecate, deşi regizorul spunea la conferinţa de presă că e interesat să-l vîndă bine în Europa deoarece la el acasă a fost primit rău. Adevărul e că pe Soderbergh nu poţi să-l ignori. Ultima oară a venit la Berlin cu Solaris, remake curajos şi personal al filmului lui Andrei Tarkovski. Ocean 11 şi 12 i-au confirmat disponibilitatea de a glosa pe marginea unui gen anume, de a-l pătrunde şi înţelege dinspre înăuntru spre în afară. The Good German are aparenţa unui film clasic. E în alb-negru, cu imagini de arhivă, e filmat cu aparate vechi, cu toate cadrajele şi modul de a filma de odinioară. E un film frumos, cu cadre care uneori se albesc, cu umbre. Cate Blanchett, George Clooney şi Tobey Maguire par rupţi din Casablanca. Acţiunea se petrece în 1945 la Berlin, cînd se hotărăsc destinele Europei, iar intriga poliţistă urmăreşte să afle secretul uciderii unui soldat american şi să dezvăluie misterul unei femei germane al cărei soţ pretins mort e căutat şi de americani, şi de ruşi. Soderberg se joacă cu clişeele filmului din anii 40. Femeia-fatală, misterioasă. Bărbatul loial, care încearcă s-o salveze şi pe ea, şi pe soţul ei. "Play it again, Steven!". The Good German e o delicatesă pentru nostalgici. Pastişînd un gen cinematografic, Soderbergh spune că istoria nu se modifică prea mult - nu doar în gesturi făţişe: ruşii şi americanii continuă să se mefieze, trădările şi actele de curaj se păstrează - dar mai ales în ce are ea ca plăci tectonice. Cît despre glamour - absenţa lui George Clooney de la Berlin a lăsat tot interesul fotografilor pe umerii lui Cate Blanchett care, deşi plictisită sau obosită, a trebuit să dea aparenţa seninătăţii. Ecranul montat special în sala de la Berlinale Palast ca să redea live covorul roşu a redat şi grimasele care de obicei cad la montaj.
Robert de Niro: "N-am vrut să critic puterea"
Pentru echilibru, a doua zi după a fost proiectat şi The Good Shepherd, cel de-al doilea film regizat de Robert De Niro (şi coprodus de Francis Ford Coppola). Povestea apariţiei CIA e o întreprindere dificilă, de care De Niro se achită corect, dar nespectaculos. "N-am vrut să critic puterea din ţara mea, a spus De Niro la conferinţa de presă, ci să fac un film cît mai direct şi mai credibil despre Războiul Rece, care pe mine pur şi simplu mă fascinează." Filmul e lung cît o zi de post, are multe flashback-uri sucite, personaje pierdute pe drum şi un casting inegal, care mizează pe vedete, nu pe potrivirea pe rol. Angelina Jolie n-avea ce căuta de pildă în film, în vreme ce Matt Damon în rol titular, specializat de la o vreme în roluri de tipi impenetrabili şi amorali, e prea tînăr pentru a convinge, chiar şi cu machiaj, că poate avea un fiu de aproape vîrsta lui. Filmul trebuia iniţial să fie regizat de Coppola.
Seria filmelor cu temă politică de-abia s-a deschis. Die Fälscher - Falsificatorul de bani, realizat de austriacul Stefan Ruzowitzky şi prezentat în competiţia oficială, e de reţinut doar pentru intenţie - Holocaustul văzut prin povestea reală a unor evrei germani care au fabricat bani falşi pentru nazişti - decît pentru altceva. Reconstituirea e plină de clişee verificate şi lipsită de emoţie. Din fericire, imediat după a fost proiectat documentarul I have never forgotten you. The Life and Legacy of Simon Wiesenthal, film-omagiu adus "vînătorului de nazişti", cu un comentariu citit de Nicole Kidman.
Cu totul dezamăgitor a fost aşteptatul I am a Cyborg, but that's OK de Park Chan-wook, un fel de Zbor deasupra unui cuib de cuci vorbit în coreeană, împănat cu SF şi făcut parcă să te aducă în pragul crizei de nervi - prost jucat, şubred ca poveste, dar profesionist filmat. A fost şi filmul de la care jurnaliştii au ieşit pe capete din sală. E o formă de protecţie. Festivalul e încă la început.