După succesul înregistrat de The Prestige, atât în rândul criticilor, cât şi la box office, s-a spus destul de răspicat că orice alt film având ca subiect magicieni / iluzionişti va fi judecat în raport cu acesta. Nimeni nu ar fi putut să excludă din start un film mai bun, dar punctul de referinţă fusese stabilit.
Iată însă că a venit Neil Burger cu un film care alunecă abil pe lângă reperul trasat cu câteva luni înainte. The Illusionist este un film cu şi despre magicieni, numai că abordarea e total diferită. Nu suntem introduşi în lumea lor misterioasă, nu ni se induce promisiunea că vom afla vreun mare secret, nu asistăm la rivalităţi ucigătoare între vedetele breslei. Nimic din toate acestea. Ni se înfăţişează doar o banală poveste de dragoste. Banală pentru că, până la urmă, toate poveştile de dragoste sunt la fel. Iar magia, care poate fi lesne asociată iubirii, este în cazul nostru doar un mod de a bătători calea între cele două suflete-pereche.
Deşi ni se oferă câteva răsturnări de situaţie şi nici nu se poate spune că tensiunea lipseşte, nu scenariul este punctul forte al acestui film. Îl avem în primul rând pe Edward Norton, care, chiar dacă nu face rolul vieţii sale, are o manieră interesantă de a-şi interpreta personajul. O dovadă în plus a faptului că un actor mare poate da recital şi pe o partitură mică.
Rolurile secundare sunt şi ele bine "mobilate", o figură aparte făcând Paul Giamatti, care prestează asemenea unui mijlocaş la fotbal: nu iese în evidenţă, nu marchează, dar "ară" terenul 90 de minute, oferind pe tavă pase utile vedetelor.
Nu în ultimul rând, ar trebui evidenţiate imaginea şi scenografia, adevăratele punte forte ale peliculei. Aşa se face că puţinele goluri ale scenariului sunt umplute discret, cu un farmec aparte. Filmările sunt impecabile, ca de manual, ceea ce induce spectatorului o stare de bine a cărei sursă e greu de conştientizat în timpul vizionării, revelându-se doar "la rece".
Iluzionistul - The Illusionist
SUA, 2006
Scenariul şi regia: Neil Burger
Distribuţia: Edward Norton, Jessica Biel, Paul Giamatti, Rufus Sewell.