Băile de sînge de la Bulandra - Anatomie. Titus. Căderea Romei

Sîngele e bun în teatru. Ridică părul în capul spectatorului, ridică gradul de simulare a actorului. În Căderea Romei de la Teatrul Bulandra sîngele cade într-o copaie bine construită de către scenograf şi bine gîndită de către regizor. Şi cade, şi cade, şi curge sînge. Alea-s vremurile, poţi să te opui istoriei? Nu. S-a scurs mult sînge pe vremea lui Titus Andronicus. Mult sînge nevinovat. Puţin sînge vinovat. Şi au fost multe intrigi şi puţini au fost cei care n-au fost intriganţi, fiindcă dacă nu erai intrigant erai luat de prost - mă rog, cu flecuşteţe din astea se joacă piesa şi ce să-i faci cînd şi are dreptate de moarte?

Dar cînd jocul actorilor e mai slab decît orice dîră lăsată de sînge pe scenă, atunci da, poţi spune că istoria nu are demni continuatori ai ei. Nu ştiu dacă mă fac înţeles, dar actorii aceştia nu au putut să stea în calea clăbucului de sînge, erau ca nişte scînduri ce se umflau un pic cînd cădea vopsea roşie pe podea. În rest, mureau cu un joc mic de scenă. Dacă ar fi să remarcăm, am vedea prin sînge doar povestitorul. O fi fost legat de faptul că a scăpat neomorît în piesă? Darie Alexandru ştie. A, să nu credeţi că nu m-am uitat la şmecheria aia prin care jocul actoricesc e ca al unor oi, bune de tăiat, bune de vărsat sînge. Nu. Nu asta e ideea în piesă. Ci, pur şi simplu, sîngele din piesă e actorul cel mai talentat. În rest, scurgere de replici pe două acte şi trei ore.

Anatomie. Titus. Căderea Romei de Heiner Müller. Regia: Alexandru Darie.