Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici diverse

Eliberarea de complexe


TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Asemenea celor mai mulţi dintre cei care au scris despre succesul extraordinar al lui Cristian Mungiu la Cannes, n-am văzut încă filmul cineastului român. Am citit doar unele articole - cele mai multe entuziaste, dar şi unele mai puţin laudative. Din cele din urmă am aflat fie că este vorba despre un film care prezintă o realitate mizeră a României comuniste ce ne-ar crea încă o dată imagine negativă, fie că ar oferi Occidentului o imagine a deviaţiilor de comportament ale românilor, inclusiv din punct de vedere sexual.

Fără a mă opri prea mult asupra unor asemenea opinii, trebuie spus totuşi că misiunea filmului 4 luni, 3 săptămîni şi 2 zile nu a fost nicidecum una de ofertă turistică pentru România anului 2007, deci a vorbi despre răul pe care l-ar provoca imaginii ţării noastre este, eufemistic spunînd, o aberaţie. Succesul lui Cristian Mungiu nu poate fi discutat la acest nivel. Ci la unul mai larg, care vine să sublinieze o realitate surprinzătoare - anume că, prin Palme d'Or-ul obţinut anul acesta, dar şi prin succesele obţinute de noua generaţie de cineaşti în anii trecuţi, ca şi prin succesele obţinute în alte domenii ale artei, România pare să fi profitat, din plin, de momentul intrării în Uniunea Europeană.

Ştiu, o asemenea afirmaţie sună de la bun început prost, părînd să sugereze faptul că succesele artiştilor români ar fi fost favorizate de contextul politic. Dar nu asta voiam, de fapt, să spun. Ci, dimpotrivă, că pentru prima oară în istoria ei culturală postbelică, România a reuşit să vină, în momentul în care porţile i-au fost deschise, cu produse valoroase, competitive. Mai plastic spus, pînă acum eram obişnuiţi să ratăm momentele, neavînd ce pune pe masa la care eram invitaţi. De astă dată, anul 2007 pare a ne fi găsit pregătiţi. Şi asta într-un mod absolut neaşteptat, mai ales dacă ţinem seama că, la nivelul instituţiilor culturale de stat, lucrurile nu merg încă grozav, chiar dacă s-au făcut paşi înainte, mai ales prin ICR.

Plecînd de la succesul lui Cristian Mungiu, o să mă întorc puţin şi la literatură, ca exemplu, amintind de interesul pe care numeroşi scriitori români l-au stîrnit în străinătate. La fel ca în film, chiar dacă rezultatul nu poate fi, prin natura lucrurilor, atît de palpabil-spectaculos în momentul de faţă, literatura română a avut ce să propună, a avut cu ce să vină în întîmpinarea interesului pe care Europa ni l-a arătat în preajma şi imediat după integrare. Iar lucrurile nu se opresc la film şi literatură. E poate mai puţin cunoscut, dar nu mai puţin demn de luat în seamă succesul pe care îl au numeroşi artişti plastici, succesul pe care îl au piese de teatru montate de regizori români şi aşa mai departe.

Personal, am senzaţia că pentru prima oară am reuşit, din punct de vedere cultural, să recuperăm - de cele mai multe ori fără implicarea majoră a statului, ba chiar uneori în ciuda refuzului de a acorda acest ajutor - pînă la a fi sincroni cu Occidentul exact atunci cînd era nevoie s-o facem. România culturală are, pe zi ce trece, tot mai multe motive să se elibereze de complexe şi, odată cu ele, de clişeele cu care ne mîngîiam orgoliul de fiecare dată cînd frustrarea ne obliga s-o facem. Este, indiscutabil, unul dintre cele mai concrete şi promiţătoare starturi pe care le-am avut vreodată.

În acest context, a vorbi despre artă ignorînd ceea ce aduce ea în mod real României ca prestigiu şi imagine, în schimb subliniind că temele alese de artişti ne sînt defavorabile, este doar un mod de a călca în strachina străveche pe care, din păcate, mulţi conaţionali o poartă încă la ei în momentul în care ajung în faţa festinului. Cristian Mungiu şi alţi regizori, prin filmele lor, scriitorii români, prin cărţile lor, orice alt artist prin producţiile sale culturale nu vin să spună în faţa publicului occidental: "Aşa e România!". Ci, într-un mod spectaculos, prin calitatea poveştilor, a creaţiilor lor, spun de fapt: "Asta poate România!". Poate să cîştige, poate să fie ovaţionată prin reprezentanţii ei, poate să ne stîrnească nouă, celor de-acasă, cîte un puseu de mîndrie. Şi uneori asta e chiar mai mult decît suficient.




0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Lucian Dan Teodorovici


Alte articole

 Pămîntul minunilor, Alice Georgescu
 Producătorul, bată-l vina, Cristina Corciovescu
 Să batem cîmpii, Alice Georgescu
 Un pic de responsabilitate, Luiza Vasiliu
 A ruginit frunza din vii şi broasca porţilor de teatru, Alice Georgescu
 Alte articole


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer