Recolta următoarei săptămânii cinematografice e dată-n pârg. Thriller politic, thriller psihologic, parfumate cu miros de lavandă, de arsenic şi praf de puşcă. Şi de cerneală.
Agenţia secretă / The Good Shepherd este al doilea film pe care Robert De Niro îl semnează ca regizor. Un film mult mai dificil decât primul, A Bronx Tale, şi care se vrea, a spus De Niro la Festivalul de la Berlin unde filmul a fost în competiţie (fiind premiat pentru ansamblul distribuţiei) începutul unei trilogii. De Niro ţinteşte nici mai mult, nici mai puţin spre istoria CIA-ului (scenariul îi aparţine lui Eric Roth, autorul lui The Insider, Munchen sau Forrest Gump).
Pentru The Good Shepherd, De Niro merită tot respectul. Nu e o capodoperă, dar e un film extrem de greu de dus, care se desfăşoară pe mai multe perioade de timp, în mai multe locaţii, un film de 167 de minute şi în care regizorul mai şi joacă. Un film dificil şi ca subiect, asta se subînţelege. Adevărul e că interesul spectatorului descreşte o dată ce filmul înaintează. Dar De Niro nu e totuşi Martin Scorsese, deşi, inevitabil, se simte influenţa.