Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Ticăloşii

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Statui şi înmormântări în viu - Ticăloşii


martie 2007
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Teza domnului Dinu Săraru din cartea Ciocoii noi cu bodyguard este aceea că oamenii care trag foloase economice sub protecţia politicului sunt nişte ticăloşi. De unde şi titlul filmului făcut de Şerban Marinescu după cartea lui Dinu Săraru, Ticăloşii.

Teoria lui Dinu Săraru este justă, ea a fost dovedită din plin în timpul societăţii socialiste multilateral dezvoltate, în care - în mod oficial şi implicit - economicul era sub comanda directă a politicii PCR. Ce era PCR, se ştie. Partidul Comunist Român. Se mai spunea că înseamnă Pile, Cunoştinţe, Relaţii. Adică, un grup de activişti de partid şi securişti, "strânşi uniţi" în jurul Secretarului General, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, ocupând în afară de capitală toate judeţele, un grup de interese cum i-am spune acum, împărţindu-şi avantajele economice prin case de comenzi speciale, burse în străinătate, o serie de privilegii obţinute printr-un simplu telefon. Totul era să faci parte din sistem. Din ce fel de sistem? Păi din cel ticăloşit. Mai există, după Revoluţie, acest sistem ticăloşit? Există, din moment ce luptăm din toate puterile împotriva lui. Mai mult decât atât, Dinu Săraru înfierează în cartea lui acest sistem, volumul fiind publicat în 2004 la editura RAO. Fiind un roman cu cheie, toată lumea caută cheia. În carte, primul ministru nu se putea referi decât la binecunoscutul producător de ouă. În film, primul ministru pare un amestec ciudat între preşedinte şi primul ministru. Acesta din urmă are la un moment dat o exprimare foarte cunoscută actualităţii, care sună cam aşa: "Să terminăm odată cu corupţia. Daţi-mi omul, chiar dacă este de la noi, şi va fi primul arestat!"

Filmul arată câteva acţiuni în care afacerile se amestecă interactiv cu politica, cu miză şi spectaculozitate mult mai mică în comparaţie cu jurnalele de actualităţi, şi are alura ciudată a unui documentar în care personajele reale sunt înlocuite cu actori. Scena în care este relatată arestarea lui Dandu Patricianul seamănă perfect cu cea a arestării lui Iacobov, în care şi cuvintele sunt exact cele spuse de arestatul din realitate: "Cătuşele acestea sunt ale guvernului!" Fragmentele în care sunt introduşi moderatori de televiziune precum Radu Moraru sau Dan Diaconescu, duc la regretul că întreg filmul nu este un colaj făcut din crâmpeie din talk-show-uri sau jurnale de actualităţi - care să susţină titlul. Actorii sunt de excepţie, dar nu au scenariul pe măsura talentului lor.

Dar să revenim la cartea care a generat totul şi la autorul ei. Ce a fost Dinu Săraru înainte de 1989? Făcea el parte din sistem, fiind scriitor propagandist? Desigur. A fost el alungat la Revoluţie de la conducerea Teatrului Mic, din cauza identificării lui ca reprezentant al vechii orânduiri? A fost. După 1990, în cadrul unei evoluţii a societăţii imposibil de controlat de cei care strigaseră "Jos comunismul!", iată că Dinu Săraru se înşurubează într-un vârtej de relaţii datorită cărora urcă şi mai sus pe scara administrativ-culturală decât a fost vreodată, ajungând director al Teatrului Naţional. Nişte ţărani au ocupat pentru mulţi ani cea mai mare scenă a culturii româneşti. Dinu Săraru şi-a făcut statuie, alături de Adrian Păunescu, şi era cât p-aci să o mute în faţa Teatrului Naţional. S-a continuat sistemul ticăloşit în această perioadă în care, înainte de a fi conducătorul Teatrului Naţional, Dinu Sărau a fost angajat de prieteni(?!) la Banca Religiilor, pe un salariu de ministru? Prin cartea sa, cu cheie, un singur nume se descifrează cu mare claritate: Dandu Patriciu. Cu alte cuvinte, ticăloşii erau tocmai cei din opoziţie la data respectivă. El personal, o ducea bine. Chiar mai bine decât înainte. Iar dacă democraţia avea părţi rele, prezenta totuşi şi avantaje. Dar iată că apare şi filmul făcut după cartea lui Dandu Săraru, pardon, Dinu Săraru, tocmai acum când opoziţia ticăloşită a ajuns la putere. Un personaj din film spune la un moment dat: "Nu-mi mai place democraţia!". Hopa! Păi tocmai acum, aşa, brusc, când nu mai sunteţi director la Teatrul Naţional, nu vă mai place democraţia?!

Într-un interviu despre Ticăloşii, Dinu Săraru spune că el a creat prin cartea sa (care a inspirat filmul) o mărturie care să rămână peste timp. Dar ce aduce nou în anul 2004 romanul lui Dinu Săraru? Că există corupţie. Se ştia din 1990. Că există multă demagogie. Se ştia. Că profitorii avantajelor economice se bazează pe angajarea politică. Se ştia dinainte de 1990. Că fiecare parte în conflictul social foloseşte şantajul şi înregistrări clandestine. Faptele sunt cunoscute. Interesant ar fi fost de arătat şi explicat cum foşti activişti de partid şi-au păstrat privilegiile, ba, mai mult, au obţinut altele şi mai mari. Cum au ajuns unii să-şi facă statui încă "în viu", după 1990? La sfârşitul filmului Ticăloşii, personajul "Didi Sfiosul " face o pomană "în viu "(ce expresie!), prezentată ca o înmormântare chiar de Dan Diaconescu, expert în problemă. Scena se potriveşte ca nuca în perete în contextul poveştii filmului, părând că nu are nici o legătură cu el (chiar am crezut că este vorba de înmormântarea unui conspirator, care tocmai fusese împuşcat într-o secvenţă anterioară). Didi Sfiosu, un personaj interesant, conturat cu aplomb de Ştefan Iordache, spune că a îngropat Revoluţia din decembrie 1989. Unii se miră cum de aceşti mari actori joacă într-un astfel de film...

Şerban Marinescu a trecut de la ecranizarea lui Marin Preda (Cel mai iubit dintre pământeni) la Dinu Săraru. Filmul Ticăloşii nu are nici o miză. Imagini prelungite de chefuri cu lăutari, decoruri slab laminate, cu mobilier de consignaţia, clădiri cu grădini gen Palatul Cotroceni, şi dacă n-ar apărea folosirea laptop-urilor ai zice că e un film de epocă. Te şi miri că vezi limuzine moderne în loc de trăsuri. Demnitarii nu se duc niciodată la aeroport, nu-i vezi urcându-se în vreun avion, tot filmul se derulează într-un spaţiu restrâns, între palate vechi şi interioare de restaurante. Şerban Marinescu îşi scoate doar de două ori actorii la aer, odată la vânătoare să-l împuşte pe un general subversiv (complotând pentru a ajunge Preşedinte) de la Garda Financiară scos parcă dintr-un film cu Tudor Vladimirescu şi a doua oară la înmormântarea lui Didi Sfiosu "în viu", după exprimarea lui Dan Diaconescu.

Drept răsplată că fusese eliberat, magnatul Dandu Patricianul organizează asasinarea unui demnitar, la vânătoarea suspomenită, cu ajutorul unui lunetist care trage cu puşca din turnul unei biserici. Dacă până la acest eveniment acţiunea are verosimilitate, folosirea unei biserici drept loc în care se poate organiza asasinări în maniera "teroriştilor" de la revoluţie, este un fapt fără nici o logică. La noi, în lumea oamenilor politici şi de afaceri nu s-a înregistrat nici un omor la comandă, ca în Rusia sau Bulgaria. Foştii activişti şi "braţele lor înarmate" i-au asasinat doar pe soţii Ceauşescu. Iar crima aceia a avut o logică: ca acei foşti să poată ocupa nişte posturi în care altfel nu puteau ajunge niciodată. Despre asta, filmul Ticăloşii nu sugerează nimic.



 Toate articolele despre Ticăloşii

Resurse

 Alte articole de Ioan Suciu


Alte articole

 Fără sare şi piper - Ticăloşii, Laurenţiu Brătan
 Cine m-a ticăloşit? - Ticăloşii, Lucian Mircu
 Toţi e hoţi - Ticăloşii, Andrei Gorzo
 Un film care i-ar fi plăcut lui Ceauşescu - Ticăloşii, Radu Preda
 Realitatea de la televizor - Ticăloşii, Iulia Blaga
 Toate articolele despre Ticăloşii


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer