Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  E doar sfârşitul lumii

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

O mare de calm - E doar sfîrşitul lumii


mai 2007
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Să înaintăm în bloc compact, implacabil, de mînă. Cu orice preţ şi mai presus de orice, să formăm o entitate. Înafara acestei reguli simple nu există supravieţuire. În afara acestei reguli vom orbecăi neîncetat, ne vom lovi de obiecte, corpurile noastre ne vor mărturisi vulnerabilitatea, vom muri. Fără să înţelegem nimic.

E doar sfîrşitul lumii, aşa se numeşte spectacolul lui Radu Afrim. Dar cărei interogaţii îi răspunde acest titlu care afirmă, care constată? "Ce se întîmplă? Nu înţeleg nimic." "E doar sfîrşitul lumii.", îţi va răspunde o voce anonimă, o voce din marea asta de calm care s-a lăsat. Această mare de linişte, de resemnare, al cărei reflux ne poartă acum, cînd am ajuns la capătul puterilor. Fără să înţelegem.

Un rătăcit prin lume se întoarce acasă. Are 32 de ani şi ştie că în curînd va muri. Îşi va fi Mesager, aşa ne spune, monologînd de pe marginea scenei şi a propriei sale vieţi. Pentru că încă deţine controlul, pentru că îşi propune asta, Louis (Cristian Balint) va închide acum cercul, întorcîndu-se acasă, la acea mică lume fragilă, blocată sub semnul absenţei lui. Tema absenţei străbate întreg spectacolul şi am identificat trei paliere, trei stadii de acutizare: la începutul spectacolului există scena în care Louis se plimbă printre ai lui, trece de la unul la altul, dar nimeni nu ia act de prezenţa sa. Fratele său, Antoine (Mihai Smarandache), continuă să facă dragoste cu soţia sa Catherine (minunata Antoaneta Zaharia), pe cînd sora lui Louis, Suzanne (Paula Niculiţă), ascultă ceva la căşti şi continuă să fredoneze. El trece printre ei, le bîntuie efectiv cotidianul. Este primul palier, cel al absenţei concrete. Louis este "doar" plecat. Dar trauma enormă se insinuează încă de la acest nivel, în ciuda acestui "doar".

Însă Louis este pe moarte şi se decide să revină. Pentru o zi. Resimţim un fel de stop-cadru care e urmat de scena regăsirii: îl îmbrăţişează cu toţii, plîng. Acest al doilea stadiu de acutizare a absenţei va forma corpul propriu-zis al spectacolului. Louis va petrece o zi cu ei: se vor prosti, vor alerga, vor sări coarda, vor dansa (chiar şi mama, blînda Rodica Mandache, numai suflet), se vor lăsa "ninşi" de propria istorie: jucării, obiecte proiectate pe peretele de fundal. O zi nesfîrşită, o zi doar pentru dragostea lor. Dar iată: ei simt monstruos şi au nevoie de exorcizări. Vor să vorbească. O vor face pe rînd, cu disperare şi lacrimi, dar niciunul nu va fi întrerupt de interlocutorul dorit, de fratele, de fiul Louis. Este al doilea palier, cel al absenţei în prezenţă. Louis este la rîndul său mistuit de dragoste, dar tace. Nu se întîlnesc nicicum, deşi cu toţii îşi doresc asta cu disperare. Ei toţi intuiesc faptul că regăsirea asta, care în fiecare moment e parcă gata-gata să se producă (dar nu se produce) e singura lor şansă în lume. Intuiesc, dar nu înţeleg explicit nimic.

La final intervine al treilea palier, a treia nuanţă: iminenţa confruntării brutale cu absenţa totală, permanentă. Spectacolul e construit simetric: Louis monologhează şi acum, de data asta din moarte. Şi tot din moarte continuă să îi bîntuie pe toţi ai lui, mişcîndu-se printre ei, cei care îl privesc acum intens, dar nu din viaţă, ci din ce le-a mai rămas.

Excelent mi s-a părut exploatată o temă secundară, aceea a iubirii pasionale dintre Antoine (fratele reîntorsului Louis) şi soţia sa, Catherine, rol ale cărui nuanţe şi pulsiuni violente actriţa Antoaneta Zaharia pare să le fi înţeles total. Catherine face parte din familie, dar interesul ei disperat pentru fratele soţului său, pe care abia acum îl cunoaşte, pare la prima vedere puţin deplasat. În faţa lui Louis Catherine se deschide toată, iar monologul-confruntare pe care ea îl are cu acesta nu este cu nimic mai prejos decît monologul micuţei Suzanne sau decît monologul mamei. Abia la final este evident faptul că în ecuaţia Catherine-Louis este vorba de fapt de Antoine. Încercînd nebuneşte să ajungă la Louis, să îl înţeleagă, Catherine nu încearcă altceva decît să îşi înţeleagă soţul, pentru ca, depăşind trauma alături de el, să poată FI, efectiv, ÎMPREUNĂ. Astfel, la final, atunci cînd spectrul lui Louis se mişcă în scenă, cu opriri în faţa fiecăruia dintre ei, Catherine este singura care nu mai ia act de prezenţa lui. Este singura care nu îl priveşte. Intuind că nimic nu se mai poate face acum pentru iubitul ei prin Louis (devalorizat pentru ea), privirea Catherinei îl fixează de acum doar pe Antoine. Din nou, probabil că nici ea nu înţelege toate astea explicit. Ce nuanţă tandră, minunată!

Radu Afrim menţine constant ritmul spectacolului, evitînd introducerea oricărei agresivităţi. Pare că totul se petrece undeva în moarte sau în vis (şi de fapt, Louis este în moarte, nararea de acolo se face). Proiecţiile video susţin, accentuează această lentoare: imagini ale curgerii (un stol), ale (de)căderii lente (o "ninsoare" cu obiecte ale copilăriei), ale efemerităţii (norii). Nimic nu violentează, nu rupe această senzaţie de calm ("Ce se întîmplă? Nu înţeleg nimic..." "E doar sfîrşitul lumii."), nici măcar ironia: vezi "tapetul" roz, cu inimioare, care este proiecţia folosită în cazul scenei ambiguu-erotice dintre Louis şi partenerii săi, ecouri ale lumii din care Louis vine, lumea din care el se întoarce Acasă. Totul e coerenţă în acest spectacol... şi cîtă tandreţe!

Să înaintăm în bloc compact, implacabil, de mînă. Cu orice preţ şi mai presus de orice, să formăm o entitate. Înafara acestei reguli e... doar sfîrşitul lumii.


E doar sfîrşitul lumii
de Jean-Luc Lagarce

Un spectacol de Radu Afrim
Scenografia: Mihai Păcurar
Video: Wonderboy
Design sonor: Radu Afrim
Asistent regie: Iris Spiridon
Aranjament muzical: Vlaicu Golcea

Distribuţia:
Louis: Cristian Balint
Suzanne: Paula Niculiţă
Antoine: Mihai Smarandache
Catherine: Antoaneta Zaharia
Mama: Rodica Mandache
Prietenii lui Louis: Meda Victor, Bogdan Alexandru, Adrian Drăgănescu.



 Toate articolele despre E doar sfârşitul lumii


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Patricia Bădulescu


Alte articole

 Dragă Afrim, goodbye premiu UNITER - E doar sfârşitul lumii, Ana-Maria Nistor
 Galerie foto - E doar sfârşitul lumii, Radu Afrim
 Toate fricile lumii - E doar sfârşitul lumii, Alina Muşatoiu
 3, 2, 1, 0 - E doar sfîrşitul lumii, Mihaela Michailov


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer