Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Noro

Interviu cu regizorul Radu Gabrea - Noro


România Liberă, februarie 2002
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
- Aţi revenit după mulţi ani în zona filmului de ficţiune după Rosenemil, care a cucerit mulţi spectatori datorită substanţei sale romantice. Care a fost motivaţia alegerii scenariului lui Răsvan Popescu?

- Am avut, din păcate, o destul de îndelungată pauză de la ultimul meu lungmetraj. Mai mult de doi ani am sacrificat pentru implantarea în România a noii Legi a cinematografiei, mai întîi sub formă de ordonanţă de urgenţă în 1997, apoi sub forma Legii 22/1999, lege votată cu o singură abţinere de plenul celor două Camere ale Parlamentului. Revenirea după o pauză atît de mare nu era simplă. Am avut în mînă mai multe opţiuni. În cele din urmă, m-am oprit la scenariul Norocel, cum s-a numit filmul în timpul producţiei. Scenariul lui Răsvan Popescu m-a atras, în primul rînd, pentru că era altfel! Altfel decît toate poveştile care s-au făcut în ultimul timp, nu numai în România, altfel decît ce a scris Răsvan Popescu înainte şi mai ales era un subiect despre oameni obişnuiţi. Un film despre o lume deloc sau foarte puţin cunoscută, care constituie o parte a lumii în care trăim, plină de bogăţie sufletească şi "umanitate" adevărată. Filmele sunt aproape întotdeauna tributare unor "întîlniri". Dacă ele sunt benefice, acest lucru se vede în rezultat. Sunt sigur că Noro, cum se numeşte acum filmul, este rezultatul unor întîlniri benefice. Cu Răsvan Popescu, autorul unui scenariu deosebit, cu nişte mari actori, îmbinînd forţa şi firescul lui Dorel Vişan cu sensibilitatea, simţul dramatic şi căldura Victoriei Cociaş şi, bineînţeles, cu talentul extraordinar al eroului filmului, copilul Tudor Necula. Am convingerea că filmul va însemna ceva nou în peisajul filmului românesc şi european.

- Cum l-aţi ales pe interpretul principal al filmului, întreprindere dificilă datorită datelor personajului şi posibilelor paralele între viaţa sa şi povestea imaginată de scenarist?

- De la bun început mi-era foarte clar că filmul va fi sau nu va fi în funcţie de găsirea interpretului principal. Mai ales că în viziunea mea accentul dramatic al poveştii se deplasează de la "Tata", un poliţist la sfîrşitul carierei, la copil şi la conflictul cu "Mama". Găsirea eroului echivala deci cu o condiţie esenţială a realizării filmului. Eram conştient de asta. Şi de aceea întîlnirea cu Teddy, cum îi spun părinţii şi prietenii lui Tudor Necula, a fost, cred eu, un adevărat semn al destinului. Înainte de a-l cunoaşte personal, am vorbit la telefon cu Dana, mama lui, care mi-a spus că "decizia de a participa sau nu la proiectul nostru îi aparţine exclusiv lui Teddy". Că îl va întreba şi, dacă Teddy acceptă să participe la proiectul nostru, atunci ne vom putea întîlni. Şi după cîteva zile am primit un telefon, Teddy acceptase. Cînd l-am întîlnit pentru întîia oară am avut din primul moment convingerea că el este! A fost ca o revelaţie! Ne-am împrietenit, a început să-mi povestească viaţa lui, el şi Dana, el şi tatăl lui şi încet-încet am descoperit o lume extraordinară. O lume a sacrificiului dezinteresat, o lume a luptei pentru un om, pentru un destin, o lume care, în ciuda loviturilor vieţii, îşi păstrează o căldură, o forţă şi o "umanitate" exemplare. Mai ales azi, într-o îngrozitoare invazie de brutalitate, grosolănie şi subcultură, care, sub pretextul libertăţii de expresie, se întind ca o "maree neagră", înecînd în negrul lor cleios valorile autentice. Şi pe măsură ce ne cunoşteam mai bine, pe măsură ce aflam mai multe din viaţa lui, povestea lui Teddy a început să se amestece cu povestea lui "Norocel". În cele din urmă, filmul este rezultatul acestei simbioze unice, viaţa lui Teddy şi viaţa lui Noro devenind una.

- Ce greutăţi aţi avut în producţia filmului?

- Greutăţi în producţie? N-a fost un film uşor! Dimpotrivă! Din multe şi demne de discutat, în alt context, motive. Filmarea a fost însă, încă o dată, un semnal de alarmă pentru mine: că, dacă nu se va ajunge la o grabnică stabilizare a numărului de filme româneşti produse anual, la o stabilizare a profesioniştilor în cinematografie, prin asigurarea unor condiţii materiale minime şi a unei continuităţi în activitate, cinematografia românească, o industrie cu un potenţial remarcabil altădată, va dispărea. Dispariţia ei ar fi cu atît mai gravă cu cît în complexul industriei cu cele mai mari şanse de dezvoltare în acest secol, industria audiovizualului, legată de informatică, filmul este prima verigă şi cea mai importantă. Dispariţia lui ar scoate România din orice competiţie pe acest tărîm al industriei viitoare.

- Ai fost iniţiator de legislaţie cinematografică, menită să dinamizeze producţia de film autohtonă. Din nou se plănuiesc alte legi ale cinematografiei. Ce credeţi că dovedeşte această efervescenţă?

- (..) În ce priveşte rezultatele, sunt mai mult decît optimiste; ele sunt mai mult decît evidente. Filmele româneşti ale tinerilor regizori, ca Marfa şi banii al lui Cristi Puiu, În fiecare zi Dumnezeu ne sărută pe gură de Sinişa Dragin, au început să adune premii importante la festivalurile internaţionale. Urmează noi filme de lungmetraj, semnate tot de tineri regizori, ca Occident al lui Cristian Mungiu sau Joint al lui Radu Munteanu, despre care am auzit şi am văzut lucruri excelente; ca să nu mai vorbim de avalanşa de premii pe care scurtmetrajele româneşti le adună în ultimii ani în toată lumea (Hofer, Mitulescu, Sîrbu). În acest context, sper ca noua lege să nu elimine acest mijloc fundamental de dezvoltare a cinematografiei naţionale. Şi cum să nu fiu mulţumit cînd o sumă de producători de marcă din România, care în 1997 fie îmi declarau ritos că n-au nevoie de cei circa 300.000 USD - cît valora atunci creditul ONC, fie pur şi simplu boicotau prin toate mijloacele Legea cinematografiei, acum fac coadă la concursurile CNC pentru a obţine credite pentru finanţarea proiectelor de film românesc. Sunt mai mult decît bucuros de această întorsătură. Cine rîde la urmă rîde mai bine. Am avut dreptate şi n-am muncit degeaba!

- Ce proiecte aveţi acum?

- Despre proiecte nu vorbesc niciodată. Pentru că sunt diferite, multe şi pentru că am o dorinţă fierbinte să lucrez cît mai intens, pentru a compensa anii ocupaţi "cu alte activităţi", chiar dacă au folosit comunităţii.



 Toate articolele despre Noro


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Călin Stănculescu


Alte articole

 Dă muzica mai tare - Noro, Alex. Leo Şerban
 Cum înşeală aparenţele - Noro, Cezar Paul-Bădescu
 Emoţii nereuşite - Noro, Laurenţiu Brătan
 Sinopsis - Noro, Distribuitor Ro Image 2000


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer