Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Restul e tăcere

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Spectaculos şi răcoritor - Restul e tăcere


iunie 2007
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi fost nu s-ar fi povestit. Pe cînd filmul se lupta cu teatrul căutînd să convingă aristocraţia de a sa "decenţă", era un tînăr care visa că va pune istoria în imagini şi că, astfel, va învia trecutul eroic al neamului său. Credea în puterea invenţiei fraţilor Lumière, însă, pentru a duce la bun sfîrşit aventurile închipuite, avea nevoie de capitalul unui idealist pe măsura sa. Tînărul se numea Grigore Brezeanu şi avea nouăsprezece ani. Astfel vorbeşte Nae Caranfil în Restul e tăcere.

Cînd într-un proiect cinematografic este discutată cinematografia, naraţiunea e clădită în jurul convenţiilor puse în joc în acest mediu artistic, acele aspecte care poartă privitorul în afara realităţii din care a intrat în sala de proiecţie, într-o lume posibilă. Însă şi acele convenţii generale ale artei sînt prezentate tot prin internediul unor construcţii a căror vedere te poate bucura în măsura în care doreşti să le pătrunzi şi să le accepţi natura. Caranfil vorbeşte despre condiţia artei cinematografice, despre dedesubturile sale ca afacere, despre poziţia actorului şi a regizorului, despre influenţă şi presiune în zona artistică, despre bucuria spectatorului prezent în sala de cinema. Vorbeşte despre toate acestea într-o abordare a cinematografiei din perspectivă istorică - facerea primului film autohton de lungmetraj. Înspre cinematografie se îndreaptă şi Steve Soderbergh în Schizopolis, într-o exprimare comică în care realitatea şi filmul se întrepătrund, sau fraţii Coen, în Barton Fink, într-o construcţie kafkiană a destinului unui scenarist în lumea hollywoodiană, sau Billy Wilder în Sunset Boulevard, însă tonuri grave, măsurînd trecerea de la cinematografia mută la cea sonoră, din dramaticul punct de vedere al unei trecute stele de cinema.

Nae Caranfil creează atosfera în care trebuie să fi fost realizat primul film de lungmetraj autohton, Independenţa României; şi, chiar dacă foloseşte din plin resursele actuale ale cinematografiei, stilul său de a povesti este specific acelor începuturi: o naraţiune aparent dezlînată, cu multe personaje aduse în prim plan; multiple procedee de realizare, ca într-un experiment epocal - secvenţe aduse din filmul original, desen animat, teatru filmat, topiri ale filmării actuale, în cinemascop, în reprize realizate în formatul imaginii din acele timpuri, un aproximativ 4:3; sau un umor de situaţie propriu comediilor trecutului îndepărtat, însă într-o formulă intertextuală exuberantă.

Tonul comic în care e îmbrăcată povestea lui Caranfil oferă fie referinţe cinematografice - lucrul cu figuranţi la turnarea scenelor de luptă în reconstruirea filmului Independenţa României e prezentat în gaguri gen Stan şi Bran -, fie referinţe literare - generalii veniţi să comande figuranţii aceloraşi scene (trupe militare) par a fi scoşi din Caragiale. Există un comic de situaţie, în tuşe groase, prin care personajele sînt caracterizate - actorii participă la înmormîntări ca la şedinţe de bîrfă. Există un comic voluntar, el provine din expunerea autoreferenţială specifică unei poveşti care, dintr-o postură atotcunoscătoare, specifică prezentului, înfăţişează condiţia artei filmice prin referire la o istorie din trecut. Însă balanţa este necontenit echilibrată de tragismul vizibil în reacţiile personajelor, avînd o atitudine filmică specifică poveştilor mute. Realizat la întîlnirea teatrului cu cinemaul, cu rostiri actoriceşti pline de patos, cu discursuri în contra sau în favoarea cinematografiei, filmul respiră o atitudine solemnă. Punctul culminant al naturii tragice este momentul Aristiţa, ieşirea ei la rampă blocîndu-ţi respiraţia undeva între ecranul lui Caranfil şi amintirea ieşirii Normei Desmond din propria casă, transformată în scenă, în Sunset Boulevard.

Orice discuţie despre începuturi are doze mitice înăuntru. Ele pot părea artificiale în afara jocului, însă, în fapt, ele duc în interior forţa întemeierii: cu Independenţa României filmul autohton a învăţat să vorbească în lungmetraj; prin Restul e tăcere, cinematografia românească primeşte un element nou: dimensiunea magică! E un pod peste ani pe care îl construieşte Nae Caranfil.

Pătrunderea în jocul filmului (cu filmul) ţine de modalitatea în care cel care întră în cinema reuşeşte a se abandona pentru basm. Căci istoria lui Caranfil este un basm în care Feţi Frumoşi şi Zmei ai anilor '20 luptă pentru o frumuseţe: cinematografia. Unii vor să o înnobileze, alţii vor să o posede. Ca în orice basm, există un conflict între buni şi răi, între naivi şi înveteraţi. Iar morala este simplă, dezinvoltă: cel bun are ultimul cuvînt!

În cinematografia românească nu am întîlnit vreun moment feeric, neangajat altei cauze decît însăşi feeriei, într-o perpetuă curgere imagistică pe care să o respiri şi să rămîi cu gura căscată. Să îţi sclipească ochii şi să simţi cum filmul te umple de viaţă. O poveste fără probleme grave pentru prezent, fără încrîncenări, lipsită de situaţii fără ieşire. Un film ca o fîntînă arteziană, spectaculos şi răcoritor. Restul e tăcere.



 Toate articolele despre Restul e tăcere


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Lucian Maier


Alte articole

 Nae Mihăileanu - La source des femmes precum Restul e tăcere, Mihai Brezeanu
 Povestea din poveste - Restul e tăcere, Eva Weissman
 Nae Caranfil, un maximalist - Restul e tăcere, Alex. Leo Şerban, un dialog cu Sever Voinescu
 Restul e tăcere va reprezenta România la selecţia pentru Oscar 2009, Comunicat de presă
 Seducţia unei noi arte: cinematograful - Restul e tăcere, Eduard Ţone
 Toate articolele despre Restul e tăcere


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer