Săptămâna Financiară / aprilie 2007
Încep să cred că limba spaniolă are un "ceva" aparte, care face filmele să pară mai savuroase atunci când sunt vorbite în această limbă. Această apreciere, care nu este deloc forţată, ar putea fi catalogată drept o încercare de a minimaliza meritele lui Guillermo del Torro. Posibil, mai ales că în vecinătatea perfecţiunii este dificil chiar şi să găseşti nod în papură.

Dar ce poate fi atât de vecin cu perfecţiunea într-un film despre atroctăţile comise în 1944 de fasciştii spanioli? Apropo, tare mult mai seamănă ce făceau oamenii ăia cu apucăturile comuniştilor de la noi, din primul deceniu după război... Revenind, răspunsul este nimic. Nimic în sine. Dar, ceea ce la o primă vedere ar părea o piatră de moară legată de glezna regizorului - contrapunctul dat de poveştile cu zâne din mintea unei fetiţe -, se transformă sub ochii uimiţi ai spectatorilor într-un atu formidabil. Antiteza este ucigător de dură, poate chiar exagerată, dar rezultatul este cu adevărat remarcabil.

Aminteam mai sus de ochii uimiţi ai spectatorilor. De fapt, ochii aveau pupilele dilatate la maximum, nu din cauza întunericului din sală, ci pentru a putea "sorbi" cu nesaţ imaginile de vis, la propriu şi la figurat. Împletirea savantă a scenelor sângeroase de sadism, de luptă sau de tortură, cu isprăvile inocentei prinţese care este călăuzită de o libelulă printr-un labirint miraculos, deopotrivă real şi imaginar, nu este doar o soluţie "tehnică" pentru a ţine publicul în duşuri scoţiene, ci reprezintă o comunicare subtilă a unui adevăr universal valabil. Frumoasa, în cazul nostru inocenta, învinge întotdeauna Bestia. Fie că o îmblânzeşte, fie o ucide. De altfel, aceasta este una din temele favorite ale lui Guillermo del Torro, utilizată cu abilitate, chiar dacă în alt registru, în blockbuster-ul Hellboy.

Să nu vă aşteptaţi la happy end, sau mai bine zis la unul în accepţiunea clasică a termenului. Nici nu se putea altfel, într-o peliculă în care simbolistica transcede firului epic, fără însă a complica inutil lucrurile.

Întâmplare sau nu, mama fetiţei din rolul principal poartă numele de Ariadna. Cu toate acestea, în labrintul de simboluri, trăiri şi întâmplări care vi se înfăţişează există, întotdeauna un fir călăuzitor, desenat de regizor cu cerneală invizibilă, care nu lasă pe nimeni să se rătăcească. De rătăcit vor rătăci doar gândurile, după terminarea filmului.


Labirintul lui Pan - El laberinto del fauno
Spania-Mexic, 2006
Scenariul şi regia: Guillermo del Torro
Distribuţia: Ariadna Gil, Ivana Baquero, Sergi Lopez, Maribel Verdu, Doug Jones
Premii: 3 Oscaruri (cea mai bună imagine, cea mai bună scenografie şi cel mai bun machiaj), 3 nominalizări la Oscar (cel mai bun scenariu original, cel mai bun film străin, cea mai bună coloană sonoră), plus alte 44 de premii şi 50 de nominalizări.

Regia: Guillermo del Toro Cu: Ariadna Gil, Ivana Baquero, Sergi López, Maribel Verdú, Doug Jones

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus