Muzica de pe dedesubtul vieţii lui Edith Piaf
Edith Piaf a murit la 47 de ani, uzată de o viaţă căreia cu greu i-a ţinut piept. Unii oameni primesc mai mult de dus, poate pentru că au cu ce echilibra, iar Edith Piaf a avut muzica.
Cred că asta ar putea fi nervura principală a filmului lui Olivier Dahan, regizor tînăr (născut în 1967) înhămat la greaua misie de a realiza biografia acestei legende. Cred că Dahan e un om cu o anume inteligenţă a inimii, lucru ce-i permite să găsească punctele de contact dintre viaţa lui Edith Piaf şi muzica ei, dintre imagine şi muzică, dintre suferinţă şi muzică.
Magistral interpretată, la modul de-a dreptul organic, de Marion Cotillard, Edith Piaf e în acest film o făptură extrem de fragilă şi uluitor de puternică, susţinută de arta ei în momente în care alţii ar fi capotat- copilăria grea, petrecută în stradă sau la bordel, moartea primului său mentor, moartea propriului copil, moartea bărbatului iubit.
Filmul are un scenariu mobil, dar suficient de puternic cît să nu-l astenizeze pe spectator cu trecerile bruşte de la o epocă la alta. E un fel de scenariu / organism viu în care elementele unei vieţi comunică între ele şi se justifică una prin alta. Lucru rar - scriitura trăieşte prin film, iar regizorul găseşte poziţia ideală- detaşată, dar empatică de a construi propria viziune despre viaţa unei persoane reale.