Un Spielberg de zile mari - Minority Report

Minority Report / Raport special este în primă instanţă o bucurie pentru ochi. Tom Cruise, eficient poliţist al viitorului, membru al secţiei Precrime, care intervine şi preîntîmpină omuciderile după ce trei vizionari au furnizat informaţiile, manipulează un întreg balet al mîinilor. Savanta manipulare a datelor, care se face în faţa unui ecran translucid, ca şi prezentul (poţi privi în trecut, dar şi în faţă), şterge urmele schelăriei tehnice care stă în spatele filmului. Aici stă în primul rînd frumuseţea acestui film mult mai tandru, mai uman, mai precis şi mai profund decît A.I. Artificial Intelligence, precedenta creaţie a lui Steven Spielberg. Este foarte atent lucrat, foarte meticulos construit tehnic, însă acest lucru nu sare în ochi. În faţă stă povestea fantastică, ştiinţifico-fantastică, filosofică, etern umană, religioasă, metafizică ş.a.m.d. Mult mai coerent decît în cazul A.I. Artificial Intelligence, scenariul oferă o bază solidă pentru ulterioarele fantezii ale spectatorului.

Dar mai mult decît atît, filmul lui Spielberg pare mai aproape de E.T. decît tot ce-a făcut regizorul de atunci încoace. Spielberg revine în sfîrşit la aura de basm cu care şi-a cucerit publicul. Uitaţi-vă la amănunte, la vizita lui Tom Cruise/John Anderton la casa bătrînei femei care a pus bazele Precrimelor. Casa e veche, dacă sari gardul rişti să fii prins de crengi vii, care îţi înlănţuie picioarele. În seră, femeia udă florile şi florile se unduiesc asemenea pisicilor şi parcă o privesc pe stăpînă cînd vorbeşte. Uitaţi-vă la "culoarea" aerului din locuinţe. Nimic din răceala desaturată a spaţiilor oficiale, futuriste, unde totul e eficienţă şi aseptic. În aceste case, lumina e ca mierea sau e alburie ca în praful amintirii. Sunt case odihnitoare, luminoase, unde viaţa curge aşa cum o ştim. Alternanţa acestor locaţii face şi mai percutantă granulaţia ştiinţifico-fantastică şi mult mai flagrantă deplasarea pe scala trecut-prezent-viitor.

Ca şi A.I. Artificial Intelligence, din nou multe teme şi subteme de gîndire. Din nou, parcă prea multe, lucru care te face să vrei să revezi filmul, ca să nu le pierzi. Să nu uităm că Spielberg a făcut Minority Report după cartea lui Philip K. Dick, ale cărui opere au stat anterior la baza filmelor Blade Runner şi Total Recall.

E posibil să modifici viitorul? Da, spun cartea şi filmul, pentru că el nu există decît ca posibilitate, ai liberul arbitru, ceea ce sună reconfortant. Mai există apoi vizionara Agatha (Samantha Morton), rudă apropiată cu Leeloo (Multipass) din The Fifth Element, o fiinţă din sticlă la care nu te poţi uita fără să n-o zgîrii cu privirea, personaj ieşit din realitate, sacrificat de şi pentru o omenire căreia îi trăieşte în avans toate dramele. Agatha te invită să îţi drămuieşti respiraţia şi să-ţi controlezi gesturile decisive, pentru că de ele depinde viitorul tău. Mai e un Tom Cruise foarte bun, foarte eficient, stăpîn pe sine, care manevrează cu abilitate cioburile viitorului, dar care, atunci cînd i se prevede propria crimă, se loveşte de un perete de sticlă. Să ucidă înseamnă să îndeplinească prorocirea, să-şi confirme destinul. Să nu ucidă înseamnă să arate că sistemul Precrimei funcţionează şi îl înghite în consecinţă şi pe el.

Intriga e suficient de ramificată astfel încît să îţi dea satisfacţii aprofundarea ei. Ea împleteşte în jurul unui trunchi poliţist, destul de bine încîlcit, o sumedenie de tulpini suplimentare, de altă structură organică, tulpini care par să nu se mai termine. Poţi însă să ai şi senzaţia unor imagini suprapuse, ca în tehnica de interpretare a datelor, procedeul de identificare a locului crimei. Imaginile pe care Anderton le vede nu sunt realităţi, ci posibilităţi, infirmînd ideea potrivit căreia ceea ce vedem este realitate. Pe de altă parte, ochiul e în toate culturile simbolul cunoaşterii, într-unele chiar al cunoaşterii totale, generalizate (parte pentru întreg, pentru totalitatea simţurilor). Să-ţi schimbi ochii, aşa cum fac în film cei care vor să li se piardă urma (pentru că în ochii fiecăruia stă amprenta care-l identifică) înseamnă să devii altcineva nu numai pentru urmăritori, ci şi pentru tine. În plan simbolic, percepţia ta devine alta. Ce obţine eroul lui Tom Cruise aflîndu-şi de dinainte viitorul e o nouă paradigmă, o mutaţie de destin în chiar momentul aflării acestuia. Cumva ca înţelepţii orbi cărora li se aprinde ochiul interior, eroul îşi poate lărgi cîmpul percepţiilor. Că percepţiile se împotmolesc în ghemul intrigii poliţiste e neglijabil. Spielberg lasă o pistă pentru a alege alta, dar nu îşi dezamăgeşte spectatorul decît puţin, la final, cînd deznodămîntul e neapărat fericit şi întregeşte toate lipsurile personajelor.

Minority Report ar fi putut avea efectul de şoc pe care l-a avut Matrix, pentru că e la fel de bogat la nivelul ideilor pe cît e de curat şi de sofisticat pe plan tehnic. Oraşul viitorului văzut de Spielberg e chiar mai plauzibil decît cel din Blade Runner sau The Fifth Element pentru că jongleriile SF (maşini care circulă pe verticală, home video în holograme etc.) sunt în permanenţă puse în lanţ cu lucruri şi locuri contemporane nouă. La vîrsta şi experienţa lui, Spielberg ştie deja că viitorul se insinuează în prezent puţin cîte puţin şi nu-l modifică dintr-o dată.